Contele de Saint Germain – omul care a atins nemurirea

Misteriosul personaj pe care noi îl cunoaştem acum drept contele de Saint-Germain a fost pentru prima dată identificat în 1710 ca fiind marchizul de Montferrat. Zărit în Veneţia de muzicianul Rameau şi de doamna Gergy, din înalta societate pariziană, aceştia spun că avea înfăţişarea unui bărbat aflat între 40 şi 50 de ani. O înfăţişare pe care şi-o va păstra toată viaţa, oficial decedând în 1784. Cu toate acestea, mulţi oameni sunt de părere că el nu a trecut niciodată în eternitate. Pentru ei, acest personaj enigmatic a devenit cunoscut drept “Saint-Germain Nemuritorul”.

Originea lui Saint-Germain nu a fost niciodată dezvăluită, nici măcar de cei cărora le încredinţase secretul său. Pe tot parcursul vieţii, el a arătat ca un om între două vârste, cu o constituţie fizică solidă şi o înălţime medie. Era un excelent povestitor şi avea abilităţi impresionante. Astfel, putea să creeze bijuterii superbe, avea cunoştinţe temeinice în domeniul muzicii şi artei şi prepara poţiuni despre care susţinea că erau elixirul tinereţii. Nu a fost nicicând văzut mâncând sau bând, însă se bucura de compania femeilor şi se învârtea în cercurile aristocraţiei. Părea să nu îmbătrânească niciodată. Perioada sa de celebritate este cuprinsă între anii 1750 şi 1760, pe care i-a petrecut la Paris.

Rolul său principal era acela de spion pentru regele Ludovic al XV-lea. Totuşi, prietenia sa cu regele i-a adus mulţi duşmani din cadrul guvernării franceze, astfel că a fost forţat să fugă în Anglia. A reapărut în Rusia, ca fiind generalul Soltîkov, şi a jucat un rol important în răscoala din 1762. La începutul guvernării lui Ludovic al XVI-lea, a reapărut la Paris şi, prin intermediul unei vechi prietene, contesa d’Adhemar, a înaintat un avertisment reginei Maria Antoaneta asupra pericolelor care ameninţau monarhia franceză. Saint-Germain a încercat să-l vadă personal pe rege, însă poliţia avea ordine din partea preotului acestuia să îl captureze. Din nou, Saint-Germain a dispărut fără urmă.

Se pare că a căutat refugiu la castelul contelui Charles de Hisse-Cassel, din ducatul Schlesing, Austria. Se spune că i-a dezvăluit contelui multe dintre secretele sale, dar, în 1784, Saint-Germain pur şi simplu se săturase de viaţă şi murise. Cu toate acestea, nu există nici un document oficial care să-i ateste moartea şi nici o piatră funerară care să îi poarte numele. I-a lăsat contelui toate documentele, între care multe priveau francmasoneria, dar, asemenea lui Ludovic al XV-lea, Charles nu a dezvăluit niciodată vreun detaliu despre trecutul adevărat al lui Saint-Germain. Şi, într-adevăr, deşi pretindea că era întristat de moartea lui Saint-Germain, nu părea chiar atât de afectat, după cum susţineau o serie de comentatori. Există chiar o teorie, conform căreia contele ar fi fost implicat în înscenarea morţii acestuia.

Evident, s-au înregistrat relatări ulterioare despre Saint-Germain. În 1786, a întâlnit-o pe împărateasa Rusiei şi, în 1788, se pare că era reprezentantul oficial al Franţei la Convenţia Mondială a Francmasonilor. Contesa d’Adhemar a afirmat că şi-a întâlnit vechiul prieten în 1789, 1815 şi 1821 şi că, de fiecare dată, părea să nu fi îmbătrânit deloc. Contele de Saint-Germain a continuat, după cum se spune, să influenţeze societăţile secrete şi se poate să fi fost chiar un călăuzitor al rozicrucienilor. Aşadar, cine era straniul personaj? Parizienii care nu-l agreau spuneau că era fiul unui evreu numit Aymar, sau al unui evreu alsacian, pe nume Wolff. Totuşi, la acea vreme, se credea că Saint-Germain era fiul natural al văduvei regelui Carol al II-lea al Spaniei, Marie de Neubourg. Un studiu recent a avansat ideea că se poate să fi fost chiar unul dintre fiii principelui Rákóczi al II-lea al Transilvaniei. Acesta şi-a încredinţat copiii împăratului Austriei pentru a fi crescuţi de el, însă se spune că unul dintre ei ar fi murit la o vârstă fragedă. Acum se ia în calcul posibilitatea că, de fapt, acest copil să fi fost crescut de o familie din micul târg San Germano din Italia. Aşa s-ar explica provenienţa numelui Saint-Germain. Totuşi, unii, în special cei implicaţi în mişcarea teozofică, cred că e posibil ca Saint-Germain să fi fost unul dintre “marii maeştri”, trimis spre a le atrage atenţia oamenilor că apucaseră pe o cale greşită în viaţă. Se crede că este posibil ca el să mai hoinărească pe pământ, aşteptând momentul potrivit pentru a reapărea şi a sfătui omenirea aflată la ananghie. Totuşi, până atunci, personajul enigmatic cunoscut drept contele de Saint-Germain va rămâne un mister.

