„Povestea dramatică a expertului în OZN-uri care s-a stins «vomitând un lichid negru» pentru că știa prea multe
Un tânăr din Marea Britanie care credea cu convingere că autorităţile ascund marelui public informaţiile care ar demonstra existenţa extratereştrilor a murit în condiţii misterioase în Polonia, unde se afla pentru a susţine o conferinţă pe această temă. Chiar cu o zi înainte de a părăsi această lume, îi scrisese mamei sale un mesaj cel puţin bizar: „Dacă mi se întâmplă ceva, să investigați”.
Părinţii sfâşiaţi de durere ai britanicului Max Spiers, 39 de ani, originar din Canterbury, nu pot accepta că fiul lor a murit „din cauze naturale”, după cum au stabilit legiştii polonezi, deşi autopsierea trupului neînsufleţit nu a avut loc.
Spiers ar fi trebuit să susţină o conferinţă în care să expună mai multe teorii ale conspiraţiei cu privire la OZN-uri. A murit în ajunul acestui eveniment pe o canapea din Varşovia, capitala Poloniei, „vomitând un lichid negru”, după cum au relatat mai mulţi prieteni, martori ai tragediei.
Sfârșitul tragic al bărbatului ar fi fost determinat, crede mama sa, de investigaţiile întreprinse într-o zonă interzisă.
Straniu rămâne, într-adevăr, mesajul primit de mama sa în ajunul morţii şi în care Max o avertiza: „Băiatul tău are necazuri. Dacă mi se întâmplă ceva, să investigați”.
Originar din Canterbury, Max a fost coleg de clasă cu celebrul actor Orlando Bloom. Locuia însă de mai mulţi ani în Statele Unite, iar înainte de a pleca în Polonia petrecuse câteva zile cu mama sa în Marea Britanie.
Femeia crede că investigaţiile lui Max deveniseră periculoase pentru guvernul american şi că este posibil ca el să fi avut acces la informaţii extrem de sensibile. Tânărul lucra în ultima vreme cu scriitoarele de science fiction Madlen Namro şi Monika Duval.

„Îşi făcuse un nume în rândul conspiraţioniştilor care l-au invitat să vorbească în iulie trecut, la o conferinţă pe această temă. Locuia cu o femeie pe care o cunoscuse recent şi care mi-a povestit că l-a găsit ţeapăn pe canapea. Nu cred că moartea lui e întâmplătoare pentru că în ultima vreme cunoscuse foarte multe persoane importante din zona politică, a afacerilor şi show-biz-ului. Oamenii aceștia par să fie implicaţi în ceva foarte, foarte întunecat şi periculos”, a declarat mama lui Max.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11578
- Foto: Internet
Războiul din Grenada (1983)
Unul dintre exemplele ce se încadrează în dematerializare, teleportare şi materializare a fost provocat ştiinţific cu ocazia unui experiment militar secret, cunoscut sub numele de Experimentul Philadelphia, petrecut în America anului 1943
De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică
Dr. Jose Delgado și controlul minții (1950-1966): "Cercetările mele susțin oribila teorie că mișcarea, emoția și comportamentul pot fi conduse de forțe electrice și că ființele umane pot fi controlate ca și roboții prin apăsarea unor butoane"
Irakul nu a fost în mod real o ameninţare pentru SUA. James Bamford demască manipulările politice ale mass-mediei americane
URSS a investit sute de milioane de dolari în arme inventate de experţi în psihotronică
Școala de la Frankfurt, Marxismul Cultural și Noua Ordine Mondială
Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei a fost prevenit în legătură cu conspiraţia masoneriei, a cunoscut numele membrilor, însă nu a întreprins nimic pentru a-i opri
Iată cum acționează globalismul pentru a conduce lumea
Războiul din Iugoslavia și crimele comise de SUA și NATO
Jurnaliştii sunt cumpăraţi. Udo Ulfkotte, fost jurnalist german, dezvăluie amploarea manipulării opiniei publice prin mass-media ce este aservită serviciilor secrete, CIA, corporaţiilor şi instituţiilor globaliste
Istoria familiei Rockefeller - Iluminatii care conduc lumea
Citiți și...

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.