„DOVEZI CĂ EXTRATEREȘTRII AU VIZITAT PĂMÂNTUL
Cu cât descoperirile arheologice sunt mai interesante, cu atât mai mult se așterne asupra lor o discreție greu de înțeles. Istoria omenirii trebuie să rămână neschimbată.
Orice modificare, oricare descoperire care contravin teoriilor clasice, nu sunt compatibile cu ceea ce noi , oamenii, trebuie să ştim despre ce am fost, suntem și vom fi.
De curând, lângă Volvogard, Rusia, a fost descoperit într-o mină, un obiect cu formă sferică, cu un diametru de patru metri, a cărui vechime a fost estimată la 10000 de ani. Obiectul este realizat din tungusten, wolfarm, metal care în prezent, este utilizat în industria aernautică. Cercetătorii ruși consideră că obiectul descoperit este de natură extraterestră.
Sputnik France a publicat un articol despre trei obiecte de origine extraterestră descoperite în România, în anul 1973, În articol se spune că cele trei artefacte au o vechime de peste 250000, au origine extraterestră și demonstrează că extratereștrii au vizitat actualul teritoriu al României.
Obiectele descoperite au în compoziția lor aluminiu, metal care a fost descoperit de omenire acum 200 de ani.
Descoperirea celor trei artefacte a fost coroborată cu un document întocmit de FBI, în anul 1947, care descria prezența aluminiului în artefacte descoperite în SUA. Artefacte asemănătoare au fost recoltate de pe Lună în cadrul misiunii Apollo 11.
La început, aceste probe au fost considerate ca fiind nereale. Mai târziu, lumea științifică s-a lămurit, atunci când au fost descoperite implanturi în corpul uman care modificau funcțiile biologice.
Implanturile conțineau cloropatită, o substanță întâlnită în compoziția meteoriților. Implanturile au o formă bine definită, de regulă sub formă de triunghi, și funcționează ca un receptor-emițător.
Primul implant de origine extraterestră a fost descoperit în corpul uman în anul 1966. Ceea ce rămâne un mister este faptul că implanturile nu au avut o reacție inflamatorie în corpul uman și acesta nu a respins implantul. Mai mult, nu au fost descoperite cicatrici în jurul implantului.
De regulă, implanturile sunt realizate din aluminiu, fier, calciu și bariu, iar implantul are proprietăți magnetice.
Conform profesorului american Lear, implanturile au fost realizate, în majoritate, pe partea stângă a corpului uman. Se presupune că acest lucru are legătură cu inima.”[1]
SURSE
Citiți și...

Doi ani într-un univers paralel

OZN-uri care dispar în adâncuri

10 invenții despre care au fost făcute de români

Cazul OZN din Insulele Canare

Să nu uităm că la începutul cuvântului, precum și la baza tuturor proceselor mentale, stă gândul. Noi suntem făcuți din gânduri

Vâscul reglează glicemia

România, SUA, NATO, FMI şi UE
O Problemă pentru Siguranța Națională: Mii de maghiari au cerut autonomia Ținutului Secuiesc la Târgu Mureș

Frica și lipsa credinței în Dumnezeu
Un document CIA declasificat notează un lucru șocant: „23 de soldați ruși au fost uciși și pietrificați” în urma unui incident cu un OZN , în 1993

Baza secretă extraterestră de la Rocca Pia a fost construită în colaborare cu oamenii



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.