Războaie atomice în antichitate
Revenind acum la textele orientale, se poate constata că un alt aspect surprinzător pe care îl întâlnim sunt numeroasele Vimanareferiri la anumite tehnologii foarte concrete şi deosebit de avansate. Există asemenea texte indiene ce conţin uimitoare povestiri despre vehicule metalice zburătoare (vimana), capabile de performanţe extraordinare.
Deşi la prima vedere aceste descrieri ar putea părea simple figuri de stil integrate in contextul epicii indiene, este greu ca la o privire mai atentă să nu remarcăm aspecte care par să fie mult mai mult decât atât.
În Bhagavad Purana, un text scris în limba sanscrită şi vechi de peste 5.000 de ani, în Samarangana Sutra Dhara, sau în texte celebre precum Rig Veda sau Ramayana şi mai ales în Vimanika Shastra găsim descrieri detaliate despre avantajele şi dezavantajele diferitelor tipuri de aparate zburătoare (vimana), despre modul lor de deplasare ce se realiza uneori direct vertical sau prin mişcări în zig-zag, „ca de fluture”, sau despre capacităţile distructive ale vimana-elor în situaţii de luptă.
Există texte în care se spune că asemenea vimana-e, cu o lungime de aproximativ 30 de metri și înălțime de 7 metri, puteau să producă raze de lumină care pur şi simplu dezintegrau ţintele asupra cărora se focalizau. Celebra epopee hindusă Mahabharata, a cărei vechime este apreciată la peste 7 mii de ani, conţine povestiri despre imperiul antic al lui Rama, care se spune că a existat acum peste 12.000 de ani.
„Cartea a opta” cuprinde următorul fragment ce descrie veritabile războaie aeriene, soldate cu distrugerea a oraşe întregi: „De la bordul unei puternice vimana, aflată la o mare înălţime, Gurkha a aruncat un singur proiectil asupra cetăţii duşmanilor, apoi un fum strălucitor de zece mii de ori mai luminos decât Soarele s-a ridicat având o incandescenţă insuportabilă.
Apa clocotea, animalele mureau, iar duşmanii erau seceraţi. Pârjolul cuprindea arborii care se prăvăleau în şir ca într-o pădure cuprinsă de flăcări. Cadavrele celor căzuţi se chirciseră într-atât din cauza căldurii, încât nici nu mai arătau a oameni. Niciodată până atunci nu se văzuse şi nu se auzise de o armă atât de înspăimântătoare.” Este destul de uşor să remarcăm aici o posibilă asemănare cu descrierea unei explozii atomice …
Atât în India cât şi în multe alte teritorii au fost descoperite urme evidente de radioactivitate. În Deşertul Sin, situat la frontiera dintre India şi Pakistan, când la sfârşitul anilor 1940 arheologii britanici, indieni şi pakistanezi au început excavaţiile în străvechile oraşe Mohenjo-Daro, Harrapa şi Kot-Diji, au fost descoperite roci topite (vitrificate), asemănătoare sticlei, pe o arie de aproximativ 45 de metri. Analizele au demonstrat că aceste roci topite (numite tectite) au suferit cu mii de ani în urmă puternice bombardamente atomice la temperaturi extrem de înalte de 5-6.000 grade Celsius…
La Mohenjo-Daro a fost descoperit şi un strat gros de sticlă verde, rezultat al topirii lutului la o tempertaură extrem de înaltă. Este util să menţionăm faptul că atunci când prima bombă atomică „modernă” a explodat în New Mexico, datorită căldurii extraordinare, nisipul deşertului s-a transformat în sticlă verde. Şi în alte zone din India au fost descoperite indicii care atestă existenţa în vremuri foarte îndepărtate a unor explozii de mare magnitudine.
Un astfel de exemplu îl constituie o zonă situată între Gange și Munții Rajmahal, unde există încă rămăşiţele unei aşezări ce prezintă dezolanta imagine a unor case având pereţii şi fundaţiile unite în conglomerate vitrificate. Într-o altă zonă, la aproximativ 10 km de Jodhpur, se înregistrau numeroase cazuri de cancer, avorturi spontane si naşteri de copii cu malformaţii. Cauza pe care au evidenţiat-o cercetările era un nivel de radioactivitate atât de ridicat, încât autorităţile au fost nevoite să interzică accesul în zonă.
În anul 1968, conform revistei Life Shandiar, în Irak (fostul Sumer) s-a descoperit un schelet de copil cu o vechime de cca 45 de mii de ani care prezenta indicii clare de iradiere radioactivă cu izotopi de plumb şi cobalt. În Liban au fost descoperite tectite vechi de mii de ani ce emiteau încă izotopi radioactivi de aluminiu. Au fost de asemenea descoperite ruine vitrificate şi radioactive în Australia, Franţa, Turcia, India, Chile, Africa de Sud, Iran şi Irak.
Death Valey Un alt exemplu îl consitutie renumita Death Valley din California (SUA), unde încă mai există ruinele unui oraş străvechi, care pare să fi fost distrus de o catastrofă teribilă. Clădirile de piatră par să fi fost dărâmate de un suflu extrem de puternic, nisipul s-a vitrificat, rocile s-au transformat în tectite, iar pe unele ziduri, într-un mod straniu, s-au imprimat ciudate siluete de fum.
De menţionat că odată cu exploziile atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, au putut fi constatate fenomene asemănătoare de vaporizare a unor trupuri umane de către suflul uriaş al exploziei şi imprimarea siluetelor lor pe ziduri. De asemenea este semnificativ faptul că în zona Death Valley nu există vulcani şi nici nu s-au descoperit urme de lavă, pentru a furniza o explicaţie a distrugerii printr-un eventual fenomen vulcanic. În Death Valley nu există nici astăzi vreo formă de viaţă.
Şi în Biblie există pasaje care sugerează în mod clar desfăşurarea unor asemenea evenimente devastatoare. De exemplu este descrisă foarte sugestiv distrugerea oraşelor Sodoma şi Gomora, într-un mod similar efectelor bombelor atomice cunoscute astăzi. Biblia spune că Dumnezeu a pedepsit cele două cetăţi aruncand asupra lor o ploaie de pucioasă şi foc, care a distrus nu numai aşezările, ci şi toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia. Textul biblic menționează de asemenea că femeia lui Lot, care a privit înapoi, s-a prefăcut în stâlp de sare.
Arheologii au identificat faptul că aceste oraşe au fost situate în preajma Mării Moarte şi tocmai de aceea se pare că nu întâmplător în prezent zona limitrofă a Mării Moarte este un vast deşert ce are unele zone cu o radioactivitate surprinzător de mare (de chiar 20 de microroentgeni). Conform istoricului I.M.Blake (The Palestine Exploration Quarterly), apa din izvoarele de lângă Marea Moarta este contaminată și astăzi de substanțe radioactive.
De asemenea, căutând eventuale indicii fizice ale dezastrului descris în Biblie, dr. Melvin Kyle şi William Albright au realizat o expediţie arheologică în anul 1924 în zona Mării Moarte. Făcând diferite săpături, au descoperit sub un strat foarte vechi de cenuşă un strat de sare care se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm, descoperire care confirmă într-un mod foarte semnificativ ipoteza conform căreia descrierea biblică este de fapt corelată cu o explozie atomică antică.
Sursa: https://armoniacosmica.wordpress.com/2013/08/12/alte-realizari-paradoxale-ale-traditiilor-antice
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.