Autovindecare cu ajutorul puterii extraordinare a spiritului
“Medicul Theophrastus Bombastus von Hohenheim, numit şi Paracelsus (1493-1541), a obervat deja în Evul Mediu că imaginaţia are o importanţă deosebită în procesul de vindecare.
Imago înseamnă să-ţi creezi o imagine interioară. Imaginile, după cum ne învaţă ştiinţa care cercetează creierul uman, sunt de câteva ori mai puternice decât cuvintele, ele având un caracter sugestiv considerabil.
Dacă ne imaginăm, spre exemplu, o situaţie înspăimântătoare, atunci ne creşte sau ne descreşte tensiunea arterială, inima începe să bată sau pare că încetineşte să mai bată. Pielea devine umedă sau rece ca gheaţa. Toate acestea se petrec fără însă ca situaţia să aibă loc în realitate. Un zgomot în noapte şi gândul că acesta s-ar produce din cauza unui spărgător ne-ar putea induce frica şi spaima.
Dacă însă ne imaginăm, în culori plăcute, că vom avea o întâlnire cu fiinţa iubită şi de asemenea sentimentele ce ar rezulta din aceasta, atunci ne putem trezi cu senzaţia de „fluturi în stomac”.
Psihoneuroimunologia (PNI) a demonstrat prin mai multe investigaţii ştiinţifice că imaginile au o influenţă considerabilă asupra organismului şi în special asupra sistemului nostru imunitar. Astfel, ne putem folosi activ imaginaţia pentru a rescrie scenariul sănătăţii noastre şi deci să fim instantaneu atât regizorul cât şi actorul.
În concordanţă cu aceste date, vă prezentăm un exerciţiu care recurge la imaginaţia creatoare benefică pentru a trezi puterea de vindecare latentă din propria fiinţă – în felul acesta veţi putea accesa informaţiile şi energia necesară pentru a vă vindeca. Prin exersarea regulată a acestei tehnici, imaginile interioare se vor concretiza din ce în ce mai mult, devenind astfel din ce în ce mai puternice, până când ele se vor realiza cu adevărat.”[1]
SURSE
- http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=23263
- Foto: Internet
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.