Contele de Saint Germain – omul care a atins nemurirea

Cei care l-au cunoscut pe contele de Saint-Germain l-au caracterizat fie drept şarlatan, fie drept un magician nemuritor. Probabil că adevărul se găsea undeva la mijloc, cu toate că, neîndoielnic, personajul era straniu. Nimeni nu i-a aflat vreodată adevăratele origini, dar, în această privinţă, tu circulat zvonuri care de care mai ciudate şi minciuni care de care mai gogonate.

Unii susţineau că acest om foarte inteligent — care vorbea toate
limbile europene, manifestând o cunoaştere profundă în multe domenii de activitate — ar fi fost, de fapt, cel de-al treilea fiu al lui Leopold George, care, la rândul lui, era cel de-al treilea fiu al Principelui Francisc al II-lea al Transilvaniei şi al Charlottei Amalie de Hesse-Reinfels.

Autorul Hali, sperializatîn ocultism, relata că Saint-Germain i-ar fi spus odată lui Wilhelm de Hesse că el era, în realitate, prinţul Rakoczi al Transilvaniei şi fusese educat ie ultimul duce de Medici. Deoarece contele pretindea că ar fi descoperit secretul nemuririi, probabil că amintirea lui a generat unele dintre legendele despre contele Dracula, apărute astăzi.

Alţii spuneau că acest cunoscut violonist era fiul regelui Portugaliei, în vreme ce alţii afirmau că nu era decât odrasla unui evreu portughez care vagabonda prin lume; potrivit altor relatări, ar fi fost fiul unui doctor din Strasbourg, pe nume Daniel Wolf. O relatare susţinea chiar că el s-ar fi născut din legătura amoroasă dintre o prinţesă arabă şi un şarpe.

Indiferent cine ar fi fost el, contele de Saint-Germain, denumit de contemporani „Omul-Minune“ , datorită vastelor sale cunoştinţe şi purtării în societate, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai eficace agenţi ai societăţilor secrete din epoca lui. El a apărut pentru prima oară la Londra în jurul anului 1743; după doi ani, a fost arestat sub acuzaţia de a fi spion iacobit, dar a lost eliberat mai târziu.

Părăsind Londra, contele a călătorit în Germania şi Austria. în cursul
acestei călătorii l-a întâlnit pe Mareşalul de Belle-Isle, ministrul de Război al Franţei, care l-a prezentat Curţii franceze. Acolo, Saint-Germain a dobândit o mare popularitate, pretinzând că trăise timp de câteva secole, după ce a descoperise „Elixirul Vieţii”, o formulă ce l-ar fi ajutat să dobândească nemurirea fizică.

După cum povesteşte Richard Cavendish, contele le-a spus curtenilor că fusese unul dintre invitaţii de la nunta de la Cana Galileii, atunci când Iisus a prefăcut apa în vin, şi că o cunoscuse personal pe Cleopatra, regina Egiptului. Cunoştinţele lui de istorie erau extraordinare, el putând oferi amănunte ale unor evenimente ce i-au uluit şi pe cei mai erudiţi dintre istorici.

Considerat unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume, uriaşul literaturii franceze Franţois-Marie Arouet, mai bine cunoscut
sub numele de Voltaire, a declarat odată că Saint-Germain era un om ce
cunoştea tot ce se putea cunoaşte la acea vreme. Este evident pentru toată lumea faptul că el era un măscărici genial.

