Zone de acces către interiorul Pământului aflate pe teritoriul României

„In partea sectiunii dinspre orasul Oradea am vazut la un moment dat o sfera argintie, opaca, in care nu puteam sa patrund cu vederea. Am intrebat atunci ce reprezenta ea. Unul dintre cei doi barbati care ma insoteau – cel care pana atunci ramasese plin de respect in spatele meu si al conducatorului grupului din Apellos (orasul subteran aflat sub Muntii Apuseni) – mi-a spus ca astfel de sfere opace erau zone in care nu mi se permitea sa vad deocamdata, adica erau zone ocultate. El mi-a specificat faptul ca sunt cinci astfel de zone majore ocultate sub scoarta terestra, care sunt localizate sub teritoriul Romaniei.

In aceste zone exista intrari catre interiorul Pamantului, ce trebuie sa ramana ascunse: una este in Dobrogea, alta in zona Intorsura Buzaului, doua sunt in Transilvania, iar a cincea se afla in partea de nord-est a tarii. Ele reprezinta zone de patrundere de la suprafata catre retelele de tuneluri din interiorul Pamantului, care fac legatura cu orasele si populatiie de sub pamant.

Acestea sunt sasuri interdimensionale, adica sunt intrari prin care poti trece din planul fizic in planul eteric si poti patrunde in anumite locatii precise de sub pamant. Este posibil sa existe mai multe astfel de zone cu intrari, dar ei mi-au aratat, chiar daca ocultat, doua cinci dintre ele.”[1]

Muntele Ceahlau ascunde o zona de trecere din planul fizic catre Shambala din centrul Pamantului

„Imaginile au aratat apoi un loc in apropierea unei grote, pe care acei tharos il pazeau cu mare devotament si, subtil, am inteles ca era vorba despre una din zonele de trecere din planul fizic catre taramul Shambalei. Eram, insa, mirat de interventia barbatului din Apellos (orasul aflat sub Muntii Apuseni), dar am inteles repede motivul: el a dorit sa-mi arate ca acea intrare se afla pe teritoriul Romaniei.

Fireste, ea nu este singura de aici, asa cum si pe teritoriul Romaniei exista astfel de patrunderi in taramul Shambalei, dar reprezinta una dintre rarele „intersectii” stabile, permanente, dintre planul fizic si cel eteric, care nu a fost afectata de Marele Razboi Tars.

La inceput, imaginea mi-a fost prezentata ca o vedere de la mare inaltime, de unde puteam sa vad chiar curbura muntilor Carpati. Apoi au aparut anumite indicatoare specifice si simboluri in cadrul ei, spre dreapta, indicand locul intrarii in Shambala. Atunci mi-am dat seama ca intrarea respectiva se afla undeva pe muntele care azi este cunoscut sub numele de Ceahlau.”[1]

„De la Cezar ştiam doar aluziv, ca urmare a călătoriilor pe care le-a efectuat în ultimii ani, că legăturile, relaţiile şi conexiunile cu cei care se află în interiorul planetei noastre sunt complexe şi că menţinerea lor este o sarcină foarte dificilă, deoarece implică secrete la cel mai înalt nivel, iar guvernele marilor puteri sunt deosebit de interesate să le cunoască.

Cea mai mare problemă o reprezintă însă interesele unor grupuri şi organizaţii oculte, care sunt foarte puternice în dorinţa lor de control şi chiar de cucerire. Sunt aspecte care depăşesc nivelul securităţii naţionale, ele vizează ceva mult mai profund.

Intuind cu ani în urmă că situaţia este mai complexă decât am crezut, nu am întrebat niciodată mai mult decât a fost cazul. Eram totuşi avizat despre discuţiile pe această temă dintre Cezar şi generalul Obadea, când cel de-al doilea încă mai trăia.

Ştiam de asemenea şi despre întâlnirile strict secrete ale unui grup româno-american selectiv, format doar din câţiva membri, care aveau loc în special după revenirea lui Cezar din expediţiile sale spre centrul Pământului şi, de două ori, după întoarcerea cu echipa sa din tunelul spre Tibet.

Eu am primit sarcina să organizez din punct de vedere logistic acele întâlniri, dar nu am participat la ele. În legătură cu aceasta, nu am permisiunea să ofer niciun detaliu în ceea ce priveşte locul, numărul de persoane sau acreditările participanţilor.

Totuşi, pot să spun că acele întâlniri se încadrau într-un cu totul alt „ritm” și după alte criterii decât cele cu care suntem obișnuiți la acest nivel diplomatic. Uneori, lucrurile pur şi simplu nu pot fi rezolvate prin metodele comune, deoarece ele aparţin unui alt domeniu de cunoaştere.

Acesta a fost motivul principal pentru care acele întâlniri nu au fost înregistrate şi nu a fost permisă nicio stenogramă, excepţie făcând ultima dintre ele, în care a fost parafată o înţelegere la cel mai înalt nivel. Tehnica de securizare a fost uluitoare, deoarece era evident că multe alte state doreau informaţii cât mai sensibile în legătură cu ceea ce se petrece aici.

La două dintre aceste întâlniri foarte importante, Cezar a venit însoţit de câte un bărbat ce nu purta costum sau uniformă militară şi care părea că se mişcă şi vorbeşte altfel decât ceilalţi membri. Iniţial am fost mirat, pentru că persoana nu figura în organigrama foarte strictă a întâlnirii, iar Cezar nu mă anunţase nimic.

Dar în Serviciile Secrete înţelegi foarte repede atunci când nu trebuie să pui întrebări incomode.
Eu eram însă foarte interesat să observ persoanele respective, deoarece am remarcat modul lor special de a fi. Pe primul bărbat nu am avut ocazia să-l studiez bine, deoarece mă aflam într-o încăpere adiacentă culoarului prin care el a trecut însoţit de Cezar.

L-am putut urmări doar câteva secunde, păşind rar, cumva maiestuos, înalt şi gânditor. Am fost însă mai norocos cu cel de al doilea personaj, deoarece mă aflam în imediata apropiere a heliportului, având grijă ca sistemele de protecţie şi pază să fie asigurate. Din elicopter au coborât Cezar şi acel personaj misterios, fiind întâmpinaţi de generalul Obadea.

Înainte de a intra în clădire, generalul şi Cezar s-au oprit câteva secunde, pentru a discuta o chestiune ce implica, după câte mi-am dat seama, o anumită alegere. În acel interval scurt de timp, necunoscutul a rămas la o oarecare distanţă de cei doi, ţinând mâinile la spate şi capul uşor înclinat în faţă.

Îl priveam din spate şi îi admiram ţinuta înaltă, fermă, părând totuşi foarte detaşat de contingențele acestei lumi. În acele clipe, spre marea mea uimire el se întoarse către mine, privindu-mă ţintă, dar cu o expresie blândă, binevoitoare şi chiar cu un uşor zâmbet pe chip. Apoi bărbatul se întoarse din nou cu spatele şi imediat după aceea toţi trei şi-au continuat drumul spre clădire. Abia atunci mi-am dat seama ce repede îmi bătea inima, fără să înţeleg însă prea bine de ce.”[2]

SURSE

1. Radu Cinamar – Geneza uitata, editura Daksha.
2. Radu Cinamar – In interiorul Pamantului – al doilea tunel, editura Daksha.
3. Foto: Internet