Schelete de uriași descoperite în Alaska

În ultimul secol săpăturile arheologice ori chiar descoperirile spontane au scos la lumină o serie de artefacte sau mistere ale epocilor de mult apuse ale Pământului. Una dintre cele mai uluitoare descoperiri este cea a scheletelor de oameni uriaşi, care confirmă astfel “legendele” şi “miturile” umanităţii. Chiar şi în ţara noastră au fost descoperite schelete uriaşe în Moldova, în zona arcului carpatic, precum şi în Banat.
Cu atât mai surprinzător este faptul că astfel de schelete au fost dezgropate chiar şi în ţinutul îndepărtat şi rece al Alaskăi. Deşi descoperirea a fost făcută la începutul anilor 1900, totuşi comunitatea ştiinţifică internaţională nu a găsit de cuviinţă să analizeze scheletele şi să informeze populaţia cu privire la acest fapt.
„Goană după aur” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a contribuit şi ea la această descoperire. Astfel, în Districtul Atlin, în anticul cimitir indian din partea de nord a acestuia s-au descoperit cinci schelete gigantice de oameni, cel mai mare dintre ele având o înălţime de aproximativ 2,30 metri.
S-a constatat că ele au aparţinut unor fiinţe umane care au trăit în preistorie. Altitudinea era mare, iar solul îngheţat, astfel încât scheletele au fost foarte bine conservate, păstrându-se aproape intacte.
Pe unul dintre oasele degetelor, care a fost destul de puternic pentru a rezista trecerii timpului, s-a descoperit un inel din plumb. Scheletele erau surprinzător de bine dezvoltate, însă una dintre caracteristici era că braţele erau mai scurte cu câţiva centimetri decât media obişnuită, în timp ce antebraţele erau cu mult mai lungi decât aceasta.
Mai mult decât atât, s-a descoperit că două dintre schelete aveau lângă ele suliţe confecţionate cu obiecte din metal, iar vârfurile lor erau din piatră ascuţită. Suliţele erau însă destul de scurte, măsurând doar aproximativ un metru în lungime şi fiind groase spre vârf (12 centimetri) şi mai subţiri spre bază.
Pe lângă acestea s-au mai descoperit şi alte piese din piatră şi metal. Scheletele prezintă o aparenţă generală asemănătoare cu cele ale indienilor nativi, însă misterul persista, deoarece băştinaşii afirmă că niciun membru al triburilor lor, din vechime şi până în zilele noastre, nu a trăit în acele regiuni.
Sursa: http://www.edituradaksha.ro/articles/view/schelete-gigantice-de-oameni-gasite-in-alaska-a11
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.