Pădurea Baciu – Lumi invizibile, întâlniri cu entități misterioase și alte întâmplări stranii

“Pădurea Baciu acoperă coasta unui deal, aflat la doar câţiva kilometri de oraşul Cluj. Privită de la distanţă, pare o pădure obişnuită, fără nimic spectaculos. Abia după ce pătrunzi adânc în interiorul ei începi să simţi un fior ciudat, produs poate de tăcerea apăsătoare ce te înconjoară: în răcoarea umedă nu se aude glas de pasăre şi nici târâitul obişnuit al gazelor.

Dar ceea ce-ţi atrage în mod deosebit atenţia este formă ciudată a multora dintre copacii de acolo. Deşi se spune că aceasta pădure are peste două secole, majoritatea trunchiurilor sunt pricăjite şi crescute alandala. Stejari care, după aspectul scoarţei, par să aibă câteva decenii şi care, în alte locuri, s-ar fi înălţat falnic la câteva zeci de metri, aici sunt subţiri şi contorsionaţi în fel şi chip, semănând mai curând cu nişte tufe de jnepeni, urgisiţi pe crestele munţilor. Există locuri în care mai multe trunchiuri cresc înfăşurate, strâns lipite, împletite parcă unul în jurul celuilalt. Alţi copaci, ceva mai înalţi, au o ciudată formă spiralată, semănând cu nişte rufe stoarse de mâinile unui uriaş.

Dar cei mai ciudaţi dintre aceşti copaci chinuiţi sunt cei care, în loc să se înalţe vertical, şi-au întors vârful către sol, luând o formă semicirculară, dictată parcă de conturul unui câmp de forţă necunoscut.

ISTORIA STRANIE A UNUI BIOLOG

Tradiţiile locale vorbesc, de mult timp, despre ciudăţeniile care se petrec în această pădure. Prima atestare, oarecum oficială, îi aparţine biologului Alexandru Sift, cel care mai târziu şi-a dedicat o mare parte a vieţii studierii acestor fenomene. Spre deosebire de majoritatea celorlalte “apariţii”, cea descrisă de el pentru prima dată s-a situat undeva la limita între vizibil şi invizibil.

La mijlocul anilor ’70, Sift a povestit o întâmplare stranie, al cărei erou a fost el însuşi, în iulie 1953, pe când era încă elev. Într-o după amiază, în cursul unei plimbări la liziera Pădurii Baciu, a observat un obiect cenuşiu, de forma unui “V” culcat, cu latura de 2-3 metri care cobora cu viteză către sol. La un moment dat, ciudăţenia a aterizat exact într-un tufiş, aflat la câteva zeci de metri distanţă.

Mânat de curiozitate, Sift s-a repezit către tufiş, dar acolo, stupoare: deşi cu câteva clipe înainte îl văzuse clar, obiectul dispăruse fără urmă. Mirat, puştiul a luat un băţ şi a început să răscolească tufişul în căutarea ciudatului “V” căzut din cer. Spre mirarea lui, nu a găsit nici urmă din obiectul văzut clar, cu doar câteva clipe înainte. În schimb, a constatat că băţul devenea invizibil pe măsură ce-l baga în tufiş. Lucrurile au luat pentru el o întorsătură dramatică în momentul în care a văzut, cu groază, că nu doar ciomagul, ci şi propriul său braţ se făcuse nevăzut până dincolo de cot. Uluit, a rămas încremenit câteva clipe, timp în care totuşi a avut timp să observe că pe braţul său trecerea de la vizibil la invizibil se făcea gradat, cu o zonă intermediară, străvezie. Apoi, un suflu cald, iscat pe neaşteptate dinspre tufiş, l-a aruncat câţiva paşi înapoi. Ieşit din ciudată zona de influenţa manifestată în jurul tufişului, a constatat că mâna îi redevenise vizibilă şi şi-o putea mişca nestingherit. Ajuns acasă a început să aibă dureri de cap, ameţeli şi frisoane. A doua zi a făcut febră şi era atât de slăbit încât nu s-a putut ridica din pat.

Toate aceste simptome au dispărut treptat, după câteva săptămâni. Abia după mulţi ani a aflat că suferinţele erau aproape identice cu manifestările “maladiei actinice” care apare în cazul iradierilor radioactive.

