Operațiunea Gladio: CIA și NATO au creat organizații clandestine militare care au comis atacuri teroriste în Europa (1950-1990)

by Departamentul Național de Informații (DNI) · Published marți, 15 iunie 2021 · Updated joi, 7 martie 2024

Distribuie!

Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al doilea război mondial, o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals.

Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius=sabie) care a funcționat în Italia.

În Italia, la sfârșitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deținea un loc important în Parlament.

Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio” a existat începând cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.

Nașterea Operațiunii Gladio

Unitatea italiană a armatei din spatele frontului, Operațiunea Gladio, a fost organizată în 1950 de generalul Giovannni de Lorenzo, șeful Serviciului Militar Italian de Informatii (SMIF). Operațiunea Gladio a funcționat în cadrul Serviciului de Informații al Forțelor Armate (SIFAR), și era formată din 1000 de oameni în mare parte anticomuniști, luptători de gherilă și spioni, foști membri ai poliției secrete a lui Mussolini. O bază de antrenament a fost stabilită în Sardinia și un număr mare de arme și muniție a fost ascuns în nordul Italiei.

Începând cu 1970, comunismul lua amploare în Italia iar guvernul a apelat la strategia de „creare a tensiunilor” folosind rețeaua Gladio și atacul preventiv asupra comuniștilor.

Acțiunile Gladio

Operațiunea Gladio a fost implicată în anul 1964 în lovitura de stat italiană când generalul Giovanni De Lorenzo a forțat miniștrii socialiști să părăsească guvernul.

Piazza Fontana

La 12 decembrie 1969 o bombă a explodat la Banca Națională Agrara din Piazza Fontana, Milano ucigând 17 și rănind alți 88. În după amiaza aceleiași zile, alte trei bombe au explodat în Milano și Roma.

Asasinarea lui Aldo Moro

Aldo Moro care a îndeplinit funcția de prim ministru în perioadele 1963-1968 și 1973-1976, a fost ucis în 1978 în timp ce era încă politician în cadrul Partidului Creștin Democrat. A fost răpit în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern pentru care negociase să fie susținut de Partidul Comunist Italian începând cu 1947.

În mai 1978, un jurnalist de investigatie, Mimo Pecorelli, a relatat că asasinarea lui Moro fusese comandata, în fapt, de o „supraputere” și reflecta „logica Yaltei”. Italia se găsea în „sfera de influență” americană, așa încât nu se puteau admite comuniști la guvernare. Pecorelli a mai dezvaluit ca însuși generalul Dalla Chiesa – cel care îl „cauta” pe Moro – îl informase precis pe ministrul de Interne, Francesco Cossiga, asupra locului unde era deținut Aldo Moro de „Brigăzile Roșii”. Patru ani mai târziu, când își scria memoriile, Dalla Chiesa a fost asasinat.

Într-un articol, Pecorelli stabilea o legătură între GLADIO, Brigăzile Roșii și asasinarea premierului Moro.

Mimo Pecorelli a fost asasinat pe 20 martie 1979.

Exploziile de la Bologna

În dimineața zilei de 2 august 1980, o bombă a explodat la Gara Bologna unde au murit 80 persoane și au fost rănite mai mult de 200. În 1988, patru extremiști de dreapta au fost condamnați la închisoare pe viață. Alți doi acuzați au fost condamnați pentru devierea investigațiilor.

Raport asupra Operațiunii Gladio

Guvernul italian a elaborat în 2000 un raport de 300 pagini asupra Operațiunii Gladio. În examinarea absenței arestărilor celor implicați direct în atentatele teroriste din Italia, raportul afirma: „aceste masacre, aceste explozii, aceste acțiuni militare au fost promovate, organizate sau susținute de persoane din interiorul instituțiilor de stat italiene precum și de persoane în legatură cu serviciile secrete americane”.

CIA a ajutat, în 1949, la crearea unității italiene a „armatei din spatele frontului”, numită SIFAR. Liccio Gelli, fost colaborator al naziștilor, s-a înrolat în Corpul de Contraspionaj al Armatei americane pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea.

