„Din 1935, când a fost teoretizat pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au încercat să creeze hidrogen metalic, un nou material cu aplicaţii uriaşe. Acum, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard au publicat o lucrare în care arată faptul că au reuşit acest lucru. În cazul în care descoperirea se confirmă prin teste suplimentare, hidrogenul metalic ar putea deveni nu numai cel mai rar, ci şi unul dintre cele mai valoroase materiale de pe Pământ.
Hidrogenul metalic ar putea fi folosit pentru crearea de calculatoare mult mai rapide, de trenuri care levitează sau pentru autoturisme electrice cu o autonomie mult mai mare. Pentru a ajunge la această stare, hidrogenul a fost supus unor presiuni uriaşe, similare cu cele întâlnite în centrul Pământului.
Odată ce a ajuns la 4 milioane de atmosfere, potrivit experimentului, hidrogenul s-a transformat dintr-un gaz într-un solid metalic lucios, devenind astfel cel mai bun conductor de pe Pământ.
Acum, oamenii de ştiinţă vor începe să testeze noul material la presiuni normale şi la temperatura camerei. Practic, acesta trebuie să rămână sub formă metalică, odată ce condiţiile speciale în care a fost creat dispar.
Menționam la începutul acestui articol anul 1935. Ei bine, în acel an, fizicienii Hillard Huntington şi Eugene Wigner au făcut primele încercări, fără succes însă, de a crea hidrogenul metalic.
Hidrogenul elementar este principala componentă a Universului, având o pondere de 75% din masa acestuia. În starea de plasmă, se găseşte ca element majoritar în alcătuirea stelelor. Hidrogenul elementar este foarte puţin răspândit pe Pământ.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11435
- Foto: yogaesoteric.net
Citiți și...

Puterea subconştientului este legată de Marea Putere a Universului, a Divinităţii, care face orice posibil

Divinitatea: Viaţa a fost creată de o forţă superioară

Adevărul despre dioxidul de carbon (CO2): CO2 este alimentul esențial al plantelor. Fără CO2 nu ar exista plante, iar fără plante nu ar exista oxigen și, prin urmare, nu ar exista oameni

Extrasenzorial, noi avem acces la Universul de Dincolo de Vizibil, un univers în care se găseşte şi spiritul, Universul Luminii Divine. Cu cât un spirit este mai evoluat, cu atât creşte nivelul de percepţie
STUDIU. Dozele mici de cannabis inversează îmbătrânirea creierului

Cazuri uimitoare de călătorii în timp

Hipnoza telepatică - posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km

Visele ne prezic viitorul: Vestea unei catastrofe

Multe experimente au confirmat reacțiile de stres ale ființelor umane expuse la radiația microundelor și la câmpuri magnetice și electrice de foarte joasă frecvență

Mintea umană poate influența anumite mecanisme, mai ales în condițiile în care mai mulți oameni se concentrează asupra aceluiași scop

Nimic nu e solid, totul e energie - oamenii de știință explică fizica cuantică



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.