„Uniunea Europeană a fost creată tot sub semnul Scorpionului, pe 1 noiembrie 1993. Există o serie de asemănări izbitoare între Uniunea Sovietică şi Uniunea Europeană:
– Parlamentul European este doar un organ care are rol de sfătuitor, fără puteri legislative. Nici Parlamentul Uniunii Sovetice nu avea nici un fel de putere legislativă.
– Consiliul UE este dependent de propunerile comisiilor europene, pentru a lua decizii. Consiliul ministerial al Uniunii Sovietice era de asemenea incapabil să ia decizii fără directivele Politburo, forma centrală de guvernare a Partidului Comunist.
– În UE comisiile europene sunt cele care au puterea reală şi pot lua decizii cu doar 8 din 17 membrii prezenţi. Deliberările nu sunt publice. În Uniunea Sovietică organul suprem al partidului comunist Politburo avea în mod normal 15 membri şi deţinea de fapt puterea reală. Deliberările lui erau secrete.
– Pe 1 nov 1993, când a fost înfiinţată UE, preşedintele comisiilor europene, Jacques Delors – un socialist francmason – a primit mai multă putere decât guvernele statelor membre. Toţi candidaţii pentru posturile de comisari europeni au fost aprobate de preşedinte. În Uniunea Sovietică secretarul general al Politburo deţinea de asemenea puterea totalitară.
– Aşa cum mulţi oficiali europeni de rang înalt sunt francmasoni sau membrii ai unor reţele de crimă organizată, o serie de înalţi funcţionari ai partidelor Uniunii Sovietice făceau parte din lojele masoneriei roşii şi erau membrii ai unor organizaţii criminale.”[1]
SURSE
- http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4368
- Foto: Internet
Citiți și...

Arme psihotronice neletale

Bazele extraterestre de pe Terra

Theodore Roosevelt: "În spatele guvernului vizibil, domnește o putere nevăzută, care nu este credincioasă poporului și nu-și asuma nici o răspundere"

Generalul Adolf Heusinger, Șeful de Stat Major al Armatei Germane în timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost Președintele Comitetului Militar al NATO, în 1961-1964

Dezvăluirile unui bancher elveţian despre acţiunile malefice pe care le realizează grupul Bilderberg

Metroul secret din Moscova

Hipnoza și controlul minții: Studiile militare asupra hipnozei și mai ales a stărilor modificate de conștiință au dus la producerea tehnologiilor generatoare de unde capabile să modifice frecvențele cerebrale

Globaliștii vor să reducă populația Pământului și să instaureze un Guvern Mondial

Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due

Iluminații sunt un grup ultrasecret care practică ştiinţele oculte; acest grup s-a structurat cu mii de ani în urmă



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.