În 1950, Gelli a fost recrutat de SIFAR. Gelli fost și conducatorul vestitei Loje P2, calitate din care, în 1962, a dezvoltat relații cu generalul american Alexander Haig, care era asistentul Consilierului prezidențial al Securității Naționale, nimeni altul decât Henry Kissinger. Așa a ajuns Gelli intermediar între CIA și geneneralul De Lorenzo. Scopul inițial al Gladio, la dezvoltarea căreai contribuise și NATO, fusese de a organiza rezistența „în spatele frontului” în cazul unei invazii sovietice în Europa Occidentală.

Rețeaua „Gladio” se face vinovată, potrivit anchetelor din anii 1990, de asasinate, atentate, răpiri de oameni politici, bancheri, generali și ziariști, crime atribuie „terorismului comunist”.

În noiembrie 1990, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cerea dizolvarea imediată a Gladio și deschiderea unor ample anchete cu privire la activitățile din „cei 40 de ani de existență ai acestui serviciu secret paralel”. Rezoluția condamna organizația care pusese la cale „operațiuni armate în mai multe state membre ale Comunității Europene”, operațiuni care „au eludat orice control democratic, fiind derulate de serviciile de informații ale statelor respective, în colaborare cu NATO”.[1][2]

Rezoluţia Parlamentului European despre “Operaţiunea Glado”

În anul 1990, mai precis în 22 noiembrie 1990, Parlamentul European a avut curajul să propună şi să adopte o rezoluţie care demasca reţeaua teroristă “Gladio”, creată şi susţinută de serviciile secrete. Citez din această rezoluţie (o puteţi găsi pe site-ul eur-lex.europa.eu, la pagina 16):

Rezoluţie asupra Afacerii Gladio

Parlamentul European:

a) Având în vedere descoperirea de către mai multe guverne europene cu privire la existența de 40 de ani a unei organizaţii clandestine şi paralele, ce execută operaţiuni armate în mai multe state membre ale Comunității,

b) Întrucât de peste 40 de ani această organizație a scăpat de toate controalele democratice și a fost condusă de serviciile secrete ale statelor în cauză, în colaborare cu NATO,

c) Temându-se de pericolul ca o astfel de rețea clandestină să fi putut interveni ilegal în afacerile politice interne ale statelor membre, sau poate încă o fac,

d) Întrucât, în anumite state membre, serviciile militare secrete (sau ramuri necontrolate ale acestora) au fost implicate în cazuri grave de terorism și crimă organizată, după cum reiese din diverse anchete judiciare,

e) Întrucât aceste organizații au funcţionat și continuă să funcționeze complet în afara legii, deoarece acestea nu fac obiectul niciunui control parlamentar și de multe ori chiar şi cei din puterea guvernamentală sunt ținuţi în întuneric cu privire la aceste aspecte,

f) Întrucât diverse organizații “Gladio” au la dispoziţia lor resurse militare, care le conferă un potențial de acţiune necunoscut, punând astfel în pericol structurile democratice ale țărilor în care operează sau au operat,

g) Întrucât există o mare îngrijorare că operaţiunile lor nu sunt supuse nici unei forme de control democratic și sunt clandestine într-un moment când cooperarea comunitară mai mare în domeniul securității este un subiect constant de discutii,

Parlamentul UE:

1. Condamnă crearea rețelelor clandestine operaționale şi manipulatoare și solicită o anchetă completă cu privire la natura, structura, obiectivele și toate celelalte aspecte ale acestor organizații clandestine sau ale oricăror grupuri desprinse, cu privire la utilizarea lor pentru a interfera ilegal în afacerile politice interne ale țărilor în cauză, cu privire la problema terorismului în Europa și posibila coliziune dintre serviciile secrete ale statelor membre sau ale țărilor terțe;

2) Protestează puternic faţă de posibilitatea ca anumite forţe militare ale SUA și NATO să fi încurajat crearea în Europa a unei rețele clandestine de informații și operaţiuni;

3) Invită guvernele statelor membre să demonteze toate rețelele paramilitare militare clandestine;

