Hashim Thaci – ascensiunea unui terorist în Kosovo cu sprijinul globaliștilor SUA-UE-NATO

„Liderul Partidului Democrat din Kosovo, omul cu care NATO a semnat acordul de dezarmare al gherilelor albaneze din provincia sarba, are un trecut tenebros. Poreclit „Sarpele”, Hashim Thaci nu mai face astazi un secret din faptul ca, pentru a grabi interventia militara impotriva Belgradului, nu a ezitat sa sacrifice, deliberat, vietile multor civili, folosindu-i inclusiv in chip de scuturi umane.

El este acuzat, insa, si de uciderea unor lideri albanezi kosovari care i-ar fi facut concurenta la conducerea UCK. Dar si de incurajarea „purificarii etnice” care a alungat din Kosovo, dupa terminarea razboiului, doua treimi din populatia nemusulmana din provincie.

Thaci si-a lichidat toti oponentii dintre albanezii kosovari

Thaci s-a nascut la 24 aprilie 1968, in satul Brocna. Din tinerete a conlucrat cu grupuri radicale opuse Belgradului. A fondat o organizatie clandestina – Miscarea Populara din Kosovo – care functiona ilegal in cadrul Universitatii din Pristina. Grupul clandestin era finantat si sustinut de dictatorul stalinist al Albaniei, Enver Hodja. In cadrul MPK, arata Hedges, Thaci l-a intalnit pe Azem Syla si Xhavit Haliti, care ii vor deveni cei mai apropiati colaboratori. Cei trei vor domina ulterior Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), dezvaluie Chris Hedges in New York Times.
„Sarpele” si-a organizat trupele paramilitare mai intai in regiunea Drenica, de unde a inceput sa organizeze ambuscade contra politiei sarbe. In acelasi timp, a ordonat executarea a numerosi albanezi pe care ii suspecta de tradare sau de colaborationism cu sarbii. In 1998, impreuna cu Haliti, a organizat un furt de arme din Elvetia, arme utilizate apoi de UCK in rebeliunea din martie 1998.
Hashim Thaci a primit ajutoare masive din strainatate. Cea mai mare parte au sosit de la Tirana. Se estimeaza ca Albania a livrat UCK armament in valoare de 50 de milioane de dolari. Alte „contributii” – mai ales in bani – au sosit, insa, si din partea celor peste 700.000 de albanezi care traiau in vestul Europei si in SUA. Dolarii multi au generat insa dispute si rivalitati.
In aprilie 1998, Ilir Konushevici – un comandant UCK care se ocupa de transporturile de armament – l-a acuzat pe Haliti ca a profitat, in interes personal, de tranzactiile cu arme. Konushevici a dezvaluit ca Haliti a cumparat cutii cu grenade cu 2 dolari bucata, dupa care le-a vandut UCK cu 7 dolari bucata. Cateva zile mai tarziu, Konushevici a fost gasit mort langa Tropoje, in nordul Albaniei. Moartea sa a fost imediat pusa in carca sarbilor din Kosovo. La fel s-a intamplat si cu ceilalti lideri kosovari, opusi planurilor lui Thaci, care au fost ucisi in circumstante misterioase in lunile urmatoare. Bujar Bukoshi, fost prim-ministru in Kosovo sub Administratia Rugova, declara: „Cadavrele nu au fost niciodata un obstacol in cariera lui Thaci.”
Curand, insa, „Sarpele” si aghiotantii lui aveau sa se confrunte cu o concurenta serioasa. In vara si toamna lui 1998, rebelii albanezi sufereau infrangere dupa infrangere, din cauza lipsei de experienta a voluntarilor si a organizarii defectuoase. S-a decis, de aceea, sa fie chemati in ajutor kosovarii care facusera parte din armata iugoslava. Cel mai experimentat dintre acestia era colonelul (r) Ahmet Krasnici. Acesta a organizat tabere militare in regiunea de granita cu Albania si a format primele unitati speciale profesioniste, care sa se confrunte cu unitatile politiei sarbe. Aceste unitati, alcatuite din ofiteri in rezerva, au format „Fortele Armate ale Republicii Kosovo”, formatie militara albaneza condusa de colonelul Ahmet Krasnici.
De la inceput, Thaci si Haliti au incercat sa submineze autoritatea lui Krasnici. Ulterior, Thaci si autoritatile de la Tirana – care nu aveau o autoritate totala asupra colonelului Krasnici si a armatei sale – au decis eliminarea lui.
Pe 21 septembrie, la orele 23.00, pe cand parasea un restaurant din capitala Albaniei, Krasnici si mai multi din oamenii lui au fost arestati de politie si dusi la o sectie de pe strada Dibre. Aici, au fost perchezitionati „la sange”. Apoi au fost eliberati. Cand au parasit sectia de politie, de ei s-au apropiat trei barbati cu fetele acoperite, care vorbeau albaneza (care difera de dialectul vorbit de albanezii kosovari). „Care e?”, a intrebat unul dintre mascati. „Cel din mijloc”, a spus altul, indicandu-l pe colonelul Krasnici. Individul a scos pistolul si l-a impuscat in cap. A mai tras apoi de doua ori asupra cadavrului.

