Prana, energia supremă oferită de Dumnezeu pe care nu știm s-o luăm și folosim
„Prana este energia universală care susține atât acțiunile tuturor corpurilor, dar și ale minților din acest Univers. Prana este combustibilul pe care omul trebuie să ajungă să-l folosească pentru a-și depăși condiția spirituală incipientă și pentru a se alinia la cerințele supreme ale spațiului cosmic din care face parte.
La prima vedere, aceasta pare o teorie desprinsă din numeroasele cărți de spiritualitate care ne-au invadat viața, dar realitatea este puțin diferită.
Marii înţelepţi şi iniţiaţi ai acestei planete, indiferent de tradiţia de care au aparţinut au revelat faptul că există o energie vitală fundamentală şi divină care transcende timpul şi spaţiul, care impregnează toate lucrurile şi fiinţele din Univers şi de care depinde sănătatea şi viaţa tuturor fiinţelor vii. Existenţa ei a fost recunoscută unanim încă din cele mai vechi timpuri, fiind cunoscută sub diferite nume.
Yoghinii o numesc prana, polinezienii şi hawaienii – mâna, chinezii – qi, iar japonezii – ki. Hippocrate a numit-o Vis Mediatrix Naturae, iar Galen – Pneuma. În lucrările atribuite iniţiatului Hermes Trismegistos această energie este menţionată cu numele de Telesma.
Ca să ne dăm seama cât de nesemnificativi suntem trebuie doar să înțelegem faptul că Universul ne oferă resursele necesare pentru o viața creativă și noi suntem incapabili ca sa le folosim.
Potrivit străvechii învăţături hinduse, prana este puterea divină care, în procesul creaţiei Universului, acţionează mai întâi în akasha tattva, unul dintre elementele de bază ale manifestării. Practic, Universul însuşi este creat din această substanta-substrat fundamentală akasha tattva, prin puterea energiei divine prana.
Prana însemnă viață și moarte, ea înseamnă energia de care aven nevoie ca să atingem pragul spiritualității superioare, la care foarte puțini visează. Cu toate acestea, există numeroase persoane care extrag această energie, conștient sau nu, din diverse lucruri sau activități cum ar fi meditaţie, yoga, tai chi. În acest fel ei își cresc vitalitatea și își crează o nouă perspectivă asupra vieții. Una în care materialismul este aruncat într-un sertar și pe primul plan se instalează verbul a fi.
Ea este de asemenea prezenta şi în obiectele neanimate, tot ca forţa a vieţii, tradusă aici în energia de coeziune a lucrului în sine. Prana pătrunde toate formele de materie, fără să fie ea însăşi materie.
Prana este până la urmă energia supremă cu care întregul Univers se hrănește și ne-o oferă fără a cere nimic în schimb. Oare de ce nu o luăm și s-o folosim pentru ca astfel să contribuim și noi, chiar dacă în mică parte, la dezvoltarea acestui spațiu atât de complex?”[1]
SURSE
- https://www.efemeride.ro/prana-energia-suprema-oferita-de-dumnezeu-pe-care-nu-stim-s-o-luam-si-folosim
- Foto: efemeride.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.