„Grupul Bilderberg reuneşte un număr foarte mic de persoane, cele mai bogate, cele mai influente, cele mai puternice ale momentului actual. O dată pe an, ei se întâlnesc sub protecţia armatei, a serviciilor secrete şi a poliţiei, la cel mai important eveniment din lume, pentru a discuta şi a pune la cale cele mai mari jocuri geopolitice şi economice.
Membrii acestui grup sunt, categoric, cei care conduc lumea, deciziile lor influenţând viaţa fiecărui om de pe planetă. Dar, lucru extrem de bizar, totul se desfăşoară într-un secret total. Timp de decenii, chiar existenţa clubului a fost negată în mass-media. Doar câţiva jurnalişti independenţi au decis să expună problema. Jim Tucker a petrecut peste 30 de ani urmărind membrii grupului Bilderberg pretutindeni, asumându-şi uneori numeroase riscuri. Arestări arbitrare, filaje şi chiar focuri de armă, iată ce-i aşteaptă pe curioşi!
În 2009, Charlie Skelton, jurnalist la celebrul ziar britanic TheGuardian, a fost însărcinat să acopere reuniunea anuală Bilderberg. După 3 arestări nejustificate la care a fost supus, el şi-a modificat radical punctul de vedere, şi acum face apel la cetăţenii întregii lumi pentru a se întâlni şi a demonstra în faţa reuniunii grupului Bilderberg din 2010. După membrii grupului nu este vorba decât de un forum privat de discuţii, dar pentru alţii, aceasta structureză opera instaurării Noii Ordini Mondiale – o lume unică, guvernată de o mică elită „iluminată”.”[1]
SURSE
- http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6223
- Foto: Internet
Citiți și...

Tehnologia 5G are consecințe grave asupra sănătății. 9 din 10 telefoane depășesc pragurile de reglementare

Filantropia lui Rockefeller este control social

Noua Ordine Mondială: Agenda întunecată satanică, insidioasă din spatele globalismului și a ideologiei graniţelor deschise

Bomba nucleară a URSS, ascunsă în SUA, pe care FBI a căutat-o mult și bine
Dosarele istoriei: Ascensiunea lui George Soros

Nick Rockefeller despre terorism, microcipuri, Noua Ordine Mondială, Guvernul Mondial și sfârșitul libertății umane
Fluorul - elementul care calcifică glanda pineală

Flota Întunecată din cadrul Proiectelor Negre

Controlul minții: Pionierii implanturilor electronice

Câţi oameni poate suporta, de fapt, planeta pe care trăim?



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.