„Dacă evenimentele uluitoare la care am luat parte în ultimii doi ani s-ar fi limitat doar la extraordinara descoperire din Munţii Bucegi, pe care am relatat-o în volumul anterior (Viitor cu cap de mort), probabil că nu aş mai fi avut motive întemeiate să scriu o nouă carte. Nici chiar Marea Expediţie pe care Cezar a condus-o prin enigmaticele şi uriaşele tuneluri subpământene, pornind din Sala Proiecţiilor, nu ar fi constituit un impuls destul de puternic pentru a mă determina să prezint elementele ei principale.
Aceasta din două motive: pe de o parte, datorită faptului că la ora actuală aceste aspecte reprezintă cel mai mare secret de stat al României. Aşa cum am anticipat, după ce a revenit în ţară, Cezar şi-a ţinut promisiunea de a-mi relata cele mai importante evenimente şi descoperiri ale expediţiei în care el s-a aventurat împreună cu un comando de elită format din 15 militari foarte bine pregătiţi. Expediţia a marcat poate cea mai temerară şi fascinantă explorare din istoria omenirii.
Deşi nu cunosc în amănunt toate aspectele ei, totuşi pot spune că am o viziune generală pertinentă asupra rea¬lităţilor uimitoare pe care le-am aflat din povestirea lui Cezar. M-am întâlnit cu el la sfârşitul lunii octombrie (2004), după un an de la plecarea în expediţie. Climatul politic era „fierbinte”, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri. După câte am înţeles, raportul lui Cezar a durat 5 zile, fiind audiat de o comisie specială româno-americană.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat.
Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era necesară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.”[1]
Cartile lui Radu Cinamar le gasiti la editura Daksha -> http://www.edituradaksha.ro/categories/view/20-seria-radu-cinamar
SURSE
- http://www.edituradaksha.ro/products/view/15-12-zile-o-initiere-secreta-in-taramul-tainic-al-zeilor
- Foto: edituradaksha.ro
Citiți și...

Zăcămintele de sare ale României

Trei enigme neelucidate de la Braşov. Construcţiile pe care ştiinţa nu le poate explica

Războaie nucleare antice

Doctrina secretă şi cele cinci rase

Floarea vieţii, sămânţa vieţii și solidele platonice

Operaţiunea Highjump: Amiralul Richard Byrd în lumea din interiorul Pământului

În anul 1989, inginerul Bob Lazar a dezvăluit întregii lumi faptul că a fost angajat în Zona 51, unde a putut cerceta modul de construire al OZN-urilor. El a afirmat că aceste nave nu folosesc vreun combustibil convenţional cunoscut pe Pământ, dar sunt prevăzute cu un reactor care produce antimaterie şi care este alimentat cu un element chimic care nu există pe Pământ (Elementul 115)
Implicarea extratereștrilor în construirea piramidelor din Egipt

Băiatul care citeşte cărţile fără să le deschidă

Istoria revizuită a Sfinxului

Descoperă locurile din România încărcate cu energie benefică



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.