Puterea vindecătoare a credinţelor benefice care declanşează procese corespondente de rezonanţă ocultă

Medicina defineşte acest termen ca fiind „efectul placebo”. Celebrul cercetător ştiinţific Bruce Lipton îl numeşte însă „efectul credinţei”, ca să sublinieze faptul că percepţiile şi credinţele noastre, fie că sunt corecte sau incorecte, au un impact major atât asupra comportamentului, cât şi asupra trupului nostru, fiind dovada unei uimitoare capacităţi de autovindecare a fiinţei umane.

Cu toate acestea, medicina alopată – recurgând la scuza comodă că „totul este ceva ce se petrece doar în mintea pacienţilor” – a expediat efectul placebo în domeniul empirismului, explicându-l în mod simplist, în cel mai bun caz, prin sugestibilitatea şi slăbiciunea pacienţilor. La facultatea de medicină se trece repede peste efectul placebo, pentru ca studenţii să poată să ajungă la „adevăratele instrumente ale medicinei moderne”, cum ar fi medicamentele de sinteză şi chirurgia.

Aceasta este o greşeală uriaşă. Efectul placebo ar trebui să fie o temă majoră de studiu la facultatea de medicină. Ar fi chiar indicat ca această facultate să formeze medici care să recunoască puterea interioară de vindecare inerentă fiinţei umane.

Cu toţii ar trebui să depăşim convingerea materialistă că organismul nostru este doar un mecanism, iar părţile sale sunt simple piese componente, care când se îmbolnăvesc au nevoie de o intervenţie externă pentru a se însănătoşi.

Este mai mult decât necesar ca efectul placebo să devină ţinta unor eforturi de cercetare majore şi bine finanţate. Dacă cercetătorii din domeniul medical şi-ar da seama care sunt pârghiile efectului placebo, ei le-ar da medicilor un instrument eficient, bazat pe energie şi lipsit de efecte secundare, prin intermediul căruia să trateze cu succes boala. Vindecătorii bioenergeticieni spun că ei deja au astfel de instrumente, însă cu cât cunoaştem mai multe despre efectul placebo, cu atât vom fi mai capabili să îl folosim în situaţii clinice.

Motivul pentru care conştiinţa umană a fost dată la o parte atât de brutal în medicină nu este atât rezultatul unei gândiri dogmatice, cât al unor considerente mercantile, financiare. Patronii companiilor farmaceutice şi-au făcut o socoteală simplă: dacă oamenii de rând ajung să înţeleagă că puterea propriei lor fiinţe le poate vindeca trupul bolnav, atunci ei nu mai merg la doctor şi – mai important – nu mai cumpără medicamente!

Adevărul gol-goluţ este că firmele producătoare de medicamente urmăresc să identifice pacienţii care reacţionează bine la pastilele placebo, cu scopul de a-i elimina din testele clinice iniţiale, astfel încât produsele lor să poată fi promovate şi să le aducă şi mai mulţi bani. În mod inevitabil, producătorii din industria farmaceutică sunt profund nemulţumiţi de faptul că în cele mai multe teste clinice ale lor, placebo-urile, medicamentele „false”, se dovedesc a fi la fel de eficiente ca şi cocktailurile lor chimice atât de elaborate.

Deşi companiile producătoare de medicamente susţin că ele nu aprobă medicamente ineficiente, este clar că eficienţa pastilelor placebo este o ameninţare pentru industria farmaceutică. Mesajul concernurilor de medicamente este cât se poate de clar: dacă nu poţi să învingi concurenţa pastilelor placebo prin metode cinstite – atunci pur şi simplu elimin-o!

Un studiu al Facultăţii de Medicină Baylor, publicat în 2002, în New England Journal of Medicine, a evaluat intervenţia chirurgicală la pacienţii cu dureri severe şi incapacitante la genunchi. Autorul principal al studiu­lui, dr. Bruce Moseley, avea preconcepţia că intervenţia chirurgicală la genunchi le este de ajutor pacienţilor săi: „Toţi chirurgii buni ştiu că, în ceea ce priveşte chirurgia, nu există efect placebo”. Însă Moseley a încercat să înţeleagă care parte anume din intervenţia chirurgicală le aduce uşurare pacienţilor săi.

Pacienţii incluşi în studiu au fost împărţiţi în trei grupuri. La un grup, Moseley a îndepărtat cartilajul deteriorat de la genunchi. La un alt grup, a spălat rotula, îndepărtând ţesutul despre care se credea că este cauza efectului inflamator. Ambele metode sunt tratamente standard pentru artrita la genunchi. Cel de-al treilea grup a avut parte de o intervenţie chirurgicală „falsă”.

Pacientul era sedat, Moseley făcea trei incizii standard, iar apoi vorbea şi se comporta ca şi cum ar fi fost într-o operaţie – chiar stropea zona cu apă sărată dintr-un vas, pentru a simula sunetul procedurii de spălare a genunchiului. După patruzeci de minute, Moseley sutura inciziile, la fel cum ar fi făcut şi în cazul unei intervenţii chirurgicale normale. La toate grupurile a fost prescrisă aceeaşi schemă de îngrijire postoperatorie, care includea şi un program de exerciţii.

