„Experţii mexicani de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie au descoperit un cimitir antic, vechi de câteva mii de ani, în regiunea Sonora a ţării, care prezintă caracteristici neîntâlnite în alte locuri.
Cimitirul se află lângă satul Onavas, la sud de Sonora şi conţine 25 de morminte. În 13 dintre acestea, craniile scheletelor au o formă foarte alungită, asemănându-se mult – din acest punct de vedere – cu craniile Boskop.
Antropologii mexicani s-au grăbit, fireşte, să afirme că acestea au fost în mod intenţionat alungite prin practicile specifice băştinaşe; nu explică însă de ce s-a petrecut acest lucru doar la 13 dintre schelete şi de ce celelalte nu aveau şi ele craniile alungite.

În conformitate cu ipotezele cercetătorilor, cei decedaţi ar fi aparţinut tribului de indieni Pima, ai cărui descendenţi au stabilit mai târziu teritoriul regiunii Sonora – Chihuahua. Cinci dintre schelete prezintă de asemenea semne ale unor mutilări dentare. Altele au fost însoţite de diverse ornamente: scoici, gheare, inele şi pandantive. Interesant este că acele morminte nu conţin alte „daruri”, aşa după cum se obişnuia să se procedeze în cazul deceselor.

Arheologii specifică faptul că acela este singurul loc unde au fost găsite astfel de schelete şi cranii în zona Sonora şi a Americii de sud-vest.”[1]
SURSE
Citiți și...

Explozia nucleară care a avut loc în orașul Mohenjo Daro acum 4.000 de ani

Urme, vechi de milioane de ani, descoperite pe Planetă

Fenomene misterioase au apărut în întreaga lume (2011)

Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat în anii ’50 de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era, totodată, un savant genial, specialist în fizică cuantică

Piramida romană

Imago Mundi – un artefact babilonian considerat cea mai veche hartă din lume. Ce vechime are obiectul și cum e înfățișat Pământul?

Poarta Stelară din Antarctica

Călătoria amiralului Richard Byrd în interiorul Pământului. Jurnal de bord – tabăra arctică, 19 februarie 1947

Marcahuasi din Munții Anzi - "Monumentul Umanității"

Geometria sacră implică tipare universale sacre care sunt prezente în mod tainic în orice aspect din realitatea noastră, astfel de tipare fiind cel mai frecvent observate în arhitectură, artă şi în natura înconjurătoare
Familia Rothschild a finanţat ambele tabere ale războiului de secesiune