4) Invită organele judiciare din țările în care prezența unor astfel de organizații militare a fost constatată pentru a elucida pe deplin compoziția și modul de operare și pentru a arăta acţiunile pe care le-au luat pentru a destabiliza structura democratică a statelor membre;

5) Solicită tuturor statelor membre să ia măsurile necesare, dacă este necesar, prin crearea comisiilor parlamentare de anchetă, pentru a întocmi o listă completă a organizațiilor active în acest domeniu, şi, în același timp, de a monitoriza legăturile cu serviciile de informații ale statului respectiv și legăturile lor, dacă este cazul, cu grupările teroriste;

6) Invită Consiliul de Miniștri de a furniza informații complete cu privire la activitățile acestor servicii secrete;

7) Invită comisia sa competentă să ia în considerare o audiere pentru a clarifica rolul și impactul organizației “Gladio”, precum și a altor organisme similare;

8) Încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Secretarului General al NATO, guvernelor statelor membre și guvernului Statelor Unite.

Această rezoluţie din 1990 a Parlamentului European este un act excepţional, pentru că e prima dată în istorie când un organism oficial internaţional recunoaşte că terorismul este creat şi întreţinut de serviciile secrete. Rezoluţia Parlamentului European arată clar că “serviciile militare secrete (sau ramuri necontrolate ale acestora) au fost implicate în cazuri grave de terorism și crimă organizată” şi că “anumite forţe militare ale SUA și NATO să fi încurajat crearea în Europa a unei rețele clandestine de informații și operaţiuni“. Ceea ce documentul oficial european vrea să spună este acela că CIA şi NATO a creat structuri clandestine militare, care au susţinut activităţi de terorism pe teritoriul Europei.

Ce s-a întâmplat în 1990, după adoptarea acestei rezoluţii? S-au destructurat aceste reţele clandestine? Probabil că nu. Probabil că ele au fost “coafate”, redenumite, restructurate, dar scopul a rămas acelaşi: cel puţin influenţarea, dacă nu crearea atacurilor teroriste, pentru a menţine populaţia în teroare, pentru a se oferi serviciilor secrete mai mulţi bani şi mai multă putere şi pentru a “fura” libertăţile oamenilor. Se pare că uităm prea repede istoria apropiată, iar rezoluţia Parlamentului European este un act excepţional, care dovedeşte atât de multe.[3]

Armatele secrete ale NATO

În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este provocarea de atentate teroriste, în primul rând, pentru a menţine o atmosferă de tensiune şi de teamă, iar apoi – pentru a arăta cu degetul înspre alţi “vinovaţi”. Această informaţie şocantă a fost dezbătută pe larg de către Daniele Ganser, un profesor elveţian de istorie contemporană al Universităţii Basel, în cartea sa intitulată chiar “Armatele secrete ale NATO”. Volumul a suscitat deja vehemente polemici la nivel internaţional.

Operaţiunea “Steaguri false”

Astfel, profesorul elveţian susţine că, la puţin timp de la terminarea celui de-al doilea război mondial, şi în special în perioada Războiului Rece, au fost înfiinţate mai multe structuri secrete ale NATO, echipate, finanţate şi antrenate de CIA şi de serviciul secret britanic MI6. Iniţial, aceste structuri au avut rolul de a combate forţele armate ale Uniunii Sovietice în caz de război. Mai târziu, însă, activitatea lor s-a diversificat, astfel că au ajuns să organizeze atentate teroriste chiar pe teritoriul ţărilor aliate din Europa de Vest, beneficiind de tăcerea complice a autorităţilor. Scopul principal al acestor atacuri a fost acuzarea organizaţiilor de stânga din statele respective, ştiut fiind faptul că Statele Unite au respins întotdeauna orice idee de socialism sau comunism. “Strategia tensiunii”, dar şi operaţiunea “Steaguri false”, au fost sintagmele folosite de NATO pentru a descrie şi a justifica actele teroriste puse în practică. Tensiunea şi teama întreţinute la nivel mondial au fost şi sunt nişte arme redutabile, susţine Ganser, pentru că permit manipularea fără probleme a cetăţenilor oricărei ţări.

Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio

Numele generic al “armatei secrete” NATO a fost “Stay Behind”, dar cele mai importante structuri clandestine au fost ceea ce s-au numit “Clandestine Planning Committee” (CCP) şi “Allied Clandestine Committee”, care au acţionat pe teritoriul unor ţări vest-europene, printre care s-au numărat Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Germania. Spre exemplu, în Italia, la sfârşitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de “armata din culise” NATO cu numele de cod “Gladio”, pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mişcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deţinea un loc important în Parlament. De-abia la începutul lui 1990 fostul premier italian Giulio Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio, iar judecătorul Felice Casson, care ancheta circumstanţele producerii unui atentat (la Peteano), a descoperit adevărul: acesta nu fusese comis de militanti extremişti de stânga, aşa cum se susţinea oficial, ci de un anume Vincenzo Vinciguerra, un extremist de dreapta, membru al Gladio. Deşi la începutul anilor `90 oficiali ai NATO şi diverşi lideri politici au anunţat că aceste structuri au fost dezactivate, profesorul Ganser este de părere că ele îşi continuă nestingherite activitatea şi astăzi, cel mult cu titulatură schimbată. Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în perioada menţionată, Parlamentul European a adresat un protest atât lui Bush senior, cât şi organizaţiei NATO. Demersul a rămas până în ziua de azi fără niciun răspuns.

Acuzaţii reciproce în Germania

Pe tema structurilor secrete NATO, în Germania a avut loc un adevarat duel oficial între socialişti (la putere în anii `90) şi creştin-democraţi (CDU). Când primii au strigat în gura mare că este un “ruşinos scandal national”, creştin-democraţii au răspuns că şi ei pot dovedi faptul că socialiştii, în frunte cu Willy Brandt, au luat parte la această “conspiraţie a armatelor secrete”. De acuzaţii mascate a avut parte, mai recent, şi actualul cancelar german Angela Merkel. Când a vrut să reproşeze Statelor Unite că închisorile secrete, dar şi tratamentul prizonierilor de la Guantanamo sunt ilegale, administraţia Bush i-a răspuns imediat că este mai bine să păstreze tăcerea asupra acestor subiecte delicate, cu atât mai mult cu cât serviciile secrete germane au contribuit la declanşarea războiului din Irak.

Atentate regizate la cel mai înalt nivel

În lucrarea profesorului Ganser un loc aparte îl deţin unele atentate din Iran şi Egipt, care au fost atribuite, în varianta oficială, comuniştilor iranieni şi, respectiv, musulmanilor. Adevărul a fost cu totul altul: în 1953, premierul iranian Mohammed Mossadeq a fost înlăturat de la putere cu ajutorul agenţilor MI6 si CIA. Ulterior s-a aflat că lovitura de stat a fost orchestrată de agentul CIA Kermit Roosevelt, nepotul fostului preşedinte american Theodore Roosevelt. Miza acestor războaie de culise a fost, de fapt, controlul rezervelor de petrol. Cât priveşte atacurile comise în Egipt şi atribuite musulmanilor, în ceea ce s-a numit “afacerea Lavon”, s-a dovedit că autorii lor au fost agenţi ai Mossadului, care urmăreau ca trupele britanice să nu plece din Egipt, garantând astfel securitatea Israelului.

Europa va pierde în faţa Americii

În fine, istoricul elveţian mai este de părere că pretinsele războaie împotriva terorismului pornesc, de fapt, de la dorinţa de a controla cele mai importante rezerve de petrol şi gaz. În această sfidare reciprocă geostrategică, Uniunea Europeana va pierde în faţa Statelor Unite, tocmai pentru că acestea controlează (neoficial) structurile NATO, inclusiv pe cele secrete. Or, dacă America pune mâna pe aceste rezerve, este de presupus că nu le va da pe gratis ţărilor europene, ci chiar la un preţ piperat. Statele Unite vor specula faptul (ştiut de foarte puţine persoane) că producţia de petrol din Europa (în special cea din Marea Britanie şi Norvegia) este în declin. Şi atunci, prin mijloace mai mult sau mai puţin oficiale şi legale, America îşi va impune propriile condiţii.[4]