„Chiar dacă mai puţin faimoase decât Babele din Masivul Bucegi, Babele de la Ulmet, formaţiunile de trovanţi întâlnite pe crestele din apropierea comunei Bozioru, sunt în mare măsură la fel de spectaculoase.
Sedimentate în timp de ape subterane şi modelate de vânt şi ploaie, trovanţii din Ţara Luanei au forme care amintesc imediat de nave spaţiale extraterestre – sfere perfect delimitate ori cilindri bizari, iar în jurul lor, la fel ca în jurul multor altor obiective din zonă, sunt ţesute nesfârşite poveşti despre puteri tămăduitoare şi energii pozitive.

După aproape treizeci de minute de mers pe jos de la drumul principal pe cărările care urcă pe creste către trovanţi, aceştia se ridică printre vegetaţie în diferitele lor forme, presăraţi prin peisaj ca nişte rămăşiţe din timpuri imemoriale, ce veghează asupra văilor şi crestelor din împrejurimi.”
Sursa: https://adevarul.ro/life-style/travel/Tara-luandei-mileniile-istorie-ascunse-muntii-buzaului-1_617c84105163ec4271f6458c/index.html
Foto: tinutulbuzaului.org
Citiți și...

Comorile dacilor au salvat Roma

Desene rupestre descoperite în Sălaj

Roşia Montană, centrul istoric al aurului transilvan

Munții Buzăului: Povești din Țara Luanei

Svastică pe ceramica geto-dacică de acum 2.000 de ani

Legende, mistere și cetăți dacice în Cheile Băniței

Tunelurile din Călăraşi

Telurul din România

Misterul unei descoperiri rare: vasul dacic din fier abandonat de traficanţii de comori care l-au găsit în Munţii Orăştiei

Peștera Polovragi (Peştera lui Zamolxis), locul unde creştea planta care vindeca orice boală şi unde stă ascuns aurul dacilor

Misterioasa Frăţie a Regilor Traci şi descoperirea unui ţăran din Peretu - noi ipoteze istorice despre ce era pe teritoriul României înainte de Burebista


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.