„O altă descoperire uluitoare care deocamdată este cenzurată din răsputeri de canalele de informare oficiale este existența unor secvențe ale codului genetic uman (ADN) ce prezintă nu două spirale, așa cum este general cunoscut, ci 4 sau chiar mai multe spirale!
Cercetători de la universitatea Cambridge au declarat că au văzut pentru prima dată un ADN înzestrat cu 4 spirale în celulele umane. Deşi, până acum, ADN-ul uman era cunoscut ca având numai două spirale, iată că a apărut prima dovadă că ADN-ul uman se poate transforma şi poate să formeze noi spirale:
În această imagine este ilustrată o reprezentare teoretică a ADN-ului cu 4 spirale (stânga), iar în dreapta este o fotografie care arată zonele din interiorul celulei umane (acestea sunt marcate cu substanţă fluorescentă) în care au fost detectate porțiuni de ADN având 4 spirale.
Deşi propaganda medicală oficială a calificat această situaţie ca fiind doar un indicator al cancerului la ființa umană respectivă, iată că apare o primă dovadă solidă că ADN-ul uman poate avea mai mult de două spirale.
Această descoperire uluitoare confirmă rapoartele unor cercetători americani care detectaseră anterior ADN cu mai multe spirale la unii copii, dar aceste afirmaţii au fost la momentul respectiv ignorate de lumea științifică şi catalogate drept „simple fantezii”.”[1][2]
SURSE
- http://roaim.eu5.org/?a=articles&p=734
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7414
- Foto: goodreads.com
Citiți și...

Gândurile bune şi sentimentele binefăcătoare contribuie în mod direct la redobândirea sau la menţinerea stării de sănătate a ființei umane

Stealth, tehnologia împrumutată de la o specie extraterestră

Epigenetica, unde ADN-ul se întâlneşte cu medicina tradiţională

Antarctica ascunde numeroase secrete și lucruri misterioase

Legea acţiunii şi reacţiunii

Clarviziunea este un fenomen bazat pe percepţia extrasenzorială, de către o persoană, a unei serii de informaţii despre un anumit subiect (noţiuni, gânduri, stări emoţionale, desfăşurări de evenimente spaţio-temporale)

Dacă o parte din corpul fizic este îndepărtată, amprenta energetică a acestei părţi rămâne prezentă în corpul energetic

Sunetele stabilizează undele cerebrale
Cânepa curăța solul de contaminanți radioactivi și metalele grele, redând fertilitatea acestuia

Conştiinţa poate produce efecte directe asupra structurilor şi funcţiilor organismului

Serviciile de informații și spionajul paranormal



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.