OZN-urile blochează rachete nucleare la Malmstrom

Printre incidentele cunoscute menţionăm pe cele din 1966 (Grand Forks), 1967 (Malmstrom), ca şi cele din 1975, la mai multe baze militare. în 1975 şi 1976, incidente asemă-nătoare s-au semnalat la bazele cu arme nucleare de la Loring (Mâine) şi, din nou, Malmstrom.

De pildă, căpitanul Robert Salas, pe 16 martie 1967, era comandant adjunct al unei echipe de lansare a rachetelor balistice intercontinentale Minuteman, la baza Malmstrom (Montana). în acea noapte era de gardă în punctul de comandă, aflat la douăzeci de metri sub pământ. La câteva ore după miezul nopţii, un soldat de pază de la suprafaţă a zărit, pe un cer senin, o „stea”, apoi încă una, zburând în zigzag deasupra capului său. Şi-a chemat şeful, iar amân-doi au decis să-1 sune pe locotenentul Robert Salas la centrul de control al lansărilor. Acesta le-a spus doar să ur-mărească luminile, mai ales dacă s-ar apropia.

Doar după câteva minute, Salas a primit un nou telefon. Militarul ţipa că un OZN roşu, strălucitor, pluteşte în faţa porţii. Salas şi-a trezit imediat comandantul – locotenentul Fred Meiwald. Pe când îi povestea ce se întâmplă, pe pa-noul de comandă s-a aprins semnalul „no-go ” (lansare im-posibilă) pentru una dintre rachete. Apoi, după numai câte-va secunde, s-au dezactivat una după alta încă câteva rachete.

Şeful de atunci al lui Salas, colonelul Frederick Meiwald, a confirmat incidentul, printr-o conversaţie înregistrată de Hastings în 2011. Deşi, atunci când a început alerta de scoatere din funcţie a rachetelor, Meiwald era într-o pauză de odihnă în capsula de lansare, odată trezit de Salas, el a asistat la cele mai multe, dacă nu chiar la toate disfunc-ţionalităţile semnalate.

Meiwald a confirmat, de asemenea, că Salas trimisese imediat o echipă de alertă de securitate, iar acei oameni au văzut, în apropierea silozului de rachete, „un obiect zburător luminos plutind aproape de sol”, care s- a deplasat imediat la centrul de control al lansărilor Oscar. Un om a fost atât de şocat de cele văzute, încât a trebuit să fie transportat la spitalul bazei, înainte de a-şi finaliza tura. Meiwald a precizat că, la opt zile după incidentul de la Echo, OZN-urile au fost prezente şi au scos temporar din uz şi rachetele de la centrul Oscar.

Un alt martor la incidentul din 16 martie 1967, de la baza Air Force Malmstrom, care a avut în acest sens o conver-saţie înregistrată pe bandă cu Robert Hastings, a fost colonelul Walter Figel, acum pensionar, care pe atunci era comandant adjunct la centrul Echo de lansare a rachetelor. Acesta i-a declarat că a primit într-adevăr un apel radio de la un agent de securitate de la unul dintre silozurile de rachete Echo.

Acesta i-a spus că „un obiect mare, rotund”, pluteşte „direct deasupra locului”. Figel a confirmat că, în urma acestui telefon, el a trimis două echipe de „alertă de securitate” să investigheze ce se întâmplă şi cel puţin una dintre acestea a confirmat că a văzut că obiectul semnalat plutea deasupra silozului de rachete. Colonelul Figel mai făcuse declaraţii aproape identice, cu mult timp înainte, şi într-o altă conversaţie, înregistrată prin telefon, cu Robert Salas.

în curând s-a aflat că nu departe, la un alt siloz cu ra-chete, într-un mod similar, au fost dezactivate zece sau mai multe rachete. Oficialităţile militare nu erau mai puţin şocate de cele întâmplate. Ulterior li s-a spus că nu a fost vorba de niciun fel de exerciţiu, dar că este strict interzis să discute cu oricine despre incident. Nu le era permis să vorbească nici măcar între ei.

Există în SUA şi alţi veterani Air Force care au acceptat să facă declaraţii înregistrate pe bandă privind implicarea unui OZN în incidentul de la centrul Echo. Declaraţii concordante a făcut şi Robert Kaminski, inginer de la Boeing Corporation, care primise atunci sarcina să determine de ce s- au „defectat” rachetele. El scria, în 1997, cercetătorului Jim Klotz:

„Nu au existat deranjamente semnifi-cative, date tehnice sau constatări care ar putea explica faptul că zece rachete au emis un semnal de alertă de scoatere din funcţiune. Cu alte cuvinte, nu a existat nicio constatare tehnică prin care s-ar putea explica evenimentul. […] între timp, am fost contactat de Don Peterson, reprezentantul nostru la 00 AM A [centrul tehnic], care mi-a spus că incidentul a fost raportat ca fiind un eveniment OZN, întrucât un OZN a fost văzut de unii militari deasupra Facilităţii de Control al Lansărilor, concomitent cu deconectarea de la centrul Echo.”

De fapt, precizează Hastings, obiectul mare şi rotund, reperat de către paznicii rachetelor şi raportat locotenen-tului Walter Figel, a fost văzut plutind deasupra unuia dintre silozurile de rachete Echo şi nu deasupra controlului lansărilor. Cu toate acestea, mărturia revelatoare a ingi-nerului Kaminski confirmă, în esenţă, declaraţiile lui Figel privind prezenţa unui OZN în timpul incidentului.

