„Comoara principelui Rákoczi Ferencz
Scriitorul sălăjean Gyorfi-Deák Gyorgy, într-un volum de curiozităţi publicat la Editura Caiete Silvane, vorbeşte şi despre comoara principelui Rákoczi Ferencz, care ar sta ascunsă într-un tunel săpat pe sub râul Someş. Comoara ar fi fost ascunsă acolo în 1705, când armata principelui ardelean Rákoczi Ferencz a avut, la Jibou, o confruntare cu armata imperială austriacă comandată de generalul Herbeville. Principele ardelean a fost înfrânt, iar o legendă spune că, în timpul retragerii, acesta şi-a ascuns vistieria armatei sale în tunelul pe sub Someş, pe unde s-ar fi retras.
Legenda spune că principele ar fi părăsit câmpul de luptă refugiindu-se printr-un tunel ce trece pe sub albia Someşului până în vârful dealului care îi poartă numele (cunoscut şi ca Piscuiul Ronei), de unde a contemplat dezastrul şi şi-a jelit ostaşii. Unii zic că pe drum ar fi ascuns visteria armatei sale într-o tainiţă subpământeană, pe care mulţi o caută de atunci, în ascuns sau sub oblăduirea unor organe interesate. Alţii se îndoiesc de existenţa comorii.”[1]
SURSE
- https://adevarul.ro/locale/zalau/misterele-salajului-locurile-dau-fiori-pun-imaginatia-incercare-1_54d49bbd448e03c0fd5577e7/index.html
- Foto: Internet
Citiți și...

Istoric rus: "Leagănul civilizației se află pe teritoriul României!"

Pietrele lui Solomon, un loc încărcat cu energie pozitivă

Misterele Mănăstirii Cozia: Tunelul care pleacă din interiorul Mănăstirii Cozia trece pe sub Olt și ajunge pe malul celălalt al râului

Munţii Metaliferi - tărâmul aurului

Matrița dacică de la Sarmizegetusa

Comorile ascunse ale dacilor

Petre Țuțea: "O căruță de țărani a ținut în șah imperii"

Arhiva Omenirii ascunsă sub Sarmizegetusa

Mânăstirea Cetățuia - Negru Vodă păstrează misterioase simboluri preistorice

Mistere antice. Cetățile dacice din Munții Orăștiei sunt inima unei fabuloase civilizații dispărute

Zone de acces către interiorul Pământului aflate pe teritoriul României



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.