„La sfârşitul anilor 1890, francmasonul Philip Vashod a fondat loja masonică Crucea şi Steaua – Krest i Zvezda – în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Rusia, iar mai târziu în Palatul Catherina din acelaşi oraş, cu scopul de a urmări mişcările ţarului Nicolae al II-lea şi de a-l distruge.
Ţarul a şi devenit membru al lojii, însă nu a fost informat asupra unor secrete importante. Philip Vashod a devenit consilier pentru chestiuni de stat (Viktor Ostretov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 387). Francmasonul Leonti Kandaurov (emisarul ţarului la Paris) a confirmat aceasta (Arhiva centrală de istorie, secţiunea 730, I).
Masoneria franceză a obţinut cale liberă în Rusia ţaristă, în pofida faptului că ea reprezenta ateismul şi republicanismul. Nicolae al II-lea era conştient de toate acestea. Prin asocierea cu francmasonii, el a distrus şansele de dezvoltare ale Rusiei.
Între anii 1900 şi 1902, 10.000 de persoane au fost instruite în Statele Unite. Misiunea lor era să se întoarcă în Rusia după instruirea lor ca revoluţionari, pentru a răspândi teroarea şi a înlătura regimul ţarist. Majoritatea resurselor financiare pentru aceste activităţi veneau din partea miliardarului francmason Jacob Schiff şi a altor bancheri masoni din Statele Unite.
Aceşti bancheri au finanţat de asemenea şi războiul ruso-japonez din 1904, precum şi Revoluţia din 1905 din Rusia (Nikolov Dichev, Conspiraţia diabolică, Urgench, 1992, p. 99).
În 1904, Marele Orient şi-a desfăşurat propaganda împotriva guvernului rus, numindu-l o ruşine a lumii civilizate. Ordinul Marelui Orient al Franţei s-a implicat în mod constant în afacerile interne ale Rusiei, sprijinind „revoluţionarii din ţară la fel ca în 1905-1906, când mulţi agitatori erau activi.” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 172).

Ţarul a fost influenţat de câţiva francmasoni care acţionau ca prieteni apropiaţi. Prinţul Alexandru Mihailovici a fost unul dintre ei. Altul a fost ducele Nicolae Nicolaevici, care l-a convins pe ţar să semneze Manifestul din 17 Octombrie 1905, act care a netezit drumul pentru francmasoni. Acest document a dat parlamentului, care era complet sub controlul francmasonilor, o putere şi mai mare. Înţelegerea ţarului în legătură cu francmasoneria rusă a fost iniţial cucerită de acei gentilomi masoni de înaltă clasă, care erau incapabili să spună adevărul şi care, în realitate doreau să îl detroneze şi să îl ucidă.”[1][2]
SURSE
- Juri Lina – Arhitectii inselaciunii.
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5349
- Foto: Internet
Ce se ascunde în spatele manifestului globalist promovat de Organizația Naţiunilor Unite sub denumirea de Agenda 21
Pe vasul Titanic au murit principalii magnați opozanți ai înființării Rezervei Federale
Zona 51, teste ale tehnologiei extraterestre
Imperiul financiar Rothschild. Deținătorii lui nu apar niciodată în topurile miliardarilor, dar sunt cei mai puternici. Cum fac avere de secole
Familia Rothschild - Iluminații care conduc lumea
Programarea predictivă sistematică
Informaţia: Jocuri şi manevre ale Iluminaților
Războiul meteorologic: SUA au început să exploreze acest domeniu după Al Doilea Război Mondial şi au finanţat cercetări în acest sens. Începând din 1967, în timpul războiului din Vietnam, proiectul numit "Popeye Project" a avut drept obiectiv prelungirea sezonului musonului, spre a se ajunge la împotmolirea mişcărilor de trupe şi a logisticii vietnameze în jungla mlăştinoasă
Grupul Bilderberg a colaborat cu Rusia pentru înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu
Încălzirea globală sau cea mai mare escrocherie din istorie. Știința este contrafăcută și orchestrată deliberat să demonizeze dioxidul de carbon (CO2) în favoarea unei agende politice. Plantele au nevoie de mai mult dioxid de carbon (CO2) în atmosferă, nu de mai puțin
Operațiunea High Jump: În 1947, flota High Jump, condusă de amiralul Richard Byrd, s-a apropiat de Antarctica. Din apă au ieşit brusc discuri zburătoare care puteau decola vertical şi se deplasau cu o viteză uimitoare în orice direcţie. Navele emiteau anumite raze distrugătoare, cu care au făcut un adevărat masacru în rândurile americanilor
Soluții naturale pentru a înlocui soluţiile medicinii occidentale, create de Rockefeller
Citiți și...

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.