Olandezul Wim Hof, supranumit „The Iceman”, uimeşte de ani de zile medici şi oameni de ştiinţă deopotrivă prin capacitatea sa extraordinară de a rezista în condiţii extreme, atât în frig cât şi în căldură, pornind de la nişte simple exerciţii de respiraţie pe care el susţine că oricine le poate face, cu aceleaşi rezultate

Distribuie!

„Olandezul Wim Hof, supranumit „The Iceman”, uimeşte de ani de zile medici şi oameni de ştiinţă deopotrivă prin capacitatea sa extraordinară de a rezista în condiţii extreme, atât în frig cât şi în căldură, pornind de la nişte simple exerciţii de respiraţie pe care el susţine că oricine le poate face, cu aceleaşi rezultate. Oamenii de ştiinţă l-au analizat pe acest veritabil atlet al condiţiilor extreme de mediu pentru a-i afla secretele, conform unui material publicat de site-ul interestingengineering.com.

Wim „The Iceman” Hof a alergat maratoane atât în zona polară cât şi în deşert, doar în pantaloni scurţi şi în sandale, fără a părea să se afle vreun moment în stare de disconfort şi fără să bea apă. Olandezul în vârstă de 59 de ani a escaladat vârfurile Everest din Nepal şi Kilimanjaro din Tanzania, de asemenea, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurţi. El a alergat 21 de kilometri în Deşertul Namibiei fără se bea deloc apă.

Aceste performanţe extraordinare au atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Recent, Wim Hof a fost studiat de cercetători de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Wayne (SUA). O echipă de cercetători coordonată de Otto Musik, profesor la Universitatea Wayne, a luat decizia de a-l introduce pe Wim Hof într-un aparat de RMN în timp ce l-au expus contactului cu apa rece şi au analizat apoi ce se petrece în organismul olandezului. Concluziile lor au fost publicate sub forma unui studiu în revista NeuroImage.

Conform cercetătorilor, Wim Hof îşi poate declanşa singur o reacţie la stres a organismului care îl ajută să reziste efectelor frigului extrem. „The Iceman” şi-a antrenat prin respiraţie un control superior asupra propriului creier şi stării sale fiziologice, fapt care îi permite practic să-şi elibereze un analgezic natural în organism şi să reziste astfel în condiţii extreme.

El intră în starea care îi permite să aibă astfel de performanţe prin respiraţie şi tehnici de relaxare. „Dintr-o aparentă întâmplare, sau poate din noroc, el a reuşit să descopere o modalitate prin care să-şi controleze sistemul fiziologic”, susţine Musik.

Echipa de cercetători a testat reacţiile fiziologice la frig ale lui Wim Hof prin comparaţie cu alţi 30 de voluntari la experiment. Olandezul susţine că tehnica sa, pe care o numeşte „metoda” Wim Hof, poate fi aplicată de oricine şi, de mai mulţi ani, pregăteşte cu succes grupuri de oameni care doresc să-şi depăşească aparentele limite fizice.

Wim Hof susţine că a deprins singur această tehnică prin încercări şi greşeli repetate, în timp ce petrecea timp în natură. „A fost necesar să găsesc legătura dintre creierul meu şi fiziologia mea”, susţine el.

Metoda sa presupune aşezarea într-o poziţie relaxată şi practicarea unor exerciţii de respiraţie profundă, exerciţii care duc la creşterea nivelului de oxigen concomitent cu scăderea concentraţiei de dioxid de carbon din sânge.

„Aşa ne-a lăsat natura să facem, să respirăm adânc atunci când suntem stresaţi”, susţine olandezul.

În cadrul experimentului desfăşurat de echipa lui Otto Musik, Wim Hof şi-a urmat exerciţiile de respiraţie şi apoi a fost supus examenului RMN în timp ce purta un costum special. După aceea, experimentul a constat în expunerea sa la jeturi de apă foarte rece care alternau la intervale de 5 minute cu jeturi de apă foarte fierbinte, în timp ce oamenii de ştiinţă monitorizau modul în care reacţionează creierul său.

În timpul expunerii la apă rece sau la apă fierbinte, organismul lui Hof eliberează substanţe opioide şi canabinoizi, compuşi care inhibă semnalele responsabile de inducerea stării de alertă în organism şi senzaţia de durere sau de frig, declanşând în schimb eliberarea de dopamină şi serotonină. Conform lui Otto Musik, această abilitate prin care Wim Hof intră într-o stare euforică ce poate dura mai multe minute, îl ajută să învingă durerea şi să înoate pe sub gheaţă sau să escaladeze cei mai înalţi munţi ai planetei în pantaloni scurţi.”[1]

SURSE

  1. https://www.agerpres.ro/stiintatehnica/2018/06/04/examene-rmn-dezvaluie-secretele-din-spatele-incredibilei-rezistente-la-frig-a-lui-wim-hof–119737
  2. Foto: Internet

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...