„Dar anul 1982 avea să aducă o transformare majoră chiar şi în conceptele fizicii relativiste. Profesorul Alain Aspect din Franţa a făcut un experiment care a confirmat existenţa altor niveluri ale realităţii, diferite de cel fizic. În cadrul acestui experiment, doi fotoni emişi de un atom în direcţii diferite s-au influenţat reciproc la distanţă, fără a transmite între ei niciun fel de semnal în spaţiu. Şi faptul s-a petrecut instantaneu.
Ceea ce înseamnă că aceste influenţe au depăşit viteza luminii, considerată frontiera lumii materiale. Reluând analogia anterioară, asta însemna ca eu să îi pot transmite un mesaj instantaneu prietenului meu, fără ca acest mesaj să fie reperat în mişcare în spaţiul şi timpul obişnuit. Fizicienii au fost nevoiţi să recunoască atunci că influenţele asupra fotonilor s-au produs probabil pe un nivel ce transcende realitatea fizică…
Un deceniu mai târziu, în 1993, cercetătorul Jacobo Grinberg de la Universitatea din Mexic a reluat experimentul lui Aspect folosind de această dată doi oameni. Experimentul nu numai că a confirmat din nou existenţa unei realităţi prin intermediul căreia subiecţii puteau comunica instantaneu, dar a demonstrat că această comunicare depinde de intenţia şi dorinţa celor două persoane de a comunica direct. Acest experiment a fost reluat şi de alte echipe de cercetători (echipa lui Peter Fenwick în 1998 şi cea a Leanei Standish în 2004). De fiecare dată a avut acelaşi rezultat.
Expertul în fizica cuantică Nick Herbert a arătat că aceste legături subtile care se stabilesc între particule, fiinţe sau conştiinţe nu sunt afectate de nicio forţă şi nici de materia în sine. Aceste legături nu slăbesc odată cu creşterea distanţei dintre subiecţi, iar comunicarea este instantanee, necondiţionată.

Dacă aceste noţiuni îţi sună cunoscut, înseamnă că ai fost îndrăgostit cel puţin o dată în viaţă. Toţi ne aducem aminte cum am ştiut dinainte că persoana iubită va trece prin faţa băncii noastre din parc, va suna în următorul moment sau va vrea să ne vorbească. Totuşi iubirea nu este singurul fenomen care funcţionează conform cu parametrii expuşi de Herbert.”[1][2]
SURSE
- Revista Yoga Magazin nr. 71
- http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=24647
Citiți și...

Nikola Tesla și mașina cu energie nelimitată (1931)

Spionii PSI: Puterea de a scana mintea altei persoane are puternice implicaţii, în special pentru cercurile militare care dezvoltă această tehnologie

Simțurile subconștiente pe care omul actual nu le folosește

Pământul este înconjurat de un eficient scut invizibil

Subconştientul, racordat la Marea Putere a Universului, primeşte energia necesară vindecării

Studiu cu privire la energia emisă de călugării tibetani în timp ce meditează: la unii dintre călugări, în timpul meditaţiei, activitatea undelor gama era foarte puternică şi de o amplitudine mai mare decât oricare alt caz documentat în istorie

Fenomenul telepatiei se produce între un emițător și un receptor. El se declanșează când frecvențele psihicului emițătorului și receptorului se află în rezonanță

Nu există materie în Univers, totul este energie, un câmp de energie universală purtătoare de informaţii. Această energie este de două feluri: una produsă de vibraţii joase şi alta produsă de vibraţii înalte
Experimentul Philadelphia: Invizibilitatea materiei și călătoria în timp și spațiu

Glanda pineală - un vehicul pentru călătoriile spre alte dimensiuni, clasificate astăzi în laboratoare drept „dedublare astrală” (ori „proiecție astrală”) sau „vedere la distanță”

Nikola Tesla - genialul inventator al tehnologiilor mileniului II


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.