Evreii sionisti sunt impotriva libertatii de exprimare. Daca ar fi dupa acestia, toti cei care critica Israelul sau Sionismul ar trebui arestati. Aceasta este o mentalitate totalitara, desi evreii sionisti ne vorbesc tot timpul despre „democratie”. Israelul nu a fost si nu este un stat democratic.
Pentru a combate libertatea de exprimare si critica la adresa sionismului si a Israelului, evreii sionisti au facut lobby pentru implementarea la nivel international, dar si national, a unor legi prin care oamenii sa fie amendati si/sau arestati, daca critica Sionismul sau Israelul.
Una dintre minciunile sionistilor este aceea ca „antisionismul este antisemitism”. In primul rand, nu toti cei evreii sustin Sionismul, evreii religiosi considera Sionismul o insulta la adresa lui Dumnezeu. In al doilea rand, evreii religiosi din organizatia Neturei Karta au spus foarte clar ca antisionismul nu inseamna antisemitism.
Cat despre „antisemitism”, acest termen este gresit ales deoarece o parte dintre evrei sunt semiti, iar ceilalti sunt khazari. Majoritatea evreilor sunt khazari. Semiti sunt si arabii. Daca critici un arab nu ti se spune ca, „esti antisemit”, ci „esti islamofob”, adica au inventat un alt cuvant.
In Romania exista un ONG numit „MCA – Monitoring and Combating Antisemitism” condus de Marco Maximillian Katz, care nu este istoric. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii este o alta organizatie finantata de la buget pentru pedepsirea celor care nu sunt „corecti politic”. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii este condus Csaba Asztalos.
De asemenea, exista si Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”, care este finantata de la buget, adica din banii colectati din taxele si impozitele noastre, ale „antisemitilor”.
In Romania, politicienii au dat o lovitura libertatii de exprimare prin votarea legii 217/2015, cunoscuta si sub numele de „Legea Antilegionara”, o lege care promoveaza cenzura, o lege antidemocratica, o lege totalitara.
Astazi, oricine poate sa vada ca, de fapt, Uniunea Europeana este Noua Uniune Sovietica. Activistii neomarxisti/progresisti sunt cei care militeaza impotriva libertatii de exprimare. „Corectitudinea Politica” este o ideologie totalitara de sorginte sovietica. Noi trebuie sa spunem nu acestei „Corectitudini Politice” si sa spunem adevarul.
SURSE
- Foto: Internet
Armele psiho-electronice și controlul mental de la distanță
O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale
S-a luptat armata americană, în 1947, cu OZN-urile care protejau baza nazistă din Antarctica?
NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri
Imperiul financiar Rothschild. Deținătorii lui nu apar niciodată în topurile miliardarilor, dar sunt cei mai puternici. Cum fac avere de secole
Mass-Media oficială din SUA se află în declin: încrederea oamenilor scade pe zi ce trece
George W. Bush, 20 septembrie 2001: "Fie sunteți cu noi, fie sunteți cu teroriștii"
Irakul nu a fost în mod real o ameninţare pentru SUA. James Bamford demască manipulările politice ale mass-mediei americane
Familia Rockefeller și Noua Ordine Mondială
Aproape tot ceea ce ni se prezintă la știri, prin mass-media sau prin declarațiile liderilor lumii, este minciună și manipulare
Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat în anii ’50 de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era, totodată, un savant genial, specialist în fizică cuantică
Raportul Flexner (1910): Războiul Industriei Farmaceutice împotriva medicinei naturiste
Citiți și...