Odată vorbea despre prietenia lui cu legendarul rege al Angliei, Richard
Inimă-de-Leu; când s-a întors către valetul său, pentru ca acesta să-i confirme spusele, slujitorul a răspuns pe un ton solemn: „Sir, uitaţi că eu nu sunt în slujba dumneavoastră decât de 500 de ani încoace!“

Saint-Germain pretindea c-ar fi deţinut secretele înlăturării defectelor
din diamante şi ale transmutării diferitelor metale. Regele Ludovic al XV-lea i-a oferit un laborator pentru a-şi continua experienţele din domeniul alchimiei, dar i-a încredinţat şi misiuni secrete cu caracter diplomatic şi de spionaj.

Contele recunoştea în faţa tuturor de unde îşi căpătase extraordinarele
cunoştinţe: „Pentru a şti ceea ce ştiu eu, oamenii trebuie să studieze
piramidele egiptene la fel de serios ca mine.” în 1762, contele a călătorit la Sankt-Petersburg, unde a asistat la înscăunarea fiicei unui prieten — prinţesa de Anhalt-Zerbst — pe tronul Rusiei, imediat după moartea lui Petru al IlI-lea.

Fiica prietenului său a devenit cunoscută sub numele de Ecaterina cea Mare. „Amestecul lui Saint-Germain în detronarea lui Petru al Rusiei nu a fost doar o escrocherie de mică anvergură, ci o importantă lovitură de stat, care a modificat profund peisajul politic al Europei”, scria Bramley.
Importanţa lui Saint-Germain în istorie rezultă din prieteniile lui intime
cu unele dintre personalităţile vremii.

După ce a plecat din Rusia, contele a intrat în legătură cu francmasoni importanţi ai vremii sale, cum ar fi Casanova şi viitorul revoluţionar francez Cagliostro. Potrivit spuselor lui Cagliostro, Saint-Germain a avut o importantă contribuţie la înfiinţarea Francmasoneriei germane, iar pe el l-a iniţiat în tainele Ordinului Respectării Stricte a Regulilor, lucru ce a avut loc într-o cameră dintr-un subsol din Frankfurt.

Acest ordin era condus în comun de către ducele de Brunswick, de prinţul Karl de Hesse, „şeful tuturor francmasonilor germani” şi de fratele lui Wilhelm al IX-lea, patronul lui Mayer Rothschild. „Unul dintre cei mai buni prieteni şi elevi ai lui Saint-Germain a fost prinţul Karl von Flesse-Kassel”, remarca Tomas, care a scris Amintirile epocii mele, lucrare
în care îl descrie pe conte ca fiind „unul dintre cei mai importanţi filozofi ce au trăit vreodată”.

Webster confirma: „Saint-Germain a fost «Marele Maestru al Francmasoneriei» şi tot el a fost cel care l-a iniţiat pe Cagliostro în tainele masoneriei
egiptene. Cagliostro şi-a depăşit şi eclipsat foarte curând maestrul.”

Acesta din urmă a întemeiat curând propria ramură a Francmasoneriei egiptene, inspirându-se atât din învăţăturile lui Saint-Germain, cât şi din propriile cunoştinţe referitoare la Cabala evreiască. Toate aceste lucruri au pus temelia preluării puterii, în cadrul Francmasoneriei germane, de către organizaţia Illuminati.

In timpul şederii lui în Germania, în 1774, Saint-Germain a locuit o
vreme împreună cu Wilhelm al IX-lea de Hesse. Probabil că în acel timp
Saint-Germain i-a împărtăşit secretele sale atât lui Wilhelm, cât şi consilierului său financiar, Mayer Rothschild. Având în vedere deosebitul interes manifestat de Rothschild atât faţă de obiectele antice, cât şi faţă de Cabala evreiască, ne putem imagina cât a fost de fascinat de cunoştinţele lui Saint-Germain legate de Misterele Egiptene.

„Activităţile lui Saint-Germain sunt importante pentru că mişcările lui
oferă posibilitatea de a se stabili o legătură fascinantă între războaiele ce aveau loc pe atunci în Europa, straturile mai profunde ale Frăţiei şi clica prinţilor germani, cu referire specială la casa de Hesse”, scria Bramley.

