În Munţii Metaliferi, zăcămintele bogate în metale preţioase au fost exploatate din cele mai vechi timpuri. Începând din Evul Mediu, în ţinutul greu accesibil, familiile minerilor au fondat o mulţime de sate care gravitau în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.
Din secolul al XVIII-lea, comorile din adâncuri au făcut faimoase peste hotarele Transilvaniei localităţi miniere ca Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele.
Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur.
Galeriile miniere au început să se extindă la sute de metri adâncime, spre măruntaiele pământului, formând uriaşe labirinturi subterane. Unele mine s-au dezvoltat, în jurul lor fiind construite topitorii, uzine de preparare, mori de măcinare, ateliere metalurgice. Toate au început să fie închise definitiv de la sfârşitul anilor ´90, iar un deceniu mai târziu nicio veche exploatare minieră din ţinutul metaliferilor nu mai funcţiona.

Sursa: Daniel Guta – https://adevarul.ro/locale/hunedoara/treptele-romane-poarta-adancurile-pline-aur-secretul-minei-rezista-aproape-doua-milenii-video-1_62236bf95163ec4271cce3d3/index.html
Foto: hunedoara.adevarul.ro
Citiți și...

Strămoşii noştri erau experți în medicină și astronomie: Calendarul dacic era mult mai precis decât cel iulian, utilizat de romani, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile

Colosalele statui ale dacilor din Roma

Secretele omenirii ascunse în Munții Apuseni

Piramide din România: O energie cu putere incredibilă

Ţara Moţilor - Munții Apuseni

Cuiul Dacic - realizat dintr-un misterios aliaj care îl face rezistent mii de ani fără să ruginească

În Brașov a fost descoperit un tezaur format din 220 de monede dacice din argint

Mistere din Munţii Buzăului: dispariţii inexplicabile, comori blestemate, enigmatica Ţară a Luanei

Române, spune lumii cine eşti! Peste 9.000 de ani de istorie îţi cer asta!
Agartha şi Trezirea Spirituală a Românilor

Munții Călimani ascund secrete vechi de mii de ani


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.