în înregistrarea pe bandă a relatării, Figel i-a spus lui Hastings, între altele, că la întoarcerea la baza Malmstrom, căpitanul Eric Carlson a fost interogat privitor la incident, după care i s-a atras atenţia să nu mai discute cu nimeni cele întâmplate.

Acest fapt era cunoscut mai de mult şi 1-a determinat, cu ani în urmă, pe James Carlson, fiul lui Eric Carlson, să atace vehement întreaga istorie, aparent pentru a -şi feri tatăl de discreditarea produsă de implicarea într-o aseme-nea poveste. El a spus că Salas este un mincinos şi că nu a existat niciun incident OZN. Acest fapt a dat naştere unei polemici care s-a prelungit ani buni.

Recentele înregistrări, pe care Hastings le-a postat pe paginile sale internet, la dispoziţia tuturor celor interesaţi, încearcă să facă lumină şi în această controversă. între altele, pe bandă se poate auzi că Figel recunoaşte că iniţial era sceptic în privinţa raportului OZN primit de la garda de securitate, consi-derând că cele relatate de pază ar putea fi o glumă, dar a fost obligat să accepte situaţia datorită tonului foarte serios al militarilor.

Când un extras din transcrierea acestei conversaţii a fost postat, în 2008, pe internet, James Carlson şi-a expri-mat îndoiala faţă de acurateţea ei. Când Hastings a postat şi înregistrarea efectivă, Carlson a susţinut că aceasta a fost falsificată. Totuşi el şi susţinătorii săi nu au răspuns la invitaţia de a verifica banda cu o echipă de experţi audio, pentru a se convinge că aceasta este curată şi nealterată, deoarece operaţia ar fi implicat nişte cheltuieli din partea lor…

Pe site-ul lui Hastings este postat şi un raport Air Force de trei pagini, privind activitatea OZN la silozurile de rachete „Minuteman”, de la baza militară F.E.Warren, între 31 iulie şi 2 august 1965. Ofiţerul de lansare în retragere John F. „Jay” Earnshaw a fost implicat în evenimentele de pe 1 august şi, se pare, că şi în altele, cu date calendaristice necunoscute, la mijlocul anilor ’60. El i-a declarat lui Hastings:

„Eram căpitan, comandantul unui echipe de rachetişti, după ce, mai înainte, fusesem şi comandant adjunct, în primul rând la sectorul Echo Flight. Au existat şi acolo apariţii [OZN]. Au fost cazuri în care forţele de securitate aflate la suprafaţă raportau lucruri ciudate, lumini pe cer. Fiind comandant de rachete, am ordonat ca oamenii de la securitate să ne telefoneze, jos în capsulă, raportând îndată ce acolo sus se întâmpla ceva neobişnuit.”

„Informaţiile pe care le-am obţinut cu privire la OZN-uri au fost că niciunul dintre ele nu a venit în interiorul zonei îngrădite [în jurul centrului de lansare a facilităţii Echo] şi niciunul dintre ele nu a aterizat în zona din afara gardului.

După cum a raportat operatorul de securitate de serviciu, luminile văzute din zona Echo Flight s-ar fi deplasat de la nord-vest la sud-est. Toate au fost doar nişte lumini aeriene ciudate, fără niciun zgomot, aşezându-se unul deasupra celuilalt şi dispărând apoi pur şi simplu.”

Hastings 1-a întrebat pe Earnshaw dacă îşi aminteşte de vreo descriere specifică a luminilor aeriene. El a spus:

„Oamenii din personalul de securitate le-au descris ca alun-gite, ceea ce, dintr-o perspectivă corectă, ar putea însemna că aveau formă de disc. Nu au fost raportate marcaje sau lumini de navigaţie.

Dacă a fost menţionată o culoare, ea conţinea nuanţe roşii sau portocalii. S-a spus că obiectele erau «sus» sau «în aer», dar nu-mi amintesc să fi fost menţionată vreo altitudine, ori estimări de încredere ale distanţei, altele decât «aproape».”

Earnshaw a adaugat:

„Am auzit că [Biroul de Investigaţii Speciale Air Force] a interogat oamenii. Biroul a fost acuzat că face tot ce doreau comandanţii superiori.”

Numărul de apeluri primite de la poliţia de securitate a sectorului Echo nu a fost mare. Earnshaw credea că la un moment dat ele au fost şi descurajate de conducerea supe-rioară. A existat o presiune şi din partea proiectului Blue Book, pentru a ţine ascunse aceste apariţii, în timp ce publicului i se spunea că nu era de fapt nimic [cu OZN-urile]. Ofiţerii de lansare a rachetelor au discutat inciden-tele între ei, dar cele întâmplate nu au fost niciodată recunoscute oficial.

Earnshaw a adăugat apoi cu fermitate:

„Avem în schimb rapoarte de la oamenii noştri de securitate că au existat obiecte pe cer, doar plutind acolo, stivuite una peste alta. Ruşii sigur nu au avut capacitatea să facă aşa ceva! Deci, rămâne o singură posibilitate. Eu sunt unul dintre cei care cred că nu suntem singuri în Univers şi, ei bine, cred că cineva a fost interesat de ceea ce făceam la silozurile noastre [de rachete nucleare].

Eu nu am fost unul dintre martorii la aceste evenimente pentru că am fost în subteran, în capsulă, dar informaţiile mele, la mâna a doua, de la oamenii de securitate aflaţi afară, mă asigură că obiectele au fost cu adevărat acolo.”

SURSE

1. Emil Strainu si Dan Farcas – OZN – extraterestrii pregatesc invazia”.