„În primăvara lui 2007, un raport al Departamentului pentru Energie arăta că SUA importa la acel moment mai mult petrol de pe continentul african decât din zona Arabiei Saudite.
În primele luni care au urmat anunţului constituirii AFRICOM s-au aflat puţine detalii despre acesta. Această unitate de comandă a devenit operaţională ca o subunitate a EUCOM în octombrie 2007, urmând să devină complet independentă 12 luni mai târziu. În acel moment ar trebui să aibă loc şi o relocalizare a cartierului general de la Stuttgart din Germania într-una din ţarile africane.
Această ştire a atras puţin sau chiar deloc atenţia mass-mediei internaţionale şi în special americane. Africa este unul dintre subiectele puţin abordate de media americană, iar atunci când intră în atenţia acesteia, articolele se centrează de obicei pe ideea de catastrofă, conflict, corupţie, aspecte care trezesc reacţii de genul „e nevoie de o intervenţie umanitară, ar trebui ajutaţi”. Cu ajutorul presei, invazia Somaliei a fost percepută tot ca o „acţiune umanitară”. Pentagonul a mers până într-acolo încât a declarat că operaţiunea este doar începutul unor angajamente viitoare.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5151
- Foto: Internet
Citiți și...

În 1967, CIA a creat eticheta de "adept al teoriei conspirației"

SUA au construit în secret avioane de luptă folosind tehnologie extraterestră
Marea Finanță Mondială

Noua Ordine Mondială funcționează schimbând omul într-o unealtă devotată și face aceasta în toate domeniile: politică, artă, armată, finanțe, drept, religie, cultură etc…

Controlul militar american asupra resurselor naturale din Africa

Experimente oculte în Zona 51

Într-un episod din serialul CSI, cine vorbește despre geoinginerie, despre florul din apă sau despre chemtrails este un posibil... "terorist"

Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: Spectrul de Răspândire a Sunetelor Silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad

Vladimir Putin: „Unele țări pot fi state nesuverane, nu și Rusia”

Grupul Bilderberg dorește să creeze un Guvern Mondial

Ted Gunderson, fost șef al FBI în Los Angeles, susținea că SUA organizează atacuri teroriste pentru a lua libertățile oamenilor



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.