„Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa a devenit capitala politică a Daciei în vremea lui Deceneu, urmaşul lui Burebista la conducerea poporului. „Deceneu este cel care mută capitala politică a Regatului Dac de la Costeşti – Cetăţuie (unde a funcţionat în timpul lui Burebista) la Sarmizegetusa Regia (Dealul Grădiştii), unde se afla şi centrul religios.
Astfel, din această perioadă funcţiile de rege şi mare preot sunt reunite, iar indicii privind separarea celor două funcţii până la finalul existenţei Regatului Dac nu există”, relata cercetătorul ştiinţific Cristina Bodo, în studiul publicat în Monografia judeţului Hunedoara
„Opera târzie a lui Iordanes ne ajută, aşadar, să stabilim următoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa: Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal. Deceneu, primul rege al Daciei transilvănene după asasinarea lui Burebista, nu e un personaj necunoscut şi succesiunea lui la tron apare foarte firească dacă ne gândim că tocmai el fusese colaboratorul cel mai apropiat al defunctului rege”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat la Editura Ştiinţifică, în 1965. Alţi istorici susţin că şi regele Koson ar fi domnit la Sarmizegetusa Regia.”

Sursa: https://adevarul.ro/locale/hunedoara/cele-10-secrete-sarmizegetusei-regia-fost-cucerita-distrusa-romani-inseamna-decebalvs-per-scorilo-misterele-sanctuarelor-solare-1_5522c96c448e03c0fd483a91/index.html
Foto: hunedoara.adevarul.ro
Citiți și...

Pietrele scrise din Munții Buzăului

Secretele şarpelui cu cap de lup, steagul de luptă al dacilor: era purtat de „draconari“, iar şuieratul teribil pe care îl producea intimida inamicul

Complexul subteran din Munții Bucegi (2003)

Sarmizegetusa Regia și misterele sale

Regimentul Norfolk, răpit de extratereștri?

Colibița din Bistrița-Năsăud: Un loc cu aer curat ca în Munții Alpi

Misterele din Munții Buzăului: Dispariții inexplicabile, povești cu uriași și formațiuni geologice ciudate

"Călcâiul de la Aiud", un obiect din aluminiu, vechi de 250.000 de ani, descoperit în 1973, în Aiud

Documente istorice maghiare care spulberă pretențiile ungurilor asupra Transilvaniei

Descoperirile din Sarmizegetusa

Barajul Bolboci din Munții Bucegi


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.