Declarația unui mason, membru al Grupului Bilderberg, care a venit în România, în mai 2002: “Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât atunci când vom reuşi să supervizăm totul”

Distribuie!

Declaratia unui mason, membru al Grupului Bilderberg
Intalnirea de la baza secreta Alpha (Muntii Retezat), mai 2002

“— Şi pentru ce toate acestea, senior Massini? Ce urmăreşte, de fapt, francmasoneria? Din cele ce mi-aţi spus până acum, nu văd ce ar putea să-i lipsească şi, totuşi, îmi face impresia că urmăriţi cu tenacitate o anumită finalitate.


— Dragul meu, este foarte simplu. Când este un rege stăpân absolut peste regatul şi poporul său? Bineînţeles, atunci când deţine puterea absolută. Aceasta este, pentru noi, piatra din vârful unghiului: puterea de dominaţie a întregii lumi trebuie să ajungă repede în mâinile noastre. La urma urmelor, această sete de putere reprezintă moti-vaţia multor politicieni, guvernanţi şi oameni de afaceri care au acceptat să pătrundă în rândurile noastre. Deasupra tuturor, însă, se află elita venerabililor noştri, Iluminaţii, al căror plan este cucerirea puterii mondiale şi realizarea unui control perfect, chiar asupra fiecărui individ de pe planetă. Modalităţile de împlinire a acestui plan sunt atât de diverse, încât mi-ar necesita prea mult timp acum să-ţi vorbesc despre ele. îţi voi oferi doar câteva explicaţii; restul îl vei înţelege şi învăţa repede după ce te vei integra regulilor şi concepţiilor organizaţiei noastre.

Influenţa şi controlul total asupra omenirii nu pot deveni cu adevărat active decât atunci când vom reuşi să supervizăm totul. Forţele şi puterile însumate de la mem¬brii tuturor organizaţiilor noastre conduc treptat spre această variantă de totalitarism, când libertatea şi autono¬mia unui individ vor fi sufocate şi monitorizate de noi încă de la naşterea fiinţei. Pentru a fi siguri de acest rezultat şi pentru a experimenta valabilitatea lui, am inventat – cu titlu de experiment – comunismul. Totuşi, am constatat faptul că lipsurile îndelungate, angoasele oamenilor, pre¬cum şi cultul personalităţii care apărea, fără excepţie, la toţi şefii de state comuniste, crea anumite tensiuni şi favoriza chiar manifestarea unei viziuni lucide asupra situ¬aţiei la unii membri ai populaţiei care, în timp, puteau crea surprize neplăcute. Sistemul comunist s-a dovedit co¬respunzător doar pentru o anumită perioadă de timp, de câteva zeci de ani. După aceea, însă, el a devenit ineficient şi chiar periculos pentru interesele noastre.


Când am înţeles aceasta, ne-am decis să încheiem experimentul şi am dat „undă verde” schimbărilor de natură politică. Era necesară crearea iluziei unui „altceva”, dar noi ştiam deja, cu mult înainte, că nimic nu se poate modifica „peste noapte”. Ne-am aşteptat deci la multe convulsii sociale, de mentalitate, de gândire şi de scop. Noi suntem cei care am propagat în mod insidios ideile de bază ale noului statut social, prin diferite mijloace mass-media, prin intermediul politicienilor şi prin crearea constanţă a unor noi şi noi breşe în sistemul financiar, mai ales în scopul tensionării relaţiilor dintre popor şi guvern.

Bunăstarea nu trebuie să se facă simţită la nivel general, dar ea este binevenită la o anumită pătură de oameni corupţi, care ne pot sluji astfel interesele, fără ca ei să aibă nici cea mai mică idee; dimpotrivă, aparenţele îi fac mereu să-şi închipuie că, de fapt, ei sunt cei care acţionează, cei care decid, cei care au puterea şi toate acestea noi trebuie să le susţinem, pentru ca mirajul să nu piară.”[1]

SURSE

  1. Radu Cinamar – Viitor cu cap de mort: in culisele puterii, editura Daksha.
  2. Foto: Internet

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Departamentul Național de Informații!

Departamentul Național de Informații (DNI) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul Național de Informații (DNI)!

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...

Cookie Consent with Real Cookie Banner