 CERCETAREA PĂDURII BACIU

Pe parcursul întregii sale vieţi, Alexandru Sift a studiat straniile apariţii din Pădurea Baciu, prin toate mijloacele pe care le-a avut la îndemână. A cutreierat zona în lung şi în lat şi a făcut, în total, peste 60.000 de fotografii în care a surprins prezenţa unor structuri invizibile cu ochiul liber. Apoi, la mijlocul anilor ’70, în Cluj s-a format un adevărat colectiv de studiu, condus de profesorul Adrian Pătruţ.

La rândul lor, aceşti specialişti au mai făcut încă 15.000 de fotografii, deosebit de interesante. Alături de toate acestea mai există alte 5.000 de instantanee, făcute de alte persoane aflate întâmplător în acea zonă. Din păcate, după moartea lui Alexandru Sift, survenită în anul 1993, cea mai mare parte a arhivei sale, agonisite în decenii de muncă asiduă, a dispărut fără urmă, în condiţii nu prea clare.

ZONELE ACTIVE

Cercetările derulate de clujeni timp de peste trei decenii au demonstrat că Pădurea Baciu nu este singura zonă “sensibilă”. Fenomenul OZN-urilor “invizibile” a mai fost detectat şi în Pădurea Făget, la Grădina Botanică şi lângă Cimitirul Central din Cluj. În interiorul Pădurii Baciu există câteva zone pe care cercetătorii clujeni le consideră “deosebit de active”. Una dintre acestea este aşa-zisa “Poiana Rotundă”, un luminiş de forma circulară aflat aproape în centrul pădurii. Numeroase înregistrări s-au făcut şi pe Dealul Hoia, în Valea Hăitaşului şi în punctul Gura Baciului.

În afara acestor puncte intens “circulate” s-au mai făcut înregistrări fotografice cu OZN-uri “invizibile” în alte câteva luminişuri din pădure, dar şi în interiorul ei, printre copaci. Chiar dacă aceste “prezenţe” nu pot fi văzute cu ochiul liber, adeseori în locurile în care s-a reuşit înregistrarea lor fotografică cercetările mai amănunţite au arătat că locul respectiv are o radioactivitate mai mare decât cea naturală, prezenta în mod normal în orice mediu.

LUMI INVIZIBILE

Una dintre cele mai remarcabile apariţii ale unui astfel de OZN “special” este chiar cea relatată de  Alexandru Sift. Şi asta din cauză că este prima descriere a interacţiunii unui astfel de obiect “neconvenţional” cu materia vizibilă obişnuită (inclusiv cu mâna martorului). În rest, cele mai multe dintre OZN-urile “invizibile” detectate în Pădurea Baciu apar doar pe fotografii sub forma unor globuri care iradiază o luminiscentă lăptoasă. În unele cazuri, ele par să aibă un nucleu mai dens, înconjurat de un val pâlpâitor. Alteori sunt mai multe şi apar sub forma unor grupuri care alcătuiesc structuri mai complexe. Chiar şi atunci când pot fi văzute pentru un timp scurt par să se ivească din neant şi devin brusc invizibile, lăsând în urma lor un nor rarefiat care dispare şi el în scurt timp.

Prezent la Cluj, cercetătorul Florin Gheorghiţă relatează următoarele aspecte legate de detectarea unei prezenţe globulare, invizibile cu ochiul liber. “Astfel, în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 1975 am obţinut o imagine interesantă, fotografiind liziera Pădurii Hoia-Baciu. Ea evidenţiază un glob sferic întunecat deasupra marginii pădurii, ce şi-a creat singur câmpul energetic necesar pentru realizarea invizibilităţii care a determinat pe fotografie un halo cenuşiu”.

La rândul său, cercetătorul Casba Borbath relatează că, în toamna anului 1974, în cursul unei excursii de cercetare în Pădurea Baciu a făcut câteva fotografii, la întâmplare. Deşi cu ochiul liber nu văzuse nimic în toată zona, după developarea filmelor expuse a descoperit, pe câteva cadre, mai multe structuri nebuloase, slab conturate. Pe o altă fotografie, realizată în februarie 1976, apare o structură aeriană complexă a cărei dimensiune, comparată cu reperele vizibile din mediu, a fost evaluată la câteva sute de metri. Cercetările desfăşurate de-a lungul timpului au arătat că “apariţiile” nu au nici o preferinţă pentru un anumit anotimp sau pentru anumite condiţii meteorologice.

