„Clarviziunea este, conform părerii unora, unul dintre simţurile noastre primare ce s-a atenuat treptat şi pe care marea majoritate a oamenilor l-a pierdut. Cândva el se afla într-un raport destul de strâns cu un simţ excepţional al orientării pe care unele animale continuă încă să îl posede plenar.
Făcând abstracţie de mediumi, profeţi şi telepaţi, despre care ne vom ocupa ceva mai târziu, să analizăm cazul acelora dintre noi care sunt capabili să vadă nu numai ceva mai departe de vârful nasului ci chiar lucruri pe care noi nu le vedem absolut de loc, folosindu-se uneori pentru aceasta de alte părţi ale corpului fizic decât ochii.
Vederea fără ajutorul ochilor
Deşi sunt destul de rare, există totuşi persoane care văd cât se poate de bine fără a se folosi pentru aceasta de ochii lor. „Cunoaşterea paraoptică” sau „viziunea extraretiniană”, vor spune savanţii. „Divinaţie”, „intuiţie” clamează alţii, aceia care nu pot să admită că cineva ar putea vedea fără a deschide câtuşi de puţin ochii fizici.
Oricare ar fi teoriile explicative şi expresiile savante folosite pentru a denumi fenomenul, ştim că există cu siguranţă o femeie rusă capabilă să citească un ziar cu degetele de la picioare. Mai există şi alţii, bărbaţi şi femei, care „văd” cu degetele lor sau cu pielea frunţii.
Se cunoaşte de pildă cazul – raportat de Jules Romains în lucrarea sa Oameni de bună credinţă – unei femei care putea să recunoască perfect culorile, deşi avea ochii legaţi şi care ajunsese chiar să citească astfel titlurile din ziare.
Autorul povesteşte chiar o serie de experimente făcute în prezenţa unor medici care, pentru a elimina orice posibilitate de cunoaştere prin telepatie cu martorii din jur care vedeau respectivul obiect, luau de exemplu o foaie din calendar, fără ca nimeni să o privească în prealabil, nici măcar ei înşişi, foaie care era introdusă într-o cutie neagră pentru plăci fotografice; fără să deschidă această cutie, doamna „clarvăzătoare” putea citi perfect data imprimată pe foaia de calendar.

Să nu fie oare vorba aici de clarviziune? Ba da, chiar dacă este vorba doar de primul stadiu al acesteia. Clarviziunea, aşa cum o înţelegem în mod obişnuit, nu este altceva decât o formă mai avansată şi mai subtilă a vederii obişnuite: ea permite vederea unei alte părţi, a unor faţete misterioase ale lumii, a altor aspecte sau lucruri decât cele care le sunt permise a fi văzute oamenilor de rând.
Poliţia utilizează adesea clarvăzători
Un detectiv intuitiv, cu fler, este o persoană cât se poate de utilă, dar un clarvăzător detectiv poate fi un atu fără egal pentru poliţie. Deşi poliţiştii vorbesc rareori despre asemenea lucruri, în toate ţările lumii poliţia face adeseori apel la clarvăzători. Nu de puţine ori, clarvăzătorii înşişi sunt cei care fac primii paşi şi îşi oferă serviciile poliţiei. ”
Sursa: https://yogaesoteric.net/clarviziunea
Foto: Internet
Citiți și...

Sistemul Acustic cu Rază Mare de Acțiune (Long Range Acoustic Device – LRAD), o armă sonică silențioasă (sistem de comunicare sonoră dirijată), emite în mod dirijat unde acustice termo-elastice de frecvență înaltă (2,5kHz) într-un fascicul de 30 de grade, care ajunge în mod silențios la urechea internă prin intermediul vibrațiilor osoase craniene

Claritatea mentală în timpul morţii aparente sugerează că mintea există în mod independent de creier

Un fost specialist militar în domeniul radarelor omnidirecționale a fabricat, pornind de la magnetronul unui cuptor cu microunde, un emițător psihotronic care permitea transmiterea directă la nivelul cortexului unei persoane a unui anumit ordin sau a unei anumite sugestii

Experimente în timp

Luminile Pământului, misterioasa energie telurică

Dr. Dorin Dragoș – Codul secret al cristalelor

Câţi oameni, atâtea holograme: Materia nu are cum să fie solidă, pentru că este alcătuită din atomi, iar atomii nu au soliditate. Cum poate atunci un atom fără soliditate să alcătuiască această lume solidă? Nu poate! Şi nici nu o face

Cancerul poate fi activat de o simplă tăietură
Un pas înainte spre controlul minţii? Un studiu inedit demonstrează că celulele nervoase pot fi controlate cu ajutorul câmpului magnetic

Totul este făcut din energie, ea fiind omniprezentă. Există energie în obiectele din jurul nostru, în aerul care ne înconjoară şi chiar şi în propriul nostru trup

Cum se manifestă vocea intuiției?


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.