„FOTO Misterele Braşovului: fantoma din tunelul de la Teliu
Tunelul de la Teliu este cel mai mare din ţară, iar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea lui, a murit chiar la inaugurare. Localnicii spun că fantoma lui bântuie tunelul de şapte decenii şi chiar şi astăzi mai sunt curioşi care vin să viziteze locul.
Construcţia celui mai mare tunel dinţară, la Teliu, a început prin 1920. A durat vreo şapte ani şi a început din ambele capete. Proiectul a fost urmărit foarte atent de inginerul Iulius Berger. La acea vreme era un proiect foarte îndrăzneţ. S-a pornit cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi o companie germană. Conducerea firmei nemţeşti a hotărât ca lucrările să fie conduse de doi ingineri. Unul, iniţiatorul proiectului, român, al doilea, german. Accidentele n-au lipsit. S-au surpat pereţi şi au avut loc emanaţii de gaz metan, care au provocat arsuri minerilor. Când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat. A fost nenorocire mare. Au fost prinşi sub pământ 30 de muncitori. Au reuşit să-i salveze pe toţi. Chiar dacă unii au fost grav răniţi, au supravieţuit.
Electrocutat la inaugurare
Tragedia a venit chiar în ziua inaugurării. Inginerul Colţână s-a urcat deasupra gurii tunelului. Acolo fusese improvizată o scenă. A tăiat panglica inaugurală. Apoi, în faţa adunării, a unit două fire. Gestul său trebuia să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică. Firele au făcut o flamă, iar inginerul a căzut secerat. În urma unei anchete nimeni nu a fost găsit vinovat. Inginerul a fost înmormântat într-un cavou în formă de tunel. În 1963, a fost dezhumat şi mutat într-un cimitir din Bucureşti.
Cavoul din marmură rămas în urmă a fost furat bucată cu bucată. De atunci a început şi legenda. Sute de oameni spun că au văzut fantoma inginerului plimbându-se prin tunel cu două fire în mână. Tunelul Teliu este cel mai mare din ţară şi are o lungime de 4.369,5 metri.”[1]
- http://adevarul.ro/locale/brasov/foto-misterelebrasovului-fantoma-tunelul-teliu-1_513ad4c300f5182b85e6ba9f/index.html
- Foto: casasfatului.ro
Citiți și...

Vampirul, partea întunecată a subconștientului nostru

Spiritele rătăcitoare sunt prinse între două lumi

Misterul OZN-ului care a explodat în Sasovo

Ilie Șerbănescu: "Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!"

Roşia Montană declarată sit istoric de importanţă naţională

Extraterestrii in istorie

Zmeura neagră previne mai multe tipuri de cancer

Primele apariţii OZN văzute de pe teritoriul României

Legături la nivel de stat între președinți și extratereștri

OZN-uri pe Lună: oameni de știință, astronauți și internauți raportează observații, lumini și semne ciudate pe suprafața și în apropierea satelitului Pământului

Misterul de la Balotești, un accident aviatic pus sub semnul întrebării



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.