Sfinxul care veghează de mii de ani la poarta Banatului

Distribuie!

„Ca un paznic la poarta Banatului, se găsește la vreo trei kilometri de gara din Băile Herculane, spre sud, înainte de Topleț.
De altfel, este cunoscut și ca Sfinxul de la Topleț, fiind situat pe teritoriul administrativ al comunei Topleț, în partea nordică a satului Bârza.

Sfinxul Bănățean este unul, dacă nu dintre cele mai misterioase, cu siguranță dintre cele mai interesante monumente ale naturii din România.

Și este unul dintre numeroasele rezervaţii şi monumente ale naturii din județul Caraș-Severin.
Probabil, ați trecut pe lângă el, pe Valea Cernei, pe drumul european E 70 Bucuresti – Timişoara, sau cu trenul, imediat după plecarea din Băile Herculane spre Orșova.

Sfinxul Bănățean este o arie protejată de interes național, administrată în principal pentru conservarea aspectului natural specific.

Megalitul de la Topleț, ca și cel din Munții Bucegi, s-a format de-a lungul timpului, prin implicarea naturii.
Sfinxul Bănățean este cu fața spre apus, pierdut printre copacii de la baza unui deal.

Cu o înălțime de 16 metri și o lățime de 8 metri, Sfinxul Bănățean se poate spune că este mai periculos ca Sfinxul din Bucegi.
În zona rezervației naturale cu o suprafață de o jumătate de hectar, care cuprinde o zonă cu rocă sedimentară (gresie), pereți de stâncă și grohotișuri și suprafețe acoperite de vegetație din specii rare, printre care liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), frasinul (din specia Fraxinus ornus) sau lumânărica (din specia Verbascum phlomoides), se pot întâlni și… vipere cu corn, a căror mușcătură se spune că este mortală, în apropierea Sfinxului fiind chiar mai mari și mai periculoase…”[1]

SURSE

  1. https://www.banatulazi.ro/sfinxul-care-vegheaza-de-mii-de-ani-la-poarta-banatului
  2. Foto: banatulazi.ro

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...