„Ceasul” solar vechi de 2000 de ani descoperit la Cumpăna (județul Constanța) poate fi încă funcțional
„În anul 1960, cu totul întâmplător, s-a descoperit pe teritoriul comunei Cumpăna din județul Constanţa un cadran solar cu diviziunile timpului trasate între coarnele unui taur. Comuna Cumpăna este situată la Sud-Vest de oraşul Constanţa, la o distantă de 5 km, și este compusă din satele Cumpăna şi Straja. Piesa de marmură descoperită demonstrează că înaintaşii noştri ştiau să calculeze ora, dar şi solstiţiul şi echinocţiul, ca și vechii maiași.
Realizat din marmură vineţie, se estimează că acesta datează din secolul II d.Hr. (de acum aproape 2000 de ani). Cadranul Solar de la Cumpăna este înalt de 48,5 cm şi lat de 37,5 cm. El are o formă concavă, cu linii incizate, și este susţinut între coarnele unui taur. Suprafaţa cadranului este parte din cilindrul circular drept, raza cercului având 176 mm. Înălţimea cilindrului este de 195 mm, iar lungimea pe perimetru – 200 mm, ceea ce corespunde unui arc de cerc de 70 de grade. Este unul dintre puţinele cadrane solare antice descoperite vreodată în Dobrogea.
În prezent, o copie a cadranului este amplasată într-un spaţiu îngrijit, în faţa Primăria comunei Cumpăna, iar originalul se află la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa (MINAC).”[1]
Mai multe pe larg aici -> http://www.cunoastelumea.ro/ceasul-solar-vechi-de-2000-de-ani-descoperit-la-cumpana-jud-constanta-poate-fi-inca-functional/
SURSE
- http://www.cunoastelumea.ro/ceasul-solar-vechi-de-2000-de-ani-descoperit-la-cumpana-jud-constanta-poate-fi-inca-functional/
- Foto: ziuaconstanta.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.