Mintea. Gândirea. Inteligenţa. Cuvintele
“Ce-i mintea, gândirea, inteligenţa? E ca şi cum ai intreba ce-i viaţa, sau cine-i “Dumnezeu”? Toate adevărurile, toate elementele, toate realităţile ce există în manifestare în spatele acestor cuvinte sunt imposibil de cuprins. A răspunde de exemplu la întrebarea “ce-i mintea?”, înseamnă a găsi toate răspunsurile posibile la această întrebare.
Oare-i posibil aşa ceva? Se poate răspunde la această întrebare din punct de vedere subiectiv, din punctul de vedere al celui care dă răspunsul, evident cu scopul de a face puţină ordine în conceptele mentale cu care lucrează el, dar niciodată nu se poate răspunde obiectiv, adică să cuprinzi absolut toate semnificaţiile ascunse în spatele acestui simplu cuvânt: MINTEA.
Sau ce este inteligenţa? S-ar putea răspunde, din punct de vedere subiectiv că este capacitatea de a face legături, sau de a găsi rapid soluţii la probleme etc., dar ce este ea în realitate, obiectiv, privit din toate punctele de vedere, nici ea nu ştiu dacă ştie ce este. Mai mult ca sigur că ea este un profund mister pentru sine însuşi.
In această discuţie trebuie să mai luăm in consideraţie şi faptul, deloc de neglijat că a găsi semnificaţia obiectivă a unui singur cuvânt folosit în vorbire înseamnă a le înţelege pe toate celelalte sau altfel spus pentru a înţelege semnificaţia unui cuvânt trebuie să le înţelegem pe toate. Să luăm de exemplu cuvantul PAHAR.
Oamenii văd ceva şi îl denumesc cu un cuvânt: “pahar”. Prin aceasta cred că au înţeles toată realitatea care o implică obiectul respectiv. Să fie oare aşa? Să încercăm să vedem ce se înţelege prin cuvantul “pahar”: să presupunem că cineva încearcă să-l definească: “Paharul este un obiect tridimensional de o formă specifică, conică, cilindrica sau de altă formă, cu picior sau fără, încrustat sau nu, de o anumită culoare…”
In încercarea de a înţelege ce este paharul trebuie să căutăm, să inţelegem ce desemnează fiecare din cuvintele cuprinse în definiţia sa. Să începem cu cuvântul “este”: “este”, desemnează că obiectul respective există, se manifestă, poate fi perceput în forma în care o să urmeze după formularea “Paharul este…”
Misterul manifestării
“Desemnează” presupune o anumită delimitare în spaţiu a unei realităţi, concept, idee… “Presupune” are foarte multe sensuri dar propoziţia de mai înainte desemnează o anumită definiţie posibilă a cuvântului “desemnează”… “Are” semnifică posesia a ceva, sau o anumită calitate, sau însuşire a unui obiect sau subiect… “Semnifică…”
Şi tot aşa până la infinit, până o să stabilim toate legăturile posibile dintre toate cuvintele (căci se vede că acestea se definesc unele prin altele) şi apoi dintre diferitele semnificaţii ale aceluiaşi cuvant. Unde mai pui că sunt multe situaţii in care ne lipsesc cuvintele pentru a descrie ceva… De aici rezultă un adevăr incontestabil: cuvantul este un profund mister pentru noi. El este un profund mister pentru el insuşi. Practic, toată manifestarea e un MISTER, e ca şi cum toată lumea ar fi făcută doar din cadouri de diferite forme pe care nimeni nu se sinchiseşte să le deschidă.
Apoi câte unul, totuşi, la un moment dat vede un altfel de cadou (vede un anumit aspect al vieţii pe care vrea să-l aprofundeze) şi îl deschide. Atunci vede în el un alt cadou, dar culmea, e mult mai mare decat primul şi tot aşa până la ultimul care cuprinde toată lumea în el (dacă o fi un altfel de cadou). Ajungem astfel la un anumit paradox: mergând în interior, în profunzimea oricărui lucru, de fapt, mergem în afara lui.
Cu cât o să cunoaştem mai mult din interiorul lui, o să cunoaştem mai mult din exteriorul acestui lucru. Cu cât o să cunoaştem mai mult, vedem că avem mult mai multe de cunoscut şi vrând, nevrând ajungem la concluzia lui Socrate: “singurul lucru pe care-l ştiu, e că nu ştiu nimic” sau la gândirea budistului: “atata ştiu doar că mă aflu la marginea unui ocean infinit…”
Gândurile şi informaţiile primite prin simţuri
Toate informaţiile pe care le primim prin cele cinci simţuri plus al şaselea (Raţiunea) sunt prelucrate de Minte prin raţiune. Putem vedea astfel că Raţiunea este în acelaşi timp şi organ de simţ al realităţii şi mijloc de prelucrare a ei, de înţelegere a ei. Aşadar, gândirea e modelată de informaţiile pe care le primim prin simţuri dar în acelaşi timp aceste informaţii sunt stabilite mai mult sau mai puţin conştient de modul nostru de gândire.
Asta-i clar, pentru că de exemplu spre a afla informaţii să zicem, despre “mântuire” trebuie să citim să zicem cel puţin Cărţile Sfinte, dar pentru a le citi trebuie să avem o determinare (motivaţie) mentală în acest sens.
Cum am mai spus, oamenii, de obicei, nu văd decât ce vor să vadă Cel mai clasic exemplu în acest sens este cel cu paharul pe jumătate gol pe care doi oameni cu două modalităţi de gândire diferite (optimismul şi pesimismul) îl vă total diferit, deşi ambii au şi se servesc de aceleaşi simţri: unul nu vede decat jumăatea plină pe când celălalt nu o vede decât pe cea goală. Faţă de acest exemplu, e bineînţeles de precizat doar că adevărul este întotdeauna la mijloc, adică paharul e pe jumătate gol şi pe jumăate plin.
Un om cu o gândire obiectivă vede acest lucru. Gândurile vin, deci, din prelucrarea simţurilor. Gândurile depind de simţuri (nu ne putem imagina ceea ce nu am văzut niciodată). Aşa că întotdeauna este bine să fim atenţi la informaţile pe care le primim prin simţuri din mediul în care ne manifestă pentru că acestea au repercusiuni asupra modului nostru de gandire, a modului nostru de a vedea viaţa, iar acest mod se va repercuta asupra informaţilor următoare pe care o să le primim prin simţurile determinate să acţioneze de gandirea noastră pentru simplul fapt că gandirea determină acţiunea, iar prin acţiune noi ne modificăm modul de gandire (de percepţe a realităţi).
Radu Lucian Alexandru“[1]
SURSE
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.