Asasinate si pogromuri

Dupa asasinarea lui Krasnici, in scurt timp cei care se opuneau lui Thaci au fost executati. Au fost acuzati apoi de tradare, sau de colaborationism cu politia sarba. Cand NATO a inceput bombardarea Kosovo, alti doi comandanti albanezi – Agim Ramadani (fost capitan in armata iugoslava) si Sali Ceku – au fost executati sumar. Declarati morti, intr-o ambuscada a politiei sarbe.
Un diplomat occidental, citat de Chris Hedges in „New York Times”, afirma ca metodele extrem de violente ale lui Thaci sunt celebre in regiunea Kosovo. „Thaci s-a angajat de la inceput in actiuni de intimidare a celor opusi UCK”, a declarat diplomatul. De cele mai multe ori, el interoga si aplica torturile personal, scrie Hedges. „Haliti si Syla nu sunt cunoscuti in regiune drept niste temperamente calme”, a subliniat diplomatul. Chris Hedges mai afirma ca „fosti si actuali comandanti UCK au recunoscut ca, in campania de asasinate, au cooperat cu Guvernul albanez, care de cele mai multe ori si-a pus politia secreta la dispozitia UCK”.
Reprezentantul lui Thaci in Elvetia, Jashae Salihu, neaga abuzurile: „Toate aceste relatari nu sunt adevarate. Nici domnul Thaci si nici altcineva din UCK nu a fost implicat in acest gen de activitati.”
Dar acuzatiile de asasinat si pogrom sunt sustinute in interviuri de o duzina de comandanti UCK. Inclusiv de un diplomat al Guvernului albanez, de un inalt functionar al Politiei albaneze (care a lucrat mai mult timp cu rebelii UCK), precum si de mai multi diplomati occidentali. In 2000, dupa bombardarea Serbiei si Kosovo, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat – James P. Rubin – declara: „Pur si simplu noi nu avem informatii care sa sustina acuzatia ca UCK conduce un program de asasinate si executii.”
In acest timp, un inalt functionar al Departamentului de Stat, precum si un diplomat occidental din Balcani, citand rapoarte ale serviciilor secrete si contacte avute cu comandanti rebeli, afirmau ca existau suficiente informatii la Washington in legatura cu asasinatele comise de UCK.

