„Cetatea Râșnov este unul dintre cele mai misterioase locuri din România. În incinta cetății, există o fântână despre care se spune că are o adâncime de peste 150 de metri. Fântâna ascunde o comoară,...
„Specialiştii s-au pronunţat cu privire la autenticitatea brăţării dacice descoperite întâmplător în curtea unui sătean din Olt, Muzeul Naţional de Istorie a României anunţând că „este deosebit de importantă pentru patrimoniul naţional, fiind o...
„O matriță pentru confecționat monede dacice a fost descoperită pe raza orașului Târgu-Cărbunești, aceasta fiind predată, luni, autorităților de doi bărbați autorizați să dețină detectoare de metal. Este prima descoperire de acest gen de...
„Cu prilejul unor săpături arheologice efectuate cu aproape 44 de ani în urmă la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a fost scos la iveală un artefact unic, cum puține au mai fost descoperite în vreun teritoriu ocupat...
Inscripţie misterioasă descoperită de un alpinist pe o stâncă în Munţii Carpaţi. „Pare a data din secolul I î.Hr.“ Alpinistul Cornel Galescu a descoperit în această toamnă, în Munţii Ţarcu (Caraş-Severin), o inscripţie cu...
„Trei arheologi amatori au făcut o descoperire de senzaţie într-o pădure de lângă oraşul Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. Dotaţi cu detectoare de metale, aceştia au găsit duminică, 19 noiembrie, o matriţă folosită de daci,...
Gugulanii sunt urmasii dacilor. Traiesc si in zilele noastre si pastreaza obiceiuri vechi de peste 2.000 de ani. Țara Gugulanilor se întinde de la Bucova, pe Valea Bistrei până la Caransebeș și de aici...
„Dintre simbolurile vegetale ancestrale geto-dace putem aminti: Pomul Vieții, Floarea Vieții, Trandafirul Heraldic și Trifoiul cu patru foi sau Floarea Scut. Acesta din urmă apare chiar pe scutul regelui Decebal de pe Columna lui...
„Un mormânt traco-getic, vechi de 2.500 de ani, a fost descoperit de un ţăran din localitatea Peretu, în urmă cu mai bine de trei decenii. Coiful de argint aurit descoperit la Peretu, asemănător cu...
„Un tânăr arheolog amator din Iași a făcut o descoperire arheologică deosebită: în luna decembrie 2015, a scos din colbul Moldovei un depozit alcătuit din nouă topoare de bronz, denumite de specialiști „celturi” (după...
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.