Category: Informații Diverse

Fie că ştim sau nu ştim, fie că vrem sau nu vrem, prin orientarea propriilor gânduri, noi producem fenomene de rezonanţă în viaţa noastră şi astfel ajungem să ne modelăm viaţa, sănătatea, şi chiar să atragem anumite evenimente, în funcţie de gândurile pe care le manifestăm preponderent

Distribuie!

„Înţelegerea principiului rezonanţei: cheia cunoaşterii conştiente Noi înşine, ca fiinţe umane, suntem asemenea sisteme de rezonanţă şi experimentăm lumea prin intermediul percepţiei celor cinci simţuri, care se realizează pe baza fenomenelor de rezonanţă. Putem...

Nu îţi schimba niciodată natura, chiar dacă cineva îţi face rău, nu-ţi pierde esenţa. Ia-ţi doar măsuri de siguranţă

Distribuie!

„Un om găseşte un şarpe pe moarte, arzând într-un foc. Decide să îl scoată de acolo, dar când o face, şarpele îl muşcă. Din cauza durerii, omul îl scapă iar şarpele cade înapoi în...

Viaţa, materia, spiritul şi tot ceea ce există în jurul nostru au propria vibraţie

Distribuie!

„Viaţa, materia, spiritul şi tot ceea ce există în jurul nostru au propria vibraţie. Emoţiile şi trăirile noastre au de asemenea anumite frecvenţe. Sănătatea corpului uman are o frecvenţă specifică. Afecţiunile organismului au, de...

Ce este conștiința?

Distribuie!

„Michael S. A. Graziano – Ce este constiinta? Termenul“ conștiință” este derivat din termenul latin “ con scientia” care inseamnă “cunoaștere”. Conștiința este sentimentul întelegerii existenței personale și a integrării ei în univers. Este...

Gandul îşi exercită influenţa asupra întregului corp

Distribuie!

„Gandul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este barometrul unei minţi sănătoase. Când corpul e bolnav,...