O stranie colaborare: CIA-UCK-Al-Queda

Inca de la inceput, Serbia a considerat UCK drept o organizatie terorista. Opinia a fost impartasita, multa vreme, si la Washington.
La sfarsitul anului 1997, trimisul special al presedintelui Clinton in Balcani – Robert Gelbard – descria UCK ca fiind „fara nici o indoiala, un grup terorist”. Departamentul de Stat trecuse UCK pe lista neagra a organizatiilor teroriste din lume. Erau cunoscute, in Statele Unite, si legaturile dintre UCK si crima organizata. Inca din noiembrie 1995, prestigioasa „Jane’s Intelligence Review” dezvaluia faptul ca traficul de droguri furniza o parte insemnata a fondurilor rulate de rebelii kosovari („The Albanian Cartel: Filling the Crime Void”). La aceeasi concluzie ajungea, in martie 1999, si publicatia „The Times” („Drug money linked to the Kosovo rebels”).
Abia atunci cand SUA a hotarat sa atace Serbia (in cadrul unei operatiuni sub egida NATO), Departamentul de Stat a retras UCK de pe lista organizatiilor teroriste. Iar CIA a primit sarcina sa-i sprijine pe rebelii albanezi.
In cartea sa „Kosovo: War and Revenges” (Yale University Press, New Haven, 2002), Tim Judah afirma ca UCK ducea tratative secrete cu serviciile de informatii din SUA, Marea Britanie, Germania si Elvetia inca din 1996, solicitandu-le ajutorul contra sarbilor. Iar „Sunday Times” din 12 martie 2000 informa ca „agentii americani recunosc acum ca au ajutat la antrenarea UCK, inainte de bombardarea Iugoslaviei” (articolul „CIA aided Kosovo guerilla army).
Colaborarea dintre CIA si UCK este cu atat mai stranie cu cat la acea vreme erau deja cunoscute relatiile dintre rebelii albanezi si Al-Queda. Inca din 1994, Osama ben Laden isi instalase la Tirana un grup de operatiuni care se prezenta drept „organizatie umanitara”. Radicalii din Al-Queda isi facusera un adevarat „sanctuar” din Albania si din Kosovo: sute de luptatori islamisti au fost pregatiti aici, inainte de 2001, in tabere speciale de antrenament. Pe 18 septembrie 2001, „Washington Times” publica articolul „Hijackers connected to albanian terorist cell” („Piratii aerului au avut legaturi cu celula terorista Al-Queda”).

Marturisirile socante ale lui Hashim Thaci

Organizatia pentru protectia drepturilor omului „Human Rights Watch” dezvaluie felul in care UCK i-a „demonizat” pe sarbi, prin provocare deliberata a fortelor de securitate iugoslave impotriva unor tinte civile. De exemplu, parasind in graba locul, pentru ca Politia sarba sa se rafuiasca doar cu civilii. Ceea ce a creat, in timp, o publicitate negativa autoritatilor de la Belgrad. In raportul Human Rights Watch se arata: „UCK a desfasurat, in 1998 si 1999, tactici militare care au supus in chip deliberat civilii unor riscuri majore. Astfel, de multe ori, UCK organiza ambuscade ori ataca posturi de politie sau ale armatei dinspre un sat apoi se retragea imediat, expunandu-i pe localnici la represalii”.
Dupa semnarea acordurilor intre UCK si KFOR, Thaci a dezvaluit presei, cu candoare, ca – pentru a grabi o interventie NATO impotriva Serbiei – a sacrificat cu buna stiinta vietile unor civili kosovari. El a explicat unor reporteri straini, la 7 martie 2000, ca provocarea calculata a fortelor sarbe, indiferent de numarul victimelor „colaterale”, a fost facuta pentru ca represaliile sarbilor sa atraga oprobiul opiniei publice internationale. Thaci a recunoscut ca UCK a utilizat civili pe post de „scuturi umane”. A mai recunoscut si faptul ca „masacrul de la Racak”, din ianuarie 1999, a fost, de fapt, o inscenare. Cum s-au desfasurat evenimentele? Membri ai UCK au atacat si omorat mai intai patru politisti sarbi din localitatea Racak. A urmat riposta fireasca a politiei sarbe. Au cazut mai multi rebeli UCK. Cadavrele acestora au fost imbracate in haine civile, astfel incat NATO a acuzat atunci Belgradul ca a ucis „fermieri albanezi” la Racak. Un amanunt trada, insa, adevarul: hainele „fermierilor” impuscati nu prezentau nici urme de gloante, nici urme de sange!