Rezultatele au fost şocante. După cum era de aşteptat, starea pacienţilor din grupurile cărora li s-a făcut intervenţie chirurgicală s-a îmbunătăţit, însă şi starea pacienţilor din grupul placebo s-a îmbunătăţit la fel de mult ca a celor din celelalte două grupuri! În ciuda faptului că în fiecare an se fac şase sute cincizeci de mii de operaţii chirurgicale pentru artrită la genunchi, la un cost de aproximativ cinci mii de dolari fiecare, lui Moseley îi erau clare rezultatele: „Meşteşugul meu de chirurg nu le-a adus niciun beneficiu real acestor pacienţi. Întregul beneficiu al intervenţiei chirurgicale pentru osteoartrită la genunchi a fost… egal cu efectul placebo”.

Programele de ştiri de la televizor au ilustrat grafic uimitoarele rezultate ale experimentului. Materialele filmate arătau membrii grupului placebo mergând şi jucând baschet – pe scurt, făcând ceea ce înainte de „operaţie” nu puteau face. Vreme de doi ani, pacienţii din acest grup nu au aflat că li se făcuse o falsă operaţie. Un membru al grupului placebo, Tim Perez, care înainte de „operaţie” abia mergea în baston, putea să joace după aceea baschet cu nepoţii lui. În declaraţia pe care a făcut-o pentru canalul de televiziune Discovery Health, el a sintetizat astfel ideea-forţă a fenomenului care s-a petrecut: „Orice este posibil în lumea asta, dacă îţi pui mintea. Ştiu că mintea omului poate să facă minuni”.

Alte studii au demonstrat puterea credinţei sau, altfel spus, a efectului placebo şi în tratarea altor boli, printre care astmul şi boala Parkinson. Tratamentele placebo sunt celebre între tratamentele pentru depresie, încât psihiatrul Walter Brown, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Brown, a propus pastilele placebo ca prim tratament pentru pacienţii cu depresie uşoară sau moderată. Pacienţilor li se spunea că primesc un remediu care, deşi nu conţine niciun ingredient activ, au o eficienţă deosebită. Studiile au evidenţiat că pastilele placebo funcţionează chiar şi atunci când oamenii ştiu că nu li se administrează în realitate un medicament.

O indicaţie despre puterea efectului placebo ne vine şi dintr-un raport al Departamentului Statelor Unite pentru Sănătate. Raportul concluzionează că în vreme ce 50% dintre pacienţii cu depresii severe care iau medicamente antidepresive prezintă unele ameliorări, 32% dintre aceştia prezintă aceleaşi ameliorări doar ca urmare a efectului placebo. Chiar şi această statistică semnificativă subestimează efectul placebo.

Mulţi participanţi la studiu îşi dau seama că fac parte din lotul căruia i se administrează medicamente antidepresive, fiindcă lor le apar efecte secundare neplăcute, care nu se manifestă la cei ce iau doar pastila placebo. Odată ce pacienţii îşi dau seama că li s-a administrat un medicament adevărat – adică, de îndată ce încep să creadă că iau pastila cea adevărată, ei devin şi mai susceptibili la efectul placebo.

Dată fiind puterea efectului placebo, nu este de mirare că bogătaşii care domină industria medicamentelor antidepresive, cu o cifră de afaceri de 8,2 miliarde de dolari, se simt atacaţi de criticii care îi acuză că fac o reclamă deşănţată a efectelor acestor medicamente. Într-un articol publicat în 2002 în revista Prevention and Cure (Profilaxie şi tratament) a Asociaţiei Psihologilor Americani, sub titlul Noile medicamente ale împăratului, profesorul de psihologie Irving Kirsch, de la Universitatea Connecticut, a dezvăluit că 75% din efectul antidepresivelor (măsurat prin teste clinice) poate fi obţinut folosind doar pilule placebo.

În anul 2001, Kirsch a fost nevoit să invoce Legea libertăţii informaţiei pentru a obţine informaţii despre testele clinice făcute pe principalele antidepresive, deoarece aceste rezultate nu erau disponibile la Food and Drug Administration (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente).

Datele obţinute au evidenţiat adevărul şocant că diferenţa de efect curativ între medicamentele de sinteză şi pastilele placebo făcute din zahăr era cu totul nesemnificativă. În schimb, medicamentele antidepresive provocau şi efecte secundare foarte neplăcute, cum ar fi greaţa şi disfuncţiile sexuale, şi, în plus, măreau riscul comiterii suicidului în cazul copiilor, adolescenţilor şi tinerilor.

Un alt aspect interesant cu privire la eficacitatea antidepresivelor este că, de-a lungul anilor, ele au înregistrat rezultate din ce în ce mai bune – ceea ce probează că efectul lor placebo se datorează, în parte, marketingului agresiv. Cu cât mai mult era trâmbiţat miracolul antidepresivelor în mass-media şi în reclame, cu atât mai eficiente deveneau acestea.

Credinţa oamenilor este factorul decisiv! Trăim astăzi într-o lume în care oamenii cred că antidepresivele funcţionează – şi atunci, ele chiar funcţionează.

Sursa: https://yogaesoteric.net/credinta-ferma-in-dumnezeu-reconfigureaza-in-mod-benefic-o-mare-parte-din-creierul-fiintei-umane-efectul-placebo-si-enigmele-lui/

Foto: Internet