„Ionel Sandu are 35 de ani și o pasiune aparte: caută comori în pământ cu un aparat de detectat metale. Șase luni a mers aproape zilnic prin împrejurimile comunei Vânători, unde locuiește. Săptămâna aceasta norocul i-a surâs: a găsit 91 de monede din vremea dacilor.
„Când am văzut că este un chip de zeu și pe partea cealaltă un călăreţ cu cruce în mană, mi-am dat seama că sunt monede antice, pe urmă au urmat și altele. Zece minute nu mi-am revenit, emoţiile care au fost așa de mari”, afirmă Ionel Sandu.
Pasiunea şi-a descoperit-o în Anglia, după ce a văzut oameni care căutau cu detectoarele de metale obiecte ascunse în pământ.
„Intenționez să îmi achiziționez un alt aparat, și să încep căutările și pe aici pe la noi, și în zona de munte, să încerc și aș vrea să mă înscriu și în asociația de detectoriști din România”, adaugă Ionel Sandu.
Monedele găsite au ajuns acum la Muzeul Vrancei și urmează să fie analizate de experți, după care vor fi propuse pentru clasare în patrimoniul naţional românesc.
„Este vorba despre un tezaur monetar, din secolelele, aproximativ, unu, doi înainte de Hristos, tipul de monedă al geto-dacilor, o imitație a tetradrahmelor macedonene din timpul lui Philip al II-lea”, afirmă Aurora Apostu, arheolog.
„Monedele urmează să fie experitizate, proprietarul va fi recompensat cu 30 la sută din valoarea patrimoniului, valoare care va fi stabilită de către experți”, spune Traian Negulescu, director Direcția de Cultură Vrancea.
Oamenii din localitatea Vânători spun că nu se așteptau ca la doi pași de ei să fie îngropată o asemenea comoară.
În funcție de rezultatul cercetărilor care vor fi făcute în locul unde au fost găsite cele 91 de monede, nu este exclus ca în zonă să fie deschis un sit arheologic.”[1]
SURSE
- https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/cultura/o-comoara-geto-dacica-a-fost-descoperita-in-vrancea-546274
- Foto: digi24.ro
Citiți și...

Munţii Metaliferi - tărâmul aurului

Un manuscris despre daci, vechi de aproximativ 1.500 de ani, se află în Ulan Bator, capitala Mongoliei

9 Mai - Ziua Independenței de Stat a României

Misterele din Munţii Buzăului
Despre continuitatea dacică în Transilvania

Ţara Moţilor - Munții Apuseni

Zăcămintele de titan ale României

10 poveşti despre comorile din Ardeal: marele secret al lui Decebal, râpa cu galbeni şi blestemul de moarte al aurului

Desene rupestre descoperite în Sălaj

Conexiunile misterioase dintre Apostolul Andrei și "Marele Lup Alb Dacic"

Porțile spațio-temporale de pe Pământ și din România



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.