Teroarea UCK continua in Kosovo

Trupele NATO – (KFOR) – au patruns in Kosovo in virtutea „Tratatului de la Kumanove” (10 iunie 1999) si a rezolutiei 1244/1999 a Consiliului de Securitate ONU, care recunostea ca provincia Kosovo este parte a teritoriului Serbiei. Mandatul KFOR stabilea: 1) prevenirea tensiunilor interetnice; 2) stabilirea unui climat de securitate in provincie; 3) demilitarizarea UCK.

Nici unul din aceste obiective nu au fost insa atinse. Dimpotriva, sarbii din Kosovo au fost victimele unei sustinute campanii de epurare etnica, sub privirile indiferente ale fortei KFOR. Cam doua treimi din sarbii kosovari au fost siliti sa se refugieze sau au fost ucisi. Circa 250.000 de sarbi ortodocsi alaturi de etnici tigani, evrei goranci, turci, bosniaci si ashkali au fost siliti sa fuga sau au cazut victime razbunarii albanezilor kosovari: 2370 ucisi si 3455 disparuti. Cu toate ca in Kosovo erau prezenti 16.500 de militari NATO!

Un francez, Iseult Henry – membru al misiunii ONU din Kosovo – a scris o carte remarcabila din acest punct de vedere: „Genocidul ascuns din Kosovo – o crima contra lui Dumnezeu si a umanitatii”. Cartea este o insiruire de intamplari autentice din perioada prezentei KFOR si ONU in Kosovo. Sunt povestiri adevarate, care documenteaza toate tipurile de agresiune: executii, decapitari, incendii, atacuri cu bombe, rapiri, violuri, torturi, jafuri, mutilari, precum si profanari de cimitire ortodoxe si distrugeri de biserici. In ultimii opt ani, albanezii kosovari au distrus sau incendiat peste 150 de biserici ortodoxe. Acest pogrom ascuns opiniei publice a culminat cu actiunile din 17-19 martie 2004.

In legatura cu programul de purificare etnica, rapiri, asasinarea in masa a sarbilor si a altor minoritati, dupa terminarea razboiului din Kosovo, un raport al „Human Rights Watch” precizeaza: „Elemente ale UCK sunt responsabile pentru atacurile de dupa terminarea razboiului din Kosovo contra sarbilor, a tiganilor si altor etnici non-albanezi, ca si a etnicilor albanezi rivali, pentru incendierea si jefuirea caselor apartind sarbilor, romilor si altor minoritati, in distrugerea de biserici ortodoxe si manastiri. Ca si in acte de hartuire si intimidare, pentru a-i forta pe sarbi sau romi sa plece din casele lor si sa-si abandoneze proprietatile.”

Dupa sosirea trupelor KFOR in Kosovo, UCK s-a „metamorfozat” intr-un organism al pacii, in care 3000 de fosti rebeli albanezi formau „Kosovo Protection Corps” (KPC), insarcinat cu „asistenta umanitara”, „deminarea”, „raspunsul la dezastre” si „reconstructia comunitatilor”.

Numarul exact al victimelor UCK nu este cunoscut. „Human Rights Watch” estima ca, numai in perioada 14 ianuarie 1998-10 iunie 1999, UCK a ucis 988 de persoane si a rapit 287. Iar in perioada 10 iunie 1999 – 11 noiembrie 2001 – adica dupa ce NATO a preluat controlul in Kosovo – UCK a asasinat alte 847 de persoane si a rapit 1154.”[1]

SURSE

1. Vladimir Alexe – http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-12-22&id=231074
2. Foto: alchetron.com