Viitorul navigatiei cosmice – motoarele cu apa!

• optimizarea motorului-rachetă chimic,

Lucrându-se pe schema generală a motorului-rachetă chimic clasic, s-au trasat o serie de direcţii de dezvoltare, prin care s-a urmărit creş­ terea performanţelor dar şi simplificarea şi economizarea acestui tip de motor. Pe lângă utilizarea de agent de lucru în stare de radical atomic s-au mai propus şi experimentat următoarele trei metode:

– simplificarea instalaţiilor auxiliare ale motorului-rachetă chimic prin utilizarea nu a unor carburanţi şi comburanţi, ci a unui singur agent de lucru care să fie ieftin, stocabil, neimflamabil, netoxic, nepe-riculos de manipulat şi necoroziv – APA.

Apa poate fi preîncălzită cu ajutorul unui generator de tip Vuia sau a unui dispozitiv bazat pe sonicitate (invenţiile lui Gogu Constan-tinescu). Acest abur urmează a fi injectat în camera electrotermică re­ prezentată de tubulaturi de grafit încinse la roşu (rezistoare de grafit), în care apa se descompune electrotermic formând hidrogen şi mono-xid de carbon, acesta din urmă fiind reţinut de nişte filtre electrostatice.

Performanţele acestui tip de motor sunt relativ modeste (viteza de lucru de cca 2.500 – 3.000 m/sec cu un debit de ordinul 10-15 kg/sec, ceea ce corespunde unei tracţiuni de ordinul 2.600 – 4.600 kgf) dar se compensează prin simplitatea constructivă a motorului şi raportul foarte bun dintre tracţiunea dezvoltată şi masa totală a motorului. El utilizează un generator homopolar de mici dimensiuni antrenat de un motor magnetic.

– utilizarea de hidruri metalice şi amestecuri de combustie multicomponente, conţinând nanopulberi metalice în suspensie (alu­ miniu, beriliu, magneziu) şi hidruri metalice.

De pildă, dacă la amestecul utilizat actualmente de naveta spa­ ţială americană (oxigen şi hidrogen lichid) adăugăm şi hidrura de be­ riliu, vom avea un impuls specific la nivelul mării de 560 sec, ceea ce înseamnă capacitatea de a dezvolta o viteză de lucru de ordinul a 5.500 m/sec la nivelul mării, putând ajunge până la 6.500 – 7.000 m/sec la altitudini mari, dacă se lucreează în regim de destindere adaptat, cu un optim coeficient de tracţiune.

Din păcate, prin construcţia sa, greoiul motor SSME al navetei spa­ţiale americane nu permite adaptarea pentru acest nou tip de com­ bustibil. Interesant de precizat faptul că motorul-rachetă rusesc RD-140 ar putea admite o adaptare la astfel de noi amestecuri combustibile…

– utilizarea ejectoarelor depresionare Coandă şi a instalaţiilor de injecţie bazate tot pe efectul Coandă, în schema motorului-rachetă, pentru obţinerea detentei reglabile şi chiar a unor efecte de combustie completă, prin realizarea unui bun amestec, reducere până la anulare a scurgerilor turbulente din regiunea ajutajului de evacuare (acestea conducând la mari pierderi de randament în cazul tuturor motoarelor-rachetă clasice) etc.

• utilizarea unor compresoare/turboagregate diferite de mo­ delele clasice, cu performanţe mai bune;

În cadrul acestor activităţi de cercetare au fost reţinute mai multe interesante soluţii tehnologice, printre care:

– turbina aerodepresivă de tip Coandă, prevăzută cu palete su­ flate, deci palete depresionare; interesant este mai ales modelul de asemenea turbină prevăzut cu suprafeţe aerodinamice poroase ;
– compresorul/turbina de tip Tesla (aşa-numita turbină „disco-idală”) care a demonstrat încă din perioada interbelică performanţe im­ presionante ;
– alte tipuri de compresoare/turbine (printre care şi turbina Văideanu) ce au făcut obiectul unor brevete şi aplicaţii.

• utilizarea apei drept combustibil;
Având în vedere faptul că apa conţine hidrogen (carburant) şi oxi­ gen (comburant), ideea utilizării apei drept combustibil a fost de multă vreme în atenţia cercetătorilor.

Fatalmente însă, apa este foarte stabilă fizico-chimic, neputând fi disociată cu uşurinţă, fiind deci nevoie de un mare aport energetic din exterior pentru a obţine o disociere completă a apei, iar resocierea acesteia evident că nu va aduce un surplus de energie, ci o energie puţin mai mică decât aceea cheltuită !

Cel care a găsit soluţia transformării apei în combustibil a fost chiar inventatorul Traian Vuia, cel care a realizat motoare cu aer cald şi cu aburi, cel care a realizat generatoarele de aburi „cu circulare forţată” şi dispozitive de carburaţie, precum şi adaptarea generatoa­ relor de aburi pentru a lucra în cadrul unor grupuri de forţă destinate tracţiunii mototerestre sau chiar pentru motoarele de aviaţie.

SURSE

1.  Lucian Cozma – „Stiinta secreta”.