„Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii a fost descoperit in Nepal. Intr-un munte, la o inaltime de peste 45 de metri, s-a gasit un vechi regat misterios, format din 10.000 de pesteri vechi de mii de ani. Cine si de ce le-a construit acolo ramane o enigma.
Pesterile au fost descoperite in fostul Regat Mustang din Nepal, ascunse in muntii Himalaya, potrivit Daily Mail.
Acestea au fost sapate in munte, existand nenumarate tuneluri vechi de mii de ani. Nu se cunoaste modul in care oamenii au urcat in aceste pesteri sapate in stanca abrupta a muntelui la o asemenea inaltime, deasupra vaii.
Cercetatorii care au vazut aceste pesteri misterioase spun ca ele arata precum un castel gigantic. La explorarea acestei lumi din interiorul muntelui au participat mai multi arheologi, exploratori si fotografi.
Printre acestia s-au numarat arheologul Mark Aldenderfer, alpinistul Pete Athans si fotograful Cory Richrads. Ei au urcat pe munte si au patruns in aceste misterioase pesteri antice.
Exploratorii au descoperit numeroase relicve ascunse in interiorul muntelui. „Sincer, cand am ajuns acolo, a fost o surpiza foarte mare, mai mult decat mi-am putut imagina vreodata. Aceste pesteri sapate in stanca sunt complet inaccesibile.
Am patruns adanc in pesteri si am inceput sa vedem magia unei culturi vechi. Pesterile au fost folosite drept locuinte”, a declarat Richards.
Un alt participant la expeditie a fost Lincoln Else, care a si fost lovit de o piatra in cap. „A fost vorba despre o explorare reala. E periculos, stanca este infricosatoare. Totul in jur simti ca se prabuseste”, a spus Else.”[1]
SURSE
- http://www.ziare.com/magazin/arheologie/unul-dintre-cele-mai-mari-mistere-din-lume-descoperit-pe-un-munte-din-nepal-video-1253947
- Foto: Internet
Citiți și...

Radu Cinamar - Cristalul eteric: Al treilea tunel

Michael Pye și Kirsten Dalley - "Civilizații dispărute și secrete ale trecutului"

Manuscrisul Voynich - o scriere misterioasă, într-un alfabet necunoscut şi fără corespondent în istorie, imagini ale unor plante inexistente pe Pământ

"Dealul Albastru", în apropiere de Volgograd, Rusia, un loc misterios

Megalitul Al-Naslaa din Arabia Saudită. Petroglifa este împărțită în două cu o precizie demnă de laserele moderne

Vikingii, războinicii care au descoperit America

„Fețele umane” descoperite la sud de Dunăre – simple formațiuni de piatră sau sculpturi antice?

Piramida romană

Istoria uriașilor de pe Pământ

Ziguratul din Ur, Irak

Alunecările în timp – o punte între prezent și alte dimensiuni temporale



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.