27 octombrie 1954 – Ziua în care un OZN a oprit un meci de fotbal

Distribuie!

“În octombrie 1954, în timpul meciului de fotbal dintre Fiorentina și Pistoiese, un OZN în formă de ou și-a făcut apariția deasupra stadionului. Atât spectatorii, cât și jucătorii, au fost uimiți și speriați de obiectul zburător neidentificat și din acest motiv, meciul a fost suspendat.

Unul dintre cele mai interesante și fascinante momente când un OZN a fost observat de foarte mulți oameni, s-a petrecut pe 27 octombrie 1954. În acea zi, pe stadionul Artemio Franchi se aflau peste 10.000 de suporteri. Ei veniseră la stadion pentru a-și susține echipa favorită, Fiorentina, care juca cu Pistoiese.


Meciul a început în condiții normale și cele două echipe italiene jucau cu spectaculozitate fotbal. Dintr-o dată, un obiect misterios s-a apropiat de stadion. Martorii oculari susțineau că avea forma unui ou și era de culoare argintie. OZN-ul se afla chiar deasupra stadionului și părea că luminează întreg cerul într-o lumină argintie.

Presa din italia a relatat evenimentul cu lux de amănunte. Detaliile erau șocante și la vremea respectivă, nimeni nu înțelegea ceea ce se întâmplă. Ziariștii italieni au luat numeroase interviuri cu privire la acest eveniment extraterestru. Jucătorul de fotbal al Fiorentinei, Ardico Magnini a declarat că în momentul în care obiectul și-a făcut apariția deasupra stadionului, toată lumea privea în sus cum oul coboară spre terenul de fotbal.


„Îmi amintesc totul de la A la Z. Era ceva care părea precum un ou care se mișca încet, încet, încet. Toată lumea se uita în sus și am văzut că avea un fel de sclipici care cobora din cer. Era o strălucire de argint.”, declara în acele vremuri Ardico Magnini.

Fotbalistul a mai declarat că toată lumea era uimită și chiar înspăimântată de ceea ce a văzut pe cer. Un alt fapt interesant și inexplicabil a fost că OZN-ul în cauză a aruncat pe teren un material albicios și foarte lipicios.

 

Alți martori oculari, care s-au aflat în stadion au declarat că au văzut mai multe OZN-uri.

În zilele următoare au fost înregistrate numeroase alte vizionări OZN în orașele din apropierea Florenței. Ciudat este că acel material a fost împrăștiat peste tot pe unde au fost văzute OZN-urile, pentru ca în zilele următoare să se evapore ca și cum nu ar fi existat.”[1]

SURSE

  1. https://www.efemeride.ro/27-octombrie-1954-ziua-in-care-un-ozn-a-oprit-un-meci-de-fotbal
  2. Foto: efemeride.ro

Vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook Departamentul Național de Informații!

Departamentul Național de Informații (DNI) – canalul oficial Telegram. Apăsați butonul “join” pentru a vă abona la canal!

Vă invităm să vă înscrieți în grupul Departamentul Național de Informații (DNI)!

Departamentul Național de Informații (DNI)

Departamentul Național de Informații (DNI) este o organizație neguvernamentală fără personalitate juridică. Departamentul Național de Informații (DNI) a fost înființat la data de 15 august 2013.

You may also like...