Misterul Piramidei Albe din China

„Marea Piramida Alba, ce face parte din acest complex imens de piramide, a fost descoperita in 1948, din intamplare, de pilotul James Gaussman, care se intorcea la baza din India dupa ce transportase ajutoare catre chinezi.
Spre deosebire de celelalte piramide aflate pe campiile din Shian si care au inaltimi de la 25 la 100 de metri, Piramida Alba are o inaltime de 300 m, cu mult peste piramida lui Keops din Egipt, ce are doar 146 de metri. Nevoit sa se abata de la ruta normala din cauza unor probleme tehnice, Gaussman a observat Marea Piramida intr-o vale.
Aceasta era de culoare alba si parea construita din metal sau piatra, avand in varf o piatra asemanatoare cu o nestemata. El a fotografiat piramida si a predat filmul serviciilor secrete ale armatei. Autorul Brian Crowley a reusit mai tarziu sa intre in posesia acestor fotografii, publicate ulterior in cartea sa, „Fata de pe Marte”, iar filmul a fost difuzat mai apoi si de History Channel, potrivit taifasuri.ro.
Creatie extraterestra veche de 5.000 de ani?
In 1994, autorul german Hartwig Hausdorf, impreuna cu un grup de calatori, s-a indreptat catre Shian, cu scopul de a cerceta piramidele. Ajuns in varful uneia mai inalte, el a constatat surprins ca mai sunt alte 20 in apropiere.
Dupa indelungi cercetari, el a afirmat in lucrarile sale ca piramidele chinezesti au fost construite de hominoizii de pe planeta a 12-a, care au construit toate piramidele din lume. Potrivit unei legende vechi chinezesti, cele peste o suta de piramide din zona centrala a Chinei sunt marturii ale vizitelor extraterestrilor pe Pamant, lucru observat partial si de doi comercianti australieni care au traversat zona respectiva.
Cand ei i-au intrebat despre acestea pe calugarii de la o manastire locala, au aflat ca formatiunile sunt foarte vechi, de peste 5.000 de ani. „Piramidele acestea sunt de pe vremea unor regi care domneau peste pamanturile acestea, insa ei nu erau pamanteni, ci apartineau altor lumi, erau descendentii fiilor Cerului, ce au venit pe aceasta planeta cu dragonii lor de metal”, le-au spus calugarii.
Indicii gasite in preajma
Ciudat este si faptul ca multi dintre localnicii din zona Campiei Shian sustin ca sunt urmasii unor civilizatii extraterestre care au construit si piramidele si care au vizitat de mai multe ori Terra in trecut. Aceasta ipoteza este sustinuta si de autorul vienez Peter Krassa. Acesta a scris doua carti despre indiciile gasite in China, ce atesta ceea ce spun localnicii.
Potrivit acestuia, in zonele dimprejur au fost descoperite mai multe lucruri ciudate. De exemplu, pe o stanca de langa Marea Piramida s-a observat un fel de sculptura extrem de fina, ca si cum ar fi fost realizata cu laserul, iar jos au fost gasite pietre rotunde, de dimensiunea si forma… CD-urilor.
Similare cu cele din Egipt
Bruce Cathie a remarcat ca asezarea in spatiu a piramidelor de la Shensi este asemanatoare cu cea a piramidelor din Egipt. El a afirmat faptul ca numarul 16.944, care apare in Marea Piramida, se regaseste exact in numarul fractiunilor arcului ce face legatura intre longitudinea Marii Piramide si cea pe care este amplasata cea mai inalta dintre piramidele din China.
Concluzia: piramidele egiptene si cele tibetane au fost construite de aceleasi fiinte. Din putinele fotografii existente se poate observa si faptul ca aceste piramide din China seamana foarte mult cu cele din Mexic, Guatemala etc., in special cu Piramida Soarelui de la Teotihuacan si exista teorii conform carora ele ar fi fost construite in acelasi timp.”[1][2]
SURSE
- http://taifasuri.ro
- https://www.bzi.ro/misterul-piramidei-albe-din-china-752009
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.