Misterul ansamblului arhitectonic de la Gobekli Tepe din Turcia

„Se poate spune că Gobekli Tepe din Turcia reprezintă cea mai veche structură religioasă cunoscută până în prezent. Plasată pe vârful unui deal, ea este formată din 20 de ansambluri circulare, care mai apoi au fost toate îngropate.
Fiecare dintre aceste structuri circulare are un diametru cuprins între 10 şi 30 de metri, fiind decorate cu coloane masive din calcar în formă de T. Neputinţa arheologilor şi ştiinţei moderne de a explica modul în care a fost construit acest complex uriaş din piatră i-a făcut pe „savanţi” să afirme, întocmai ca în cazul construirii piramidelor ori altor temple măreţe, că acestea au fost realizate de oamenii din neolitic, care au utilizat buşteni, ciocane din piatră, frânghii şi scripeţi pentru a realiza ansamblul arhitectural. Construcţiile de la Gobekli Tepe au fost datate ca fiind vechi de 12 000 de ani.

Multe dintre coloane sunt decorate cu sculpturi în relief ale unor animale, precum şi ale unor pictograme abstracte, despre care cercetătorii cred că ar reprezenta anumite simboluri sacre. Au fost identificate 250 de coloane, fiecare dintre ele cântărind între 7 şi 10 tone. Din 1994 nu au fost decopertate decât 5% dintre coloane.

Aspectul cel mai straniu este acela că întregul complex pare să fi fost îngropat cam la 1000 de ani după ce a fost construit, din motive necunoscute. Efortul de a îngropa uriaşa structură, ce se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 12 hectare depăşeşte însă cu mult efortul de a o construi.
Aşadar, pentru ce s-a dorit îngroparea cu orice preţ a acelui masiv ansamblu arhitectonic? Unii cercetători care au studiat situl, cum ar fi profesorul geolog Robert M. Schoch, apreciază că îngroparea complexului ar putea fi asociată cu venirea glaciaţiunii sau cu exploziile solare.
Misterul persistă de asemenea şi în ceea ce priveşte funcţia acestei uriaşe structuri. Întregul ansamblu seamănă cu o „lucrare de natură extraterestră”, după spusele reporterului Linda Moulton Howe. Complexul ar fi putut îndeplini astfel un rol de calibrare energetică a locului respectiv. Linda Howe descrie de asemenea unele creaturi bizare care sunt sculptate pe coloane, ce au fost interpretate de către savanţi ca fiind nişte totemuri.


Una dintre sculpturi înfăţişează capul unei fiinţe care are ochii întunecaţi, redaţi prin două cristale negre de obsidian, obrajii supţi şi fără gură; chipul se aseamănă cu statuile Moai din Insula Paştelui, situată la mii de kilometri depărtare.

Interesant este că profesorul Schoch a remarcat faptul că Sfinxul egiptean pare să fi fost construit în aceeaşi perioadă ca şi complexul de la Gobekli Tepe. Săpăturile ulterioare vor oferi probabil răspunsuri măcar la unele dintre aceste mistere.”[1]
SURSE
- http://www.edituradaksha.ro/articles/view/misterul-ansamblului-arhitectonic-de-la-gobekli-tepe-turcia-a45
- Foto: Internet