Efectele neștiute ale furiei asupra organismului
„Efectele nestiute ale furiei asupra organismului
Fiecare dintre noi stim in ce mod se manifesta furia in cazul nostru, dar specialistii de la HearthMath Institute – unul dintre cele mai importante centre de cercetare din lume, ne invata cat de important este sa depasim acest sentiment. Uneori simtim furia atat de acut incat si corpul reactioneaza: ne doare capul, ne doare gatul, umerii sunt incordati, tot corpul nostru devine rigid, respiratia si bataile inimii devin neregulate; avem probleme de concentrare, mai apoi totul se traduce intr-un somn nelinistit, agitat, iar relatiile noastre cu ceilalti devin tensionate.
Cand ne cuprinde furia, cu greu ne mai putem concentra. Gandul ne este doar la acel ceva care ne-a facut sa fim furiosi. Sentimentele de furie se pot disipa in doar cateva minute, pot sa dureze o zi intreaga sau sa fie inmagazinate in interiorul nostru pentru luni de zile sau chiar ani. Din pacate, majoritatea oamenilor isi lasa viata controlata de astfel de sentimente, nestiind cum sa le depaseasca… „Atunci cand traiesti furia de prea mult timp, atunci cand ai pus prea multa emotie si energie in furie, atunci ti-ai creat un pattern in minte care cu greu mai poate fi depasit” – citat din „Transforming Anger”, (Childre; Rozman 2003).
Furia debuteaza adesea ca ceva minor si creste in intensitate. Devii nerabdator, exista o anume nuanta de nervozitate in adancul tau. furie, stres. Aceasta iritatie creste cu cat ii acorzi mai multa importanta, chiar daca este vorba si despre un incident minor. Duce catre judecata si mai poi catre aruncarea unei vini. Iei totul personal si simti ca esti nedreptatit/a. Esti furios/a si simti ca ai justificare pentru starea ta; justificata sau nu, furia creaza incoerenta si iti afecteaza bataile inimii, activand in acelasi timp hormonii stresului. Studiile cercetatorilor de la HearthMath Institute au aratat ca episoade de furie de cinci minute sunt atat de stresante, afectand sistemul imunitar pentru mai mult de sase ore.
Cum sa depasesti furia?
In lupta cu furia, ne luptam de fapt sa depasim un pattern imprimat in creierele noastre nu doar din cauza numeroaselor provocari din viata noastra personala de zi cu zi dar si fiindca traim intr-o lume foarte tulburenta pe care suntem nevoiti sa o constientizam ori de cate ori deschidem televizorul sau computerul care ne furnizeaza stiri despre calimitati si probleme sociale. Eliminarea furiei si a altor obiceiuri de lunga durata care permit furiei sa se instaleze in noi poate fi foarte dificila la inceput.
HearthMath Institute propune mai multe tehnici studiate cu mare atentie pentru eliminarea acestor probleme. Sunt tehnici bazate pe studii extinse care arata cum inima si creierul comunica. Cauta in adancul inimii spune o zicala si acolo se regasessc si toate raspunsurile pe care le cautam. Inteligenta inimii, stim acum, este o resursa care ne poate nu doar ajuta sa depasim furia, dar ne poate calauzi in acelasi timp catre incercarea de a ne schimba vietile si acest proces poate fi de asemenea, monitorizat stiintific.
In ultimii ani, neurocercetatorii au facut o descoperire extraordinara. Ei au aflat ca inima noastra are propriul sau sistem nervos – un sistem complex la care acum ne referim ca fiind creierul din inima…. („The HeartMath Solution”, Childre and Martin, 1999). Ce ne recomanda specialistii de la HearthMath Institute:
- In momentul cand un sentiment de furie incepe sa isi faca simtita prezenta, ia-ti timp sa te detasezi de gandurile si sentimentele stresante. Spune-ti „stop”, „ia o pauza” in momentul cand recunosti un gand sau o emotie amenintatoare si indeparteaza-te de orice reactie obisnuita fata de un asemenea sentiment.
- Muta-ti atentia in zona inimii si simte cum aerul iti inunda zona plexului solar;
- Spune-ti „Fii neutru/a!” si ramai in aceasta zona pana cand elimini emotiile si iti relaxezi perceptiile.
Beneficiile unei vieti fara furie:
– Iti vei imbunatati relatiile cu ceilalti si comunicarea cu ei;
– Vei avea parte de o viata mult mai bogata si viziunea asupra vietii se va largi;
– Te vei simti mai sanatoasa si cu mai multa energie;
– Vei fi mai calma in jurul oamenilor;
– Vei fi mult mai concentrata in activitatile tale;
Relatia dintre sentimentul de furie si atacurile de cord sau alte efecte adverse au fost foarte mult documentate. Trebuie sa inveti sa nu mai lasi sa te cuprinda acest sentiment negativ, poti invata sa transformi aceasta traire in sentiment pozitiv. HearthMath Institute recomanda cartea scrisa de catre Doc Childre and Deborah Rozman – „Transforming Stress: The HeartMath Solution for Relieving Worry, Fatigue, and Tension”.”[1]
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.