O altă legătură dintre mentorul regal al lui Rothschild şi Francmasoneria
ocultă a fost masonul Jean-Baptiste Willermoz, care, fiind membru al
Francmasoneriei încă din 1753 şi, totodată, un bogat fabricant de mătase din
Lyon, avea, fără îndoială, posibilitatea de a frecventa aceleaşi cercuri ca şi Mayer Rothschild. Willermoz, care pretindea că primeşte instrucţiuni de la „superiori necunoscuţi”, a locuit o perioadă cu prinţul de Hesse-Kassel.

In calitatea sa de membru al Ritului Masonic al „Alesului Cohen”, Willermoz a reprezentat o adevărată forţă motrice în timpul Congresului de la Wilhelmsbad, din 1782, şi este considerat de multă lume ca fiind unul dintre fondatorii spiritualismului modern. S-ar putea ca Willermoz să fi luat legătura cu Saint-Germain, după cum se afirmă într-o veche lucrare, Freimaurer Bruderschaft in Frankreich (Frăţia Francmasoneriei în Franţa, voi. 2):

„Printre francmasonii invitaţi să participe la marele Congres de la Wilhelmsbad îl găsim şi pe Saint-Germain, impreună cu St. Martin şi mulţi alţii.”

S-ar putea ca Saint-Germain şi Cagliostro să nu fi fost singurele verigi de legătură dintre Cabala evreiască şi Francmasonerie. Un alt pretendent la această poziţie era o persoană misterioasă şi puţin cunoscută, pe nume I layyim Samuel Jacob Falk. „In timp ce numele lui Cagliostro şi Saint-Germain apar în orice relatare despre magicienii secolului al XVIII-lea, orice referire la Falk o putem găsi numai în lucrări exclusiv iudaice sau masonice, nedestinate difuzării către publicul larg”, remarca Webster.

T

Poetul german Gotthold Ephraim Lessing, un prieten apropiat al filozof
ului cabalist Moses Mendelssohn şi bibliotecar al ducelui de Brunswick, un
important responsabil mason, a scris câteva documente importante despre
masonerie, intitulate Ernst und Falk: Gesprdche fiir Freimaurer (Emst şi
Falk. Discuţii pentru francmasonerie). Deşi nu există alte dovezi, titlul ar
putea indica o legătură între Falk şi Francmasoneria germană, în rândurile
căreia erau şi membri ai familiei Rothschild.

Falk a fugit din Germania pentru a evita să fie ars la stâlpul infamiei ca
vrăjitor şi a ajuns la Londra în 1742, având, după câte se pare, doar cămaşa
de pe el. Cu toate acestea, destul de curând, el a cumpărat atât o casă foarte confortabilă, unde se găseau multe obiecte de argint şi aur, cât şi propria sinagogă privată.

Webster spune că Falk avea legături nu numai cu Cabala, ci şi cu desfăşurarea Revoluţiei Franceze: „Ducele — de Orleans — a luat legătura cu
Falk pe când se afla la Londra, iar Falk a sprijinit complotul uzurpator al
acestuia.” Autorul se întreba dacă nu cumva „unele dintre împrumuturile
contractate la Londra de ducele de Orleans pentru finanţarea desfăşurării
Revoluţiei Franceze nu-şi au originea în cuferele pline cu aur ale lui Falk”.

Webster considera că Falk era persoana cea mai susceptibilă — după
Rothschild — de a le prezenta gradelor mai înalte din Francmasonerie
învăţăturile Cabalei. „Falk era, într-adevăr, cu totul altceva decât un simplu mason; avea un grad înalt de iniţiere, era oracolul suprem, căruia societăţile secrete i se adresau pentru a fi îndrumate. «Inaccesibilul» Falk ar fi putut prea bine să fie unul dintre adevăraţii iniţiaţi, a căror identitate a fost ascunsă cu atâta grijă, în vreme ce Saint-Germain şi Cagliostro ies întotdeauna în faţă.”

Indiferent dacă Falk sau Rothschild au fost cei care au făcut legătura dintre Cabala şi societăţile secrete moderne, este clar că atât Francmasoneria, cât şi Cavalerii Templieri s-au inspirat mult din Cabala evreiască, atât în privinţa ritualurilor, cât şi a ideilor.

SURSE

1. http://www.lovendal.ro/wp52/misterul-contelui-de-st-germain/
2. Jim Marrs – „Guvernarea din umbra”, pag. 278-282