PĂDUREA BACIU – ÎNTÂLNIRE “DE GRADUL III” ŞI ALTE CIUDĂŢENII

În lucrarea sa “Fenomenele de la Pădurea Hoia-Baciu”, cercetătorul Adrian Pătruţ descrie, pe larg, o întâlnire de gradul trei despre care i-au vorbit A.S şi V.S., soţia acestuia. Cei doi i-au povestit că, aflaţi într-o excursie în apropierea Clujului, în ziua de 20 iulie 1968, se uitau cu un binoclu puternic către liziera Pădurii Hoia, aflată la o distanţă de 250-300 de metri. Acolo au văzut patru fiinţe cu aspect neobişnuit, dar evident humanoid. Raportată la alte obiecte cunoscute, înălţimea celor patru humanoizi a putut fi estimată la 1,3-1,4 metri. După aproximativ cinci minute, cei doi soţi au observat că pe cer şi-a făcut apariţia un fel de balon strălucitor care, situat la o înălţime de circa 100 de metri, se deplasa cam cu 30-40 de kilometri pe oră. Ajuns deasupra locului în care se aflau cei patru humanoizi, ciudatul balon a ejectat “una după alta şi la intervale foarte scurte” cinci sfere mai mici, cu un contur slab luminiscent. La jumătatea traiectoriei descendente acestea au devenit invizibile, la fel ca şi balonul mare din care proveneau. În acelaşi moment, cei patru humanoizi aflaţi pe sol au fost învăluiţi de nişte clopote aproape translucide care în câteva secunde au început să se ridice în aer, cu tot cu ei, iar la câţiva metri deasupra solului au dispărut complet.

Fotografiile multora dintre OZN-urile “invizibile” le prezintă înconjurate cu un fel de aură neagră care adeseori se prelungeşte din ele sub forma unor filamente de grosimi variabile. Toate acestea amintesc în mod surprinzător de “lumină neagră”, o formă specială de materie sau energie despre care se spune că ar fi fost obţinută, în ultimii câţiva ani, în diverse laboratoare militare ultrasecrete.

 CAPUL FĂRĂ CORP

La fel de ciudate sunt şi alte câteva fotografii făcute în diverse locuri din Pădurea Baciu. În câteva dintre acestea, făcute pe 23 mai 1977, apare cercetătorul Dan Coman, pozat “în carne şi oase”. Ciudăţenia acelor fotografii a apărut abia după developarea lor, când lângă om a apărut o formă luminoasă ciudată, asemănătoare unei aripi.

Tot acolo, la o distanţă de câţiva metri, mai apărea încă o formă luminoasă, care aducea vag cu un balaur cu mai multe capete. Lucrul cu adevărat neobişnuit este că, deşi era o zi însorită, iar toate celelalte obiecte vizibile prezente în cadru aveau şi umbra obişnuită, din cadru lipsea cu desăvârşire doar umbra cercetătorului. Printre cele mai ciudate fotografii făcute în acea zonă este şi una în care, ascuns prin iarbă, apare clar capul desprins de corp al unuia dintre cercetători. Lucrul este cu atât mai ciudat cu cât acesta se afla şi el în zonă, dar la o distanţă de câteva sute de metri, ascuns în spatele unei denivelări de teren.

ZOOLOGIE OZN

Cercetătorii din grupul lui Adrian Pătruţ ne-au relatat şi alte întâmplări, la fel de ciudate. În urmă cu câţiva ani, umblând prin pădure, ei au întâlnit de câteva ori nişte animale care în mod normal nu aveau ce cauta în zona Clujului. Într-o astfel de excursie au întâlnit o dropie. Aflată pe cale de dispariţie, această pasăre nu a trăit niciodată pe meleagurile clujene. Intrigaţi, cercetătorii au început să o fugărească încercând să o prindă. Nu au reuşit, iar în scurt timp dropia a dispărut definitiv în spatele unui tufiş.

La fel s-a mai întâmplat şi cu o felină mare, asemănătoare unui râs, dar având dimensiunile unui leopard şi cu un câine, care au apărut şi apoi au dispărut într-un mod la fel de ciudat. Toate acestea sunt relatările câtorva dintre cercetătorii din grupul condus de Adrian Pătruţ. Nu avem de unde să ştim cât de reale sunt fenomenele descrise de aceşti oameni, care au la bază o solidă pregătire ştiinţifică. Iar faptul că noi nu am reuşit să captăm nici o imagine a unui OZN “invizibil” nu înseamnă absolut deloc că toţi acei cercetători entuziaşti nu ar avea dreptate.”[1]

SURSE

1. https://www.efemeride.ro/padurea-baciu-lumi-invizibile-intalniri-cu-entitati-misterioase-si-alte-intamplari-stranii
2. Foto: Internet