„Pentru a proteja natura, un tânăr indian s-a hotărât să planteze un copac în fiecare zi, iar rezultatul a fost că în 37 de ani a crescut o pădure.
În 1979, un tânăr indian a vrut să schimbe lumea. Credea că cel mai bun mod de a face acest lucru era plantând copaci. Voia să aducă umbra pe malurile râului Brahmaputra, în oraşul indian Jorhat, unde, deseori, găsea reptile moarte din cauza lipsei de zone verzi. 37 de ani mai târziu şi-a îndeplinit visul: rezultatul este impresionant!
Într-o zi, a decis să abordeze serviciile oficiale de mediu din zonă, care i-au oferit o mână de seminţe de bambus pentru a le planta. Aparent părea un gest banal, dar pentru Jadav Molai Payeng a fost aproape un dar ceresc.
Zona cea mai secetoasă era o insulă formată în râu, care, fără copaci şi plante, era erodată de curenţi, iar multe animale – în special reptile – mureau din cauza lipsei de umbră.
Implicarea tânărului Jadav a provocat interesul autorităţilor din districtul de Golaghat, astfel că au decis să pună în aplicare un plan pentru a planta 200 de hectare de copaci în zonă, un proiect care a durat 5 ani şi în care Jadav a participat activ.”[1]
Mai multe pe larg aici -> http://epochtimes-romania.com/news/din-dragoste-pentru-natura-a-plantat-un-copac-in-fiecare-zi-timp-de-37-de-ani-video–255517
SURSE
- http://epochtimes-romania.com/news/din-dragoste-pentru-natura-a-plantat-un-copac-in-fiecare-zi-timp-de-37-de-ani-video–255517
- Foto: epochtimes-romania.com
Citiți și...

Documentele CIA despre OZN-uri au devenit publice

Un secret mai presus decât toate

Somatoidele – Puntea dintre planul fizic, suflet şi spirit

Transferul - cea mai folosită tehnică de manipulare

Wolf Grigorievici Messing, omul care a reușit să jefuiască o bancă doar prin metode paranormale
OZN prăbușit la Aztec, New Mexico, în 1948: 16 trupuri extraterestre moarte

Ceaiul de pătrunjel, remediu eficient pentru picioare umflate. Vezi cum trebuie să îl prepari

OZN-urile inspectează centralele nucleare

Politolog rus: "Existența poporului român este amenințată grav"

Mesajul din sticlă

Călătoria în timp: Cazuri misterioase ale oamenilor veniți din viitor



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.