„Șinca Veche este un străvechi sat românesc de la poalele Făgărașilor care a avut cândva patru biserici, trei de lemn și una din piatră, în prezent păstrându-se doar biserica de piatră, care este și cea mai veche. Aceasta a fost construită pe locul unui străbun loc sacru despre care cercetătorii spun că are o vechime uluitoare de circa 7.000 de ani.
Cu toate că există numeroase voci care afirmă că biserica a fost unul dintre primele locuri de cult creștin din Dacia, o parte a specialiștilor atrag atenția asupra inscripțiilor necreștine de pe unul dintre pereții altarului. Conform preotului Silvestru Popovici, din Șinca Veche, acest perete face parte din biserica interioară, din peșteră, care a fost în mare parte distrusă de către cei care au săpat de-a lungul veacurilor în căutare de comori.
Aura de mit a acestui loc este alimentată de unele mărturii ale oamenilor cu privire la apariții inexplicabile de sfere de lumină, cruci și semne stranii, în biserică. Pe unul dintre pereți se mai poate observa o sculptură a unui cap de dac, cu barbă, plete și cușmă. Alții spun că aici, în prejma marilor sărbători religioase, se aud coruri care cântă într-o armonie aparent nepământeană.
Toți cei care au auzit coruri din altă lume au fost frapați de faptul că, deși muzica părea bisericească, iar cuvintele se auzeau clar, nu reușeau să deslușească sensul lor. Termenii nu sunau românește și totuși nu păreau străini de limba română arhaică, motiv pentru unii să creadă că versurile erau în limba dacă.
În anul 1996, un cameraman de la TVR a intrat în biserică, dorind să realizeze un reportaj. Spre stupoarea întregii echipe de filmat, la un moment dat, aparatura s-a oprit brusc și nu a mai răspuns la comenzi. Când au ajuns la București, angajații TVR au vizionat caseta și au avut surpriza să constate existența unor sfere luminoase strălucitoare care roiau în interiorul bisericii.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=20947
- Foto: Internet
Citiți și...

Templu DACIC descoperit de arheologi în așa numitul „Ținut Secuiesc”, în Valea Zânelor

Murus Dacicus - misterele zidului dacic - o construcţie unică în Europa. Strămoşii noştri au inventat fortificaţiile care nu au putut fi străpunse de nici o armată a lumii antice

Ceahlău, muntele sfânt al dacilor

Burebista a rămas în istorie drept cel mai impunător rege al dacilor

Comoara lui Decebal, un mister

Misterele din Munții Rarău

Profețiile lui Sundar Singh despre România: "Eu știu prin viziune divină că România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală planetară"

Munții Godeanu: mistere și fenomene paranormale

Henri Coandă a construit primul avion cu reacție

Biblioteca Dacilor de la Sarmizegetusa

Noi manuale de istorie la Moscova: "Arienii din Carpați au fondat Rusia"



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.