Maramureşul a jucat un rol important în ansamblul istoriei româneşti. Judeţul Maramureş are o istorie străveche

Distribuie!

Prima atestare documentară a Maramureşului datează încă din 1199. Termenul de „Ţara Maramureşului“ este întâlnit pentru prima dată într-un document din 1299, iar judeţul Maramureş a fost constituit în 1968 o dată cu revenirea la formula iniţială a judeţelor.

Potrivit istoricilor, Maramureşul a fost atestat pentru prima dată în 1199. „Provincie aparent „închisă în sine” prin coordonatele sale geografice, depozitară a unei civilizaţii româneşti tradiţionale, dar şi loc de interferenţe etnice, Maramureşul a jucat un rol important în ansamblul istoriei româneşti şi nu numai. Constituit din o parte a fostelor „ţări”ale Maramureşului, Chioarului, Lăpuşului şi Codrului, actualul judeţ Maramureş are o istorie străveche, aşa cum au dovedit-o cercetările arheologice care au scos la iveală urme ale prezenţei omului pe aceste meleaguri încă din paleolitic, existenţa umană fiind evidenţiată pe parcursul tuturor perioadelor istorice“, a spus Viorel Rusu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie.

Potrivit unor informaţii istorice, Maramureşul este atestat documentar în anul 1199, când se consemnează desfăşurarea unei vânători în pădurile Maramureşului la care participa şi regele maghiar Emeric. Maramureşul a fost caracterizat, din punct de vedere al organizării politico-administrative, de cnezate şi voievodate româneşti (cnezatul Cuhea al Bogdăneştilor, cnezatul Mara, cel al Cosăului etc) a căror evoluţie a fost întreruptă de cucerirea maghiară, rezistenţa în faţa acestei ofensive fiind atestată documentar cel mai sugestiv în cazul lui Bogdan de Cuhea, numit în documentele maghiare ale anilor 1342-1343 „fost voievod” şi „infidel”.

De altfel, acelaşi Bogdan trece munţii în anul 1359 şi contribuie la formarea statului medieval Moldova, având, de atunci, un loc aparte în tradiţia istorică românească.

„Ţara Maramureşului”, termen întâlnit pentru prima dată într-un document din anul 1299, se remarcă după cucerirea maghiară şi introducerea instituţiilor medievale specifice, inclusiv a comitatului, prin continuarea existenţei unei autonomii locale în care rolul nobilimii româneşti, inclusiv în planul spiritualităţii, este bine documentat.

„Judeţul Maramureş interbelic cuprindea doar o treime (partea de la sud de râul Tisa) din fostul comitat cu aceeaşi denumire, reşedinţa fiind la Sighet, în timp ce zona de la sudul lanţului muntos Gutâi, inclusiv oraşul Baia Mare, intrau în componenţa judeţului Satu Mare. Organizarea administrativă a României din anul 1950, după model sovietic, a impus regiunile în locul judeţelor, regiunea Baia Mare, ulterior Maramureş, incluzând atât teritorii din actualul judeţ Maramureş, cât şi din judeţele Satu Mare şi Sălaj“, a adăugat directorul Muzeului de Istorie. După revenirea la formula tradiţională a judeţelor (1968) s-a constituit judeţul Maramureş în structura organizatorică existentă şi în prezent, prin includerea în perimetrul său a localităţilor din depresiunile Maramureş, Baia Mare, Lăpuş şi Chioar, precum şi a câtorva de pe văile Someşului şi Sălajului. Astfel, termenul „Maramureş” începe să definească o altă realitate administrativă decât până atunci.

De unde vine denumirea de „Maramureş“

Una din teoriile plauzibile este că denumirea judeţului nostrum se trage de la numele a două râuri importante: Mara şi Mureş. Cu toate acestea, această variantă a fost combătută de-a lungul anilor de diferiţi istorici care au arătat că distanţa dintre cele două râuri este mult prea mare pentru ca această teorie să fie luată în calcul.

O altă teorie vizată de istorici cu privire la numele de Maramureş se leagă de: Mara + murus (zid de piatră). Potrivit acestei variante, numele ţinutului ar fi fost dat de cei care veneau dinspre sud, ca fiind “ţara străbătută de râul Mara şi înconjurată, ca o cetate, de pereţi (murus) de piatră (munti)”, adică Maramurus. “Mur” (“mururi”), cu sensul de “temelia casei” sau “zidul de sub casă”, a fost atestat în Berbeşti şi Săpânţa în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

O teorie propusă de Mihaly de Apşa este cea pornită de la cuvântul: Marmură, Marmure > mar(a)mure. Această variantă provine de la derivarea din cuvântul “marmure”, cu un “a” intercalat, precum în cazul “arma” > “aramă”. Argumentul constă în existenta unor cariere de marmură la Borsa, Săcel, Repedea etc.

Sursa: https://adevarul.ro

Foto: Internet

Citiți și...

10 lucruri puţin ştiute despre Decebal

Misterele Sălajului. Locurile care îţi dau fiori sau îţi pun imaginaţia la încercare

Dezvăluirile unui cavaler templier: susţine că moaştele Sfântului Ioan Botezătorul s-ar afla în România

Spionii PSI nu pot fi descoperiți de către oamenii normali, dar pot fi descoperiți de către oamenii cu puteri paranormale

În zona Buzăului, la Ulmet-Bozioru, în Munţii Buzăului, sunt unii dintre cei mai spectaculoși trovanți din România

Povestea lui Anastase Dragomir, românul care a inventat cabina catapultabilă, folosită la avioanele supersonice

Dacia Hiperboreeană - misteriosul ținut al unei civilizații fascinante

Tezaur dacic descoperit în Neamț

Enigmele comorii marelui rege Darius, îngropată în Transilvania. Cum arăta locul secret în care a fost ascuns aurul perşilor şi de ce mureau cei care îl aflau