„INGO SWANN, SPIONUL PSI
Ingo Swann a fost unul dintre cei mai mari formatori de clarvăzători, în programe susținute de CIA. El a fost solicitat de CIA în cele mai sensibile cazuri pe care aceștia le instrumentau. În 1975, a fost cooptat de către o echipă de astronomi americani și pus să relateze ceea ce vede pe Lună. Swann a descris ceea ce a văzut pe Lună, prezentând cu lux de amănunt descrierea unor creaturi, care prezentau vagi asemănări umanoide, dar și adevărate structuri construite artificial.
El a susținut că în urma misiunii Apollo 17, specialiștii de la NASA au înțeles că omul nu e binevenit pe Lună și ca urmare a ceea ce s-a petrecut pe Lună, între aceste creaturi și echipajele pământene, și s-a renunțat la cercetarea Lunii.
Guvernul american a finanțat proiectul Stargate, cu ajutorul căruia se implementa aplicare fenomenelor psihice, în special vederea la distanță, în tot ceea ce însemna strategie pentru SUA. Swann a fost personajul central al acestui proiect, dat fiind capacitățile supranaturale cu care el era înzestrat. În 1995, proiectul a fost preluat de CIA. Swann avea capacitatea de a vedea la distanță, ajutându-i pe specialiștii americani să cunoască secretele armate ale rușilor și ale altor puteri mondiale.
Se spune că el avea capacitatea de a repera și localiza locațiile cele mai ascunse ale grupurilor teroriste.
Medicii i-au analizat activitatea creierului în momentele în care se concentra și au constatat că lobul occipital drept avea o activitate cerebrală foarte mare, care se transmitea vederii. El putea transforma temperatura unor substanțe închise ermetic, dar activitatea sa a fost deosebită în domeniul studierii fenomenelor extraterestre. Celebre au rămas și experiențele de extracorporalitate la care a fost supus.
Cu puterea minții a reușit să modifice undele unui câmp magnetic, produs de un magnetometru, închis ermetic într-o cutie. În 1973, Swann este supus la un alt test. Este vorba despre vederea la distanță a planetei Jupiter.
Swann împreună cu un alt clarvăzător, unul față de altul erau la o distanță de 2000 de kilometri, au fost rugați să descrie și să deseneze ceea ce văd, referitor la planeta Jupiter.
Swann a făcut o descriere amănunțită a planetei, susținând că în jurul planetei se află un inel se asteroizi.
La momentul 1973, omenirea nu avea cunoștință de acest inel. Acest lucru a fost confirmat, câțiva ani mai târziu, respectiv în 1979. În ceea ce privește experimentele de decorporalizare, se cunoaște faptul că Swann a putut penetra vizual în celebra clădire Silicon Valley, pe care a descris-o cu exactitate, clădire extrem de bine păzită, dat fiind activitățile ultrasecrete care se desfășurau în interiorul său. Perioada în care Swann a lucrat pentru CIA, era cea a războiului rece, deci o parte din activitatea sa a fost direcționată către Rusia.
Rusia semnase un memorandum internațional, că nu va face teste nucleare la suprafață. Prin capacitățile sale supranaturale, Swann a dat în vileag teste nucleare pe care rușii le efectuaseră la suprafață, încălcând memorandumul semnat. Swann a murit în 2003. A fost considerat ca fiind un fenomen, utilizat din plin de CIA în multele acțiuni secrete pe care aceasta le-a desfășurat.”[1]
SURSE
- https://www.efemeride.ro/ingo-swann-spionul-psi
- Foto: Internet
Citiți și...

Roşia Montană declarată sit istoric de importanţă naţională

4 metode naturale de a te calma

Pasărea Phoenix

Fără să bănuiască faptul că în univers există un sens profund al vieţii, că există anumite legi fundamentale şi imuabile care acţionează într-un perfect echilibru, cel ignorant ia de cele mai multe ori ceea ce este rău ca fiind bun şi invers

Organizatia Vril

OZN-uri deasupra Banatului în 1968
Oameni care "s-au întors din morți"

O persoană elevată spiritual şi echilibrată din punct de vedere energetic nu poate fi atinsă de nicio influenţă negativă, de atacuri energetice, de magie neagră

Influența gândurilor asupra corpului
Sfaturile psihologului: De ce devenim agresivi atunci când suntem părăsiţi?

Steven Greer confirmă faptul că deține dovezi incontestabile ale existenței unei ființe extraterestre



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.