Nikola Tesla: Secretul energiei gratuite
„Secretul energiei gratuite
Nikola Tesla a rămas în istorie prin curentul alternativ, motoarele şi generatoarele moderne de curent alternativ şi, stupoare, tuburile fluorescente. Numele lui e legat de inducţia magnetică, ce se măsoară în „Tesla”.
Bobina Tesla este una dintre invenţiile sale, care şi astăzi este un foarte bine păstrat secret al tehnicii tensiunilor înalte. Inventată în 1891, bobina Tesla este un transformator special, care se alimentează de la reţea sau de la baterii şi care ridică tensiunea până la sute de mii de volţi şi chiar mai mult, obţinând astfel curent de înaltă frecvenţă.
Ingeniozitatea invenţiei lui Tesla constă în faptul că în cazul acestei bobine nu este vorba de o creştere a tensiunii corelată cu scăderea amperajului, aşa cum se petrece la un transformator obişnuit, ci de un câştig extraordinar de putere, care se realizează prin intrarea în rezonanţă cu energiile subtile ale naturii.
Luând ca exemplu analogic un leagăn, vom considera că, dacă împingem leagănul în contratimp cu impulsul existent, leagănul va oscila din ce în ce mai încet. Însă dacă dăm leagănului impulsuri exact la sfârşitul unui ciclu, realizând în felul acesta o sincronizare, folosind deci din plin exact momentul potrivit, acest fapt va determina o creştere gradată a amplitudinii oscilaţiilor leagănului.
Putem numi această sincronizare stabilirea rezonanţei sau punerea în rezonanţă. În aceste condiţii, oscilaţiile pot fi făcute să atingă valori uluitoare. Deci, în cazul unei funcţionări ideale, impulsul se declanşează la sfârşitul fiecărui ciclu, exact la momentul potrivit. În această stare ideală de rezonanţă perfectă, câştigul de putere este gigantic.
Astfel, bobina Tesla poate fi folosită pentru iluminatul artificial, pentru dezinfectarea apei, pe post de transformator radio, transformator de energie electrică, precum şi în domeniul comunicaţiilor globale, în electroterapia cu curenţi de înaltă frecvenţă, pentru generarea razelor X sau ca generator de ozon pentru dezinfectare, fără consum prea mare de energie. Şi descoperirea energiei tahionice i se datorează cercetărilor realizate de Tesla.
Dincolo de acestea, cel mai mare merit al lui Nikola Tesla este munca sa de pionierat în domeniul energiei gratuite, denumite şi free energy. Dezvăluirea secretului generării energiei gratuite ar duce în scurt timp la colaps majoritatea industriilor existente la ora actuală pe planeta noastră, care câştigă sume imense de bani pe spatele contribuabililor. Acesta este unul din principalele motive pentru care cerectările lui Nikola Tesla, care ar trebui să aparţină întregii omeniri, sunt ţinute secrete.”
Sursa: Lidia Teodorescu – https://yogaesoteric.net/nikola-tesla-genialul-inventator-al-tehnologiilor-mileniului-ii
Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.