Munții Buzăului: Povești din Țara Luanei
„Multe forțe și mistere zac în pământul răscolit de la Colți. Încă de la intrarea pe valea ce adăpostește satele, stâncile încep să iasă la iveală conturând un peisaj neașteptat de sălbatic. De un alb strălucitor, străbătute de benzi întunecate, par niște semeți străjeri ai unei lumi pe care o poți doar intui.
Este o lume străveche povestită de pietre rătăcite, ce poartă adesea semne bizare, uneori cicatrici ale unor misterioase fenomene naturale, alteori înscrisuri străvechi pierdute în vremuri de legendă. Nu trebuie să fii expert în științele Pământului ca să vezi dintr-o simplă privire urme ale unei lupte duse între duritatea pietrelor și forțele care le îndoaie, le strivesc unele de celelalte până când un lichid negricios este scos la iveală – izvoare de păcură.
Pe valea Sibiciului, povestea petrolului este vizibilă în fiecare bucată de stâncă. Aici găsești pietre întunecate, ce se desprind în foițe. Geologii le numesc disodile sau șisturi disodilice și știu că acum milioane de ani erau resturi de microorganisme prinse în încleștarea pietrei. Acestea sunt adevărata sursă a petrolului.
Din loc în loc, pe văi sau în pereții stâncilor, se zăresc pietre negre sau roșcate, colțuroase și sticloase. Se numesc menilite. Sunt roci dure, formate din cochilii microscopice de sticlă ale unor microorganisme preistorice. Rarități între formele de viață de pe Pământ. Mai sunt pietrele de culoare deschisă și cu aspect de nisip întărit, numite gresii. Sunt rezervoare naturale unde petrolul a migrat și s-a adunat după formare.
Tot aici, unde Carpații își pleacă umili culmile, se află ținutul chihlimbarului. Anticii greci îl numeau electron și credeau că este dovada clară că și zeii au sentimente. Ce altceva putea străluci mai frumos și mai delicat decât lacrimile zeilor? Îl foloseau în ritualuri magice, la fel ca multe alte seminții pierdute în negura vremilor.
A fost întotdeauna o piatră misterioasă, iar localnicii au știut să o caute și să se ferească de blestemul său. Mai demult chiar, aveau galerii și șantiere unde, asemeni vânătorilor, pândeau licărirea prețioasă din stânca spartă de târnăcop. Muzeul de azi de la Colți adăpostește o mică colecție martor a vremurilor trecute. Dar locurile, locurile șoptesc povestea căutătorilor blestemați.
Urmând firul văii se ajunge la Piatra Corbului. Aici se deapănă povești despre bogăție și decădere, despre căutători de comori și despre destine tragice. Pe plaiurile de lângă mărețele stânci ale Pietrei Corbului, la Motoca, se mai văd urmele trecerii celui care a făcut cunoscut chihlimbarul românesc – rumanitul.
Aici, la fel ca în multe alte locuri presărate pe valea Colților, un explorator a căutat și adunat comori. Oamenii au încercat să îl avertizeze, dar nu a fost prilej a-l opri. Zadarnic i-au spus că piatra, rășină scursă din ochii zeilor, odată ținută în palmă pune stăpânire și te îndeamnă să cauți fără tihnă, că te arde și nu te lasă să te bucuri de comoara adunată. Era însă prea târziu pentru explorator.
Îndrăgostit de comoara sa, nu se îndura să se despartă de piatră, chiar dacă totul în jur se ruina. Doar după moartea sa misterioasă, comoara s-a răspândit în cele patru zări. Regine și tirani au ajuns să se fălească cu nestematele românești, dar fără a le cunoaște povestea. Localnicii însă, au transmis-o din generație în generație, ca o avertizare pentru cei ce găsesc piatra zeilor.
Dincolo de plaiurile chihlimbarului se ascunde un mister și mai mare. Poate cea mai mare comoară a Buzăului. Locurile în care stânca a devenit adăpost, loc de venerare și rugăciune pentru pustnici și oameni misterioși ale căror nume și povești s-au pierdut în negura vremilor.
Bisericuțe, chilii, trepte și multe semne decorează piatra de parcă însăși codrii ar fi o carte pe care mâini măiestre, cu dălți și ciocane au încercat să o scrie și să o picteze în mijlocul munților. Pădurile cu pietre cioplite sunt ca un labirint. Locul în care până și timpul s-a rătăcit. Căci piatra nu ne spune unde este începutul, care este cronologia locurilor și pare a tăinui sfârșitul.
Tot ceea ce ne spune piatra este să ne liniștim, căci aici găsești puterea de a te liniști. Trebuie numai să asculți natura și vocile oamenilor. Localnicii vor continua povestea. Doar ei știu tâlcuirile acestor locuri misterioase.
Ei sunt moștenitorii – porți spre alte lumi cu eroi legendari, barbari necruțători, regi înțelepți și cosânzene de o frumusețe dumnezeiască. Ascultă poveștile și leagă-le de locuri, pentru că le completează. Dau răspunsuri și pot inspira așa cum au făcut-o și cu alți călători înainte.
Sunt mulți oameni vrăjiți de aceste povești ce răzbat din piatra misterioasă ascusă în Curbura Carpaților. Unii le-au cercetat în căutarea comorilor, alții au căutat răspunsuri pentru istoria neamului nostru, dar toți au încercat să plece cunoscând mai mult decât la venire.
Locurile nu au alungat pe nimeni și tăcute au arătat răspunsuri, au inspirat teorii și au îndemnat la revenire. Căci mulțimea misterelor nu poate fi cuprinsă într-o singură vizită. Sunt unele drumuri ușoare, iar altele nu se lasă găsite ușor, la prima călătorie.”[1][2]
SURSE
- http://www.tinutulbuzaului.ro
- https://www.adevaruldespredaci.ro/din-legendele-dacilor-povesti-din-tara-luanei/
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.