„Alchimiştii disting şapte metale, dintre care două metale perfecte (cu alte cuvinte inalterabile), aurul şi argintul, simbolizate prin Soare şi Lună şi cinci metale imperfecte, corelate cu planetele şi reprezentate prin semnele acestora. Corespondenţele între metale şi planete sunt următoarele: Cupru – Venus; Fier – Marte; Mercur – Mercur; Plumb – Saturn; Staniu – Jupiter.
Fiecare metal este pus în legătură cu o planetă, ceea ce antrenează o legătură între alchimie şi astrologie. Alchimiştii studiază de asemenea influenţa planetară asupra formării metalelor în interiorul Pământului.
Aurul este considerat perfecţiunea mineralelor, ţelul desăvârşit urmărit de natură. Dar acest scop este întârziat de numeroase accidente şi vicisitudini, de unde şi naşterea metalelor inferioare. Aurul, sfârşitul perfecţiunii metalelor se formează în pântecele pământului, pornind de la o materie primară, pe care astrele o coc (maturizează). Metalele tind în mod activ către perfecţiune într-un ciclu: fier – cupru – plumb – staniu – mercur – argint – aur. Transmutaţia se realizează astfel gradat, de-a lungul secolelor, în pântecul Pământului.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5072
- Foto: Internet
Citiți și...

Două întâlniri OZN deasupra României
Părintele Iustin Pârvu: "Numai niște suflete curate mai pot schimba ceva în țara asta. Trebuie să devii tu intâi lumină, ca să-i poți lumina și pe ceilalți"

În anul 1978, CIA şi armata americană aveau grupuri speciale de spioni pregătiţi, cu ajutorul lui Ingo Swann, după metodele sale paranormale

Fructele care oferă protecție împotriva cancerului

Crimă rezolvată cu ajutorul sufletului persoanei ucise

CIA a publicat pe internet "Dosarele X" pe care le detine despre OZN-uri si extraterestri

Dincolo de aparențe: Întâlniri fără explicații

Dosarele lui Henri Coandă

Misterul bărcii din alte lumi de pe Insula Bouvet
Locuri misterioase din România

Puterea minții – cea mai mare forță care